NAȚIA LUI DE… ȘEF!

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 30 noiembrie 2015

Diaspora romaneasca_Natia lui de... sef1

 

Angajați români… angajatori de toate națiile

 

În Marea Britanie, cel puțin în orașele mari, se poate observa acea salată multinațională: în spațiul public, în mediul de lucru, în entertainment, peste tot. Așa că nu e de mirare că românii ajung să interacționeze cu nații de pe tot globul. În unele ocupații mai ales, ajungi să fii expert în… relații internaționale. Mulți deja știu cum să își aleagă clienții sau angajatorii, după locul de unde provin.

 

Nigerienii sunt de treabă

Un român care locuiește în sudul Londrei a lucrat câteva săptămâni pentru două cliente de origine africană. El ne-a povestit cum a aflat că cele două se ocupau cu lucruri cam dubioase, dar că, chiar și așa, s-au comportat exemplar în relația profesională de scurtă durată pe care au avut-o.

„Am avut un proiect de redecorare a unui apartament, care s-a întins pe mai bine de trei săptămâni. Clientele erau persoane fizice de origine din Nigeria, dar erau în țara asta de mulți ani. Clienta cu care am stabilit contractul a fost mulțumită de prețul cerut de mine și nu a negociat deloc. Ca detaliu, a insistat să plătească cash, la fiecare sfârșit de săptămână, câte o parte din bani. Pe tot parcursul proiectului, femeia a fost sinceră, directă și politicoasă cu noi. Termenul de plată a fost respectat”, ne povestește Romeo.

Constructorul a aflat într-un mod indirect cu ce se ocupau clientele sale, deși în mod normal acest lucru nu făcea nicio diferență la contractul lor. „Femeia și fiica ei au intenționat să salveze din banii plătiți prin oferirea unor servicii la schimb. Eu luasem doi muncitori la proiectul respectiv, pentru că era mult de muncă la apartament. Și într-o zi, când eu nu am fost acolo, cele două i-au întrebat pe băieți dacă nu vor servicii «de plăcere», spunând că ele cu asta se ocupă și că oferă show-uri erotice împreună domnilor generoși. Muncitorii erau proaspăt veniți din România, doar unul o rupea pe engleză – au refuzat și s-au speriat un pic. Le era frică să nu cumva să ajungă neplătiți, dat fiind faptul că cele două făceau… ce făceau pentru bani”, își aduce aminte Romeo.

Dar până la urmă situația a decurs normal, ca orice alt contract, și subiectul show-urilor erotice nu a mai fost adus în discuție. „Ele s-au comportat foarte frumos cu noi, au înțeles cum stau lucrurile când le-am spus că vom întârzia cu proiectul. Au plătit toate materialele fără să se ajungă la discuții. Când s-a făcut o greșeală și s-a spart o țeavă de sub pardoseală,  inundând apartamentul de la parter, ele au intervenit și ne-au ținut partea”, mai spune Romeo.

„Clientele chiar s-au oferit să ne recomande mai departe și au încercat să ne aducă proiecte noi, doar că nu s-a concretizat nimic, pentru că clienții nu voiau să plătească prețul cerut”, mai spune românul de 35 de ani.

—————————————

„Faptul că am făcut o treabă bună și că am reușit să transformăm apartamentul dintr-o ruină într-un loc minunat – după cum s-au exprimat – a fost motivul pentru care ele ne-au promis să ne aducă viitori clienți. S-au comportat exemplar cu noi, chiar dacă veneau din background dubios. Faptul că ele lucrau împreună ca prostituate i-a speriat pe muncitori, dar le-am spus că omul care mi-a adus proiectul garantează că plata se va face după cum am stabilit inițial.”

Romeo, 35 de ani

—————————————

 

 

Cu rușii, la distracție înainte,

la plată… înapoi

 

Un alt constructor care lucrează la proiecte în case private a avut de renovat un apartament unde locuia o fată de bani gata, cu aspirații de actriță.

„Apartamentul era în Kensington, într-o zonă foarte bună, într-o clădire veche, cu portar și recepție. Am lucrat cinci zile la ea, dar nu zile întregi, pentru că aveam și alte proiecte. Așa că mergeam câteva ore pe zi, erau câțiva pereți de vopsit, câteva lucruri de reparat, nu a fost un proiect mare”, ne spune Toma.

