Nici cu Rusia, dar nici în UE

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 24 martie 2014

Majoritatea francezilor și germanilor se opun integrării Ucrainei la Uniunea Europeană și ajutorului financiar acordat acesteia, arată rezultatele unui sondaj publicat recent. Sondajul, realizat în luna martie de agenția IFOP, din Franța, la comanda ziarului Le Figaro, arată că 71% dintre respondenții din Franța nu doresc ca Ucraina să se alăture Uniunii Europene, în timp ce doar 29% nu ar avea nimic împotriva acestui lucru.

În Germania, 62% dintre respondenți și-au exprimat dezacordul față de această măsură, mai arată studiul, preluat de Voice of Russia. Francezii și germanii se opun și ideii acordării unui ajutor financiar Ucrainei, 64% dintre francezi și 57% dintre germani exprimându-se împotriva unui eventual sprijin. Sondajul mai arată că europenii din cele două state sunt mai degrabă de acord cu acordarea ajutoarelor economice statelor membre UE precum Grecia, decât celor din afara Uniunii.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!