Naționala de tineret a mers la Colectiv

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 13 noiembrie 2015

puscasJucătorii echipei naţionale de tineret împreună cu membrii echipei tehnice au fost prezenţi la clubul Colectiv, unde au aprins lumânări în memoria victimelor incendiului din 30 octombrie.

Selecţionerul Cristian Dulca a spus că ar fi preferat să meargă cu echipa la inaugurarea unei autostrăzi. „E greu, aş fi preferat să merg cu echipa la inaugurarea unei autostrăzi Cluj-Bucureşti, decât să vin la un astfel de moment. E trist ceea ce s-a întâmplat. Am venit să punem o lumânare pentru cei ce nu mai sunt, să avem un gând bun pentru familiile care au rămas fără cei dragi. Sunt convins că vor trece greu peste aceste momente, sper să-i ajute Dumnezeu să fie puternici. Noi, ca naţiune, nu putem fi indiferenţi faţă de un astfel de eveniment şi toată lumea vorbeşte despre acest lucru. Îmbucurător este faptul că a început să se mişte ceva în România vizavi de problemele care sunt. Păcat că a trebuit să se întâmple o astfel de tragedie ca să trezească tot poporul”, a spus Dulca.

Atacantul lui AS Bari George Puşcaş a declarat că echipa naţională de tineret va încerca să câştige partida cu Danemarca, de vineri, din preliminariile CE-2017, şi să dedice victoria victimelor incendiului: „Sincer, nu am cuvinte, sunt trist şi alături de familiile îndoliate şi de cei care sunt în viaţă şi se zbat în spitale. Eram în cantonament, a doua zi am văzut ceea ce s-a întâmplat şi nu ştiam ce să mai zic. Încercam să nu mă gândesc pentru că aveam meci în ziua aia. Voiam să mă concentrez, dar nu poţi să treci peste aşa ceva. E de nedescris. Se vorbeşte şi în Italia de această tragedie. Sper ca vineri să obţinem o victorie pe care să le-o dedicăm victimelor. Vom juca cu gândul la ei şi vom ţine un moment de reculegere. Această tragedie ne va urmări mult timp”.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!