Nemulțumit

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 16 ianuarie 2015

565 lucescu

În fiecare lună, biroul de presă al echipei Şahtior Doneţk editează o revistă prin care le oferă fanilor minerilor interviuri exclusive cu jucătorii şi staff-ul tehnic, plus informaţii la prima mână despre formaţia ucraineană. În decembrie a venit rândul antrenorului echipei, Mircea Lucescu, să fie convocat” pentru un interviu exclusiv. Principalele teme? Parcursul Şahtiorului în turul de campionat, conflictul dintre club şi jucătorii sud-americani care nu au mai dorit să revină la echipă, dar şi turneul în Brazilia pe care campioana Ucrainei îl va susţine în această iarnă.

Primele întrebări au vizat, evident, situaţia de la începutul sezonului, când şase jucători au refuzat să mai revină la Şahtior, motivând situaţia conflictuală din Doneţk, acolo unde rebelii pro-ruşi preluaseră controlul oraşului. “Am avut probleme pentru că unii jucători nu au făcut o parte din pregătirea de iarnă cu noi, iar asta ne-a afectat mai ales pe final de campionat, când nu am avut suflu. Dar acum lucrurile sunt mult mai bune. Nu vreau să mai vorbesc despre asta, toată lumea ştie ce s-a întâmplat. E vorba despre un om care a încercat să ne fure nişte jucători . A vrut doar doi jucători. Am fost foarte supărat pentru că jucătorii au fost influenţaţi de un hoţ. În cele din urmă, Fred şi Dentinho s-au întors, iar toată lumea i-a urmat, pentru că şi-au dat seama că lucrurile vor fi în regulă, după ce echipa s-a mutat la Kiev”, a declarat Lucescu.

Antrenorul român a discutat mult cu brazilienii, cărora le-a cerut să se întoarcă pentru a-şi rezolva problemele: “Le-am spus să vină pentru că trebuie să se antreneze, ăsta e job-ul lor, datoria lor. Probabil au resimţit şi presiunea pusă pe ei, astfel că s-au întors. Unii au plecat, spre exemplu Facundo Ferreyra. Dar acolo Facundo nu e apreciat şi cred că şi-a dat şi el seama că a greşit. Să nu uităm că ne-am descurcat bine în primele şase etape şi fără jucătorii care plecaseră. Însă au pierdut momente importante şi din cauza asta acum sperăm să îşi revină în ultimele meciuri pentru a salva sezonul”, a spus Lucescu.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!