Năstase, despre staff-ul Simonei Halep

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 5 decembrie 2014

561 nastaseIlie Năstase a vorbit despre noua echipă a Simonei, pe care o evaluează ca fiind completă: “Simona Halep are un staff format din patru-cinci persoane care se ocupă de toate lucrurile de care are nevoie. Pe lângă sfaturile tehnice şi tactice, îi asigură toate condiţiile, îi pregătesc terenurile de antrenament. Acum joci meciul şi nu te preocupă nici o grijă”, a spus fostul lider mondial.

Halep va colabora cu Hogstedt în prima lună din 2015: “Despre Hogstedt ştiu că a fost antrenorul Mariei Şarapova şi este un tehnician pregătit. Am jucat împotriva lui în 1984 şi îl cunosc destul de bine. Este un băiat aşezat, calm. Despre Victor Ioniţă nu ştiu nimic. Am auzit de el, dar nu-i cunosc calităţile de antrenor”.  

Thomas Hogstedt i-a pregătit în prima parte a carierei pe germanul Tommy Haas şi pe chinezoaica Na Li, când ambii se aflau în Top 10. Un moment de triumf pentru fostul jucător s-a produs în 2011, suedezul transformând-o pe Maria Şarapova. Thomas i-a schimbat radical jocul. Hogstedt a primit numeroase mulţumiri atunci când Şarapova a câştigat titlul la Roland Garros 2012 şi a urcat pe locul 1 WTA.  

El a mai lucrat apoi cu Caroline Wozniacki (Danemarca) şi Sloane Stephens (SUA). Hogstedt o va consilia pe Simona la turneele de la Shenzhen (China), Sydney (Australia) şi Australian Open (Australia), toate în luna ianuarie. Victor Ioniţă a ajutat-o pe Cîrstea să atingă cel mai bun loc al carierei, 21 WTA în 2013.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!