El a fost tratat foarte bine în timpul proiectului: „Dacă ea și pe cine mai avea în vizită își comandau mâncare, îmi lua de fiecare dată și mie ceva. Și lua de la restaurante scumpe, nu fast-food. Cât timp eram pe acolo, ea era într-o continuă petrecere, veneau și plecau oameni. Puneau muzică tare, beau. Eu îmi vedeam de treaba mea. Când terminam, îmi oferea ceva de băut. Și de vreo două ori am stat puțin de vorbă la un pahar. Când a venit însă timpul plății, în ultima zi, mi-a spus că exact atunci nu are bani la dispoziție, că așteaptă să primească de la părinți.” Constructorul a căzut de acord să meargă peste două zile după bani. La urma urmei, s-a gândit el, știa unde locuiește fata și se putea întoarce să o caute. Nicio clipă nu a crezut că nu-și va primi plata cuvenită.

„Când m-am dus după bani, nu era acasă. Am mai sunat-o și de câteva ori mi-a spus că e ocupată, sau că nu poate vorbi, sau că da, să vin după bani. Am mers și a doua oară, dar am sunat la interfon și nu mi-a răspuns. Deja intrasem la bănuieli. Am început să o sun mai des și să-i cer banii. La un moment dat, mi-a răspuns un bărbat, care avea și el accent de rus. Mi-a spus să nu o mai caut, că e prietena lui și că eu n-am treabă cu ea. I-am spus că nu am nimic cu ea, dar că am lucrat și îmi vreau banii, dar el o ținea pe a lui: să nu-i mai deranjez prietena că altfel mă găsește și mă «aranjează». Și toate astea pentru 300 de lire, cât îi cerusem”, mai explică Toma, care într-un final a renunțat să mai încerce să obțină banii. „Am mai fost o dată la apartament și n-a răspuns. Apoi m-am gândit că nu vreau să am de a face cu ruși bogați care mă amenință”, a conchis Toma, care de atunci s-a ferit să mai facă vreo înțelegere pe bani cu cei de naționalitate rusă.

—————————————

„Am lucrat pentru niște irlandezi aproape doi ani de zile, nu full time, doar o zi pe săptămână. Dar, în acest timp, nu m-au plătit niciodată la timp. Pe deasupra mă mai rugau să mai fac câte ceva pe lângă jobul meu, deși niciodată nu mi-au oferit nimic în plus. Nu păreau a face lucrurile astea cu intenție rea, doar că era destul de agasant să trebuiască să urmăresc plățile și să îi sun să le cer banii.”

Angela, 27 de ani

—————————————

 

 

Românii, la standarde britanice?

 

Fie că vin în combinație cu o altă naționalitate sau că sunt doar români, se pare că ai noștri conaționali sunt angajatori de treabă. Chiar dacă nu oferă cele mai mari salarii, ei compensează prin diverse alte ajutoare, prin înțelegere și amabilitate.

„Am lucrat ca dădacă pentru un neamț căsătorit cu o româncă. Au fost tot timpul foarte drăguți și atenți cu mine. Îmi lăsau bacșiș de fiecare dată și îmi spuneau că dacă am nevoie de ceva, să le cer”, spune Karina, de 27 de ani. Ea lucrează de o perioadă mai lungă pentru un cuplu de români, care și ei s-au comportat exemplar. „Merg regulat la ei de un an și jumătate. În acest timp ne-am cunoscut mai bine și acum recent mi-au dat cardul lor bancar și PIN-ul să merg la cumpărături. Chiar dacă nu mă plătesc foarte bine, sunt atenți să îmi ofere orice fel de atenție pe lângă salariu. De exemplu, dacă e o prăjitură în frigider, îmi spun să mă servesc, sau dacă am nevoie, mă duc cu mașina până acasă sau în oraș”, mai spune dădaca.

Și pentru Anamaria românii sunt angajatori pe care te poți baza: „Am ture lungi și salariu mic, dar per total nu mă plâng de jobul acesta, pentru că ei mă înțeleg dacă am vreo problemă și încearcă să mă ajute. Sunt flexibili și îmi dau două mese pe zi cu mâncare de la restaurant. Odată am avut niște probleme cu banii și m-au plătit înainte pe două săptămâni, deci m-au ajutat foarte mult”, spune românca ce lucrează într-un restaurant românesc, administrat tot de o româncă, dar deținut de un turc.

