NATO, mesaj pentru Rusia: „Putem trimite trupe oriunde”

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 9 octombrie 2014

Noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianța Nord-Atlantică poate trimite trupe militare oriunde vrea, ca răspuns la amenințările Rusiei, care susține că astfel de acțiuni reprezintă o provocare. Stoltenberg a făcut declarația în timpul vizitei sale în Polonia, vizită care își propune să îi asigure pe oficialii de la Varșovia de protecția NATO în fața Rusiei, care a anexat Crimeea în luna martie și care este acuzată că a sprijinit separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, relatează Reuters.

„Anul viitor, la întâlnirea ministerială, vom lua decizii referitoare la așa-zisa extindere, însă, înainte de a stabili ceva, trebuie să știm că NATO are o armată puternică până la urmă. O putem trimite oriunde vrem. Aceste capacități există deja. Le avem și le putem trimite în anumite regiuni”, a afirmat acesta la postul polonez TVP Info.

Stoltenberg, fost premier norvegian, a preluat șefia NATO săptămâna trecută, într-o perioadă în care Alianța desfășoară o misiune în Afganistan și se confruntă cu noi provocări din partea Rusiei și a Statului Islamic, care a ajuns până la granița cu Turcia. NATO a precizat clar că nu va interveni militar în Ucraina, care nu face parte din Alianță, însă și-a sporit prezența în regiune. În plus, la summit-ul de luna trecută, liderii NATO au decis să mobilizeze forțe în Europa de Est, gest criticat vehement de oficialii Kremlinului.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!