Nemulțumiți de servicii

Articol publicat in sectiunea Social pe data 31 octombrie 2014

Un sfert dintre români spun că nu au primit niciodată un serviciu de calitate superioară, ale cărui atribute principale sunt rapiditatea livrării, politeţea celui de la care este achiziţionat, posibilitatea de a alege din mai multe opţiuni şi beneficiile suplimentare, potrivit Customer Focus şi EY.

Amestecul format din cele patru atribute cele mai importante ale unui serviciu de calitate superioară este dificil de regăsit în oferta de servicii din România, având în vedere că doar 15% dintre respondenţii la chestionar consideră că au primit un serviciu excepţional în ultimele șase luni, se arată în analiza „Experienţa serviciilor superioare”, citată de Mediafax.

De asemenea, nu mai puţin de un sfert dintre respondenţi nu s-au bucurat niciodată de un astfel de serviciu. Industriile care, din perspectiva percepţiei respondenţilor, formează top 3 în privinţa calităţii sub aşteptări a serviciilor oferite sunt telecom, turism şi comerţ.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!