Nedelcearu, pariul dinamovist

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 31 octombrie 2014

556 ionut nedelcearuIonuţ Nedelcearu este cel mai nou jucător promovat de Dinamo din propria academie de fotbal. Fundaşul are 18 ani și este adus de colegi la antrenament, iar banii adunați ajung la familia sa, pe care o ajută de fiecare dată.

Ionuţ Nedelcearu a fost adus la prima echipă pentru a umple golul creat de Dragoş Grigore, unul dintre cei mai importanţi fundaşi ai lui Dinamo din ultimii ani. “Nu o să păcălesc fotbalul. E o presiune că joc în locul lui Grigore, un fotbalist foarte bun. Trebuie să muncesc mult mai mult pentru a ajunge la nivelul pe care l-a atins el”, a spus Nedelcearu despre situația creată.

Jucătorul locuieşte la 8 kilometri distanță de Bucureşti, în comuna Dobroeşti. La antrenament este adus întotdeauna de colegii care au maşină. De curând şi-a luat permisul de conducere, dar pentru început va folosi maşina mamei sale, nepunându-se problema să și-o cumpere pe a lui.

“Când eram mic veneau cu RATB-ul. Acum, de când ne pregătim la Săftica, mă ‘lipesc’ de colegi şi cu ei cu maşina. O să rezolv şi cu maşina în curând, mai ales că mi-am luat permisul de curând. O să mai merg cu maşina mamei până când mi-oi cumpăra şi eu una”, a spus jucătorul. 

Ionuţ Nedelcearu s-a apucat de fotbal la îndemnul tatălui său, și el un fost fotbalist la Victoria Bucureşti, Farul Constanţa, FCM Braşov şi Oţelul. La 50 de ani Marin Nedelcearu s-a pensionat pe caz de boală din cauza unor probleme de la gât şi tocmai din acest motiv Ionuţ simte să îşi ajute familia cât de mult poate din punct de vedere material: 

“Are o pensie de 350 de lei şi toţi banii pe care îi câştig eu, îi duc acasă. Trebuie să îi ajut pentru că fără familia mea nu ajungeam fotbalist. O să vină vremea când o să mă revanşez faţă de ei. Deocamdată sunt clasa a 12-a şi vreau ca în vara viitoare să iau BAC-ul şi să mă înscriu la o facultate”, a anunțat el planurile de viitor.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!