Naționala visează la optimile Euro!

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 22 octombrie 2015

602 ratRăzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat că obiectivul echipei naţionale la Campionatul European de anul viitor este calificarea în optimile de finală ale competiţiei găzduite de Franţa.

Întrebat ce părere are despre dorinţa căpitanului Răzvan Raţ de a depăşi faza grupelor la Euro-2016, Burleanu a răspuns că acesta este şi obiectivul primei reprezentative. „Eu nu am obiective personale, ci doar în interesul fotbalului românesc şi nu pot decât să întăresc ceea ce a spus Răzvan Raţ, obiectivul este ieşirea din grupe. Domnul Iordănescu şi toată echipa sa rămân la echipă, aceasta este dorinţa federaţiei”, a adăugat președintele FRF.

Prima reprezentativă a României îşi va afla adversarele de la Campionatul European din 2016, primul său turneu final după o pauză de 8 ani, la 12 decembrie la Paris, unde va avea loc tragerea la sorţi a grupelor competiţiei găzduite de Franţa.

Răzvan Burleanu a fost prezent la turneul militar „Împreună pentru România”, organizat la Centrul Naţional Buftea. La competiţia înscrisă în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române, au participat echipele de fotbal reprezentative ale Ministerului Apărării Naţionale, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi o selecţionată a militarilor americani de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!