Nevoie de jucători

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 31 iulie 2015

România a fost mereu aproape de Rusia și probabil că-și dorește să rămână la fel. Am extrapolat puțin și poate că am și exagerat, dar să revenim și să spunem că ne refeream strict la CM de fotbal din Rusia, programat în 2018. CM în preliminariile căruia România va da piept cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Să analizăm puțin echipele acestea.

Danemarca va rămâne întotdeauna ceea ce este, un adversar puternic, perstând un fotbal fizic, bazat pe angajament personal. În plus, avem amintirea acelei calificări pierdute în ultimul meci al grupei, la Copenhaga, și exact acolo vom juca și de data aceasta ultima partidă.

Polonia este redutabilă și are în Lewandowski un jucător pentru care nu vedem o soluție în apărarea naționalei noastre. Nu are cine să-l țină. Și să nu uităm că Polonia a bătut Germania, ceea ce spune multe chiar dacă la prima vedere nu pare.

Muntenegru este o formație arțăgoasă și gata mereu de surprize. Nu s-ar întâmpla prima oară să le producă, și ne așteptăm ca și de data aceasta să fie o piatră de încercare pentru cei care joacă în compania ei.

Armenia este o formație incomodă, fără jucători cu mari valențe tehnice sau tactice, dar cu o dorință de fier. În ceea ce privește Kazahstan, aici avem de spus că-n fotbalul de acolo au început să se bage bani grei și sperăm ca efectele să nu se vadă exact la meciurile cu noi.

Așa că noi nu am fi la fel de siguri ca Iordănescu, acesta declarând după tragerea la sorți că ne vom califica. Danemarca și Polonia sunt favorite, chiar dacă România a fost cap de serie, iar dacă nu suntem atenți Muntenegru poate veni imediat după ele, pentru că are capacitatea. Aici iconițele nu ne vor ajuta, ci jucătorii care să facă diferența.

Să vedem de unde-i va scoate tata Puiu.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!