Dar românii nu se dezlipesc atât de ușor de obiceiurile de acasă. Cristina, o dădacă de 32 de ani, s-a dus la un interviu pentru un post permanent. „Mama fetiței a avut mai multe interviuri. Eu am avut o discuție plăcută cu ea, dar până la urmă nu m-a ales pe mine. Mi-a spus și de ce: o altă româncă ce a fost la interviu a adus un cadou fetiței, un teddy bear sau ceva de genul. Și așa, cu această «contribuție», fata a luat jobul, a fost apreciată de angajator…”

—————————————

„În cei opt ani de experiență în îngrijirea copiilor, am lucrat cu familii din toată lumea. De exemplu, o familie din Cambodgia m-a tratat foarte bine. Femeia mă lua cu ea la cumpărături și mă vedea ca pe un membru al familiei. O slovacă a fost de asemenea foarte amabilă, generoasă și drăguță cu mine. Am lucrat și pentru o familie de chinezi, care m-au tratat foarte bine. Erau respectuoși, recunoscători pentru că am avut o conexiune foarte bună cu copilul. Bunica copilului era acasă și îmi gătea prânzul și nu mă lăsa să spăl un vas sau să fac orice altă treabă prin casă, chiar dacă era legată de copil. Dar cel mai memorabil a fost când am lucrat pentru un cuplu mixt: el indian crescut aici în UK și ea tunisiancă. A fost minunat să lucrez pentru ei: îmi lăsau bacșiș, îmi dădeau bonus, vouchere la magazine, am primit o imprimantă de la ei, un Kindle, haine, ieșeam împreună la restaurant.”

Karina, 27 de ani

—————————————

 

 

Despre australieni, sud-africani, americani…

numai de bine

 

Când vine vorba de națiunile Commonwealth, se pare că oamenii se comportă cât se poate de bine cu angajații lor. Sunt darnici și deschiși și mai ales prietenoși. „Cuplul de australieni pentru care am lucrat a fost foarte drăguț și simpatic. Îmi dădeau bani pe lângă rata stabilită, îmi dădeau cadouri și mici atenții. Dacă își făceau curățenie prin dulap, îmi lăsau haine să-mi aleg. De cele mai multe ori lăsau portofelul cu bani pe masă, în caz că trebuia să merg în oraș, la shopping sau alte activități”, spune Karina, dădacă de meserie.

Niște sud-africani s-au comportat și mai bine cu dădaca: „Sunt foarte generoși și pe deasupra, m-au făcut să mă simt parte din familie, m-au privit ca pe egalul lor. Lucrez de un an cu ei și de curând mi-au făcut un card de credit pe numele meu, cu 15.000 de lire limită de cheltuieli.”

Iar americanii sunt și ei de lăudat, deși poate nu atât de mult pentru calitățile lor personale, cât pentru obiceiul lor de a lăsa bacșiș. În societatea din Statele Unite este văzut ca obligatoriu să lași în plus bani pentru serviciile pe care le plătești, astfel că dădaca primea de fiecare dată o astfel de recompensă. „Ca oameni au fost foarte prietenoși, au găsit balanța între un comportament profesional și unul relaxat, plăcut”, adaugă românca.

—————————————

Britanicii, cu dus și întors

 

Chiar dacă UK are o multitudine de naționalități, cei mai probabili și cei mai întâlniți angajatori sunt britanicii. De aceea, experiențele românilor cu aceștia sunt foarte mixte. Unii s-au comportat exemplar, alții au fost foarte zgârciți. Unii plătesc cu virgulă și pentru ei, orice cent contează, alții folosesc orice ocazie pentru a da bonusuri, cadouri, atenții. O dădacă ne spune: „Am avut persoane get-beget britanice care mi-au dat bani în plus față de înțelegere, chiar și cu 20 de lire. Dar am lucrat pentru alții care nici nu m-au băgat în seamă. Oamenii care lucrau în «The City», cel mai probabil bancheri, au fost cei mai distanți, stricți, aroganți.”

—————————————

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!