Nevoie urgentă de specialiști IT

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 14 noiembrie 2014

it_specialist

România are un număr de 120.000 de specialişti în domeniul IT. Necesarul de angajaţi al companiilor de software şi al departamentelor IT ale firmelor din alte domenii de activitate va creşte, însă, la 300.000 la nivelul anului 2020, potrivit estimărilor asociaţiei patronale de profil (ANIS).

„Cu o piaţă actuală de 120.000 de specialişti şi sectorul tehnologiei informației (IT) în plină creştere, România trebuie să aibă în vedere dezvoltarea acerbă a acestui domeniu şi să susţină în următorii cinci ani dezvoltarea profesională a încă 180.000 de specialişti IT care să se poată angaja atât în companiile de software, cât şi în departamentele IT ale firmelor din alte domenii de activitate”, se arată într-un comunicat al ANIS, citat de Mediafax.

În acest sens, ANIS şi Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Politehnică din Bucureşti caută soluţii pentru obţinerea rezultatelor scontate.

„Dacă ne raportăm la nevoia de specialişti în piaţă, rezultă că avem nevoie de o creştere a numărului de locuri de şcolarizare la nivel naţional cu cel puţin 50%. Nevoia de specialişti trebuie, însă, calibrată în funcţie de gradele de specializare. Spre exemplu, absolvenţii de licenţă şi masterat din facultăţile cu profil informatic vor fi cel mai probabil recrutaţi de companiile de software şi departamentele IT din companiile mari care oferă poziţii specializate. Cererea suplimentară, care include poziţii cu specializare medie, poate fi acoperită inclusiv prin reconversie profesională şi atragerea în domeniul IT a absolvenţilor din alte facultăţi prin cursuri accelerate cu certificare internaţională”, a afirmat preşedintele ANIS, Andrei Pitiş.

Universităţile îndeamnă mediul privat să creeze un fond prin care să susţină tineri valoroşi cu posibilităţi financiare reduse şi care, deşi sunt admişi la facultate, refuză să intre pe locurile cu taxă din acest motiv.

 

Salarii mari

Companiile IT din România pierd milioane de euro pe an pe seama contractelor pe care le refuză potenţialilor clienţi din cauza lipsei unui număr suficient de angajaţi capabili să le onoreze.

În plus, concurenţa pentru noi recruţi în IT e atât de mare încât salariile sunt de cel puţin două ori mai mari decât media pentru un debutant, iar angajaţii îşi permit, chiar şi în actualul context economic, să migreze de la o companie la alta pentru o ofertă mai bună, releva recent o analiză realizată de Business Magazin.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!