A născut la 11 ani şi a şocat Grecia

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 19 decembrie 2014

pregnant teenager

O fată de origine română în vârstă de 11 ani a născut în Grecia, la Spitalul General Universitar Heraklion de pe insula Creta, doctorii afirmând că este pentru prima dată când acordă asistenţă la naştere unei tinere cu vârsta sub 14 ani, relatează Greek Reporter, citat de Mediafax.

Potrivit Radio Creta, fata nu ştia că este însărcinată. Ea a mers la spital împreună cu mama ei, pentru un control de rutină. Medicii au fost şocaţi când au descoperit că tânăra era însărcinată în luna a şaptea.

Doctorii au fost nevoiţi să efectueze o operaţie de cezariană, iar tânăra a devenit mamă în 14 decembrie, la vârsta de 11 ani. Starea de sănătate a tinerei mame şi a fetiţei ei este bună.

Dr. Constantinos Relakis, care a efectuat intervenţia chirurgicală, a declarat că este pentru prima dată când a asistat la naştere o femeie atât de tânără. El a precizat pentru Radio Creta că, în cei 30 de ani de carieră medicală, cea mai tânără pacientă pe care a ajutat-o să nască a avut 14 ani, iar astfel de cazuri nu sunt obişnuite în Grecia. Dr. Relakis a mai afirmat că operaţia de cezariană este necesară pentru gravidele cu vârsta sub 15 ani, deoarece corpul lor nu este pregătit pentru naşterea pe cale naturală.

Poliţia şi serviciile sociale din Grecia au fost informate în legătură cu acest caz. Tânăra mamă este încă în stare de şoc şi nu poate vorbi cu nimeni, dar beneficiază de consiliere.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!