Nico

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 4 august 2014

Nico nu are concediu. Nu că ar fi singura. E plină lumea de cetățeni care nu au concediu. Unii nu vor, unii nu pot, unii ar vrea, dar nu pot. Nico nu are concediu fiindcă îngrijește o bătrână dintr-o țară foarte europeană. Nu e, aici, nicio dramă. La urma urmei, trebuie să avem grijă de bătrâni, cu gândul că și noi vom deveni bătrâni într-o zi, într-o anumită zi, brusc și ireversibil. Numai că nu nostalgia viitoarei bătrâneți o trimite pe Nico în țara grijilor, ci propria ei viață, atât de asemănătoare vieții multor români care nu se vedeau, vreodată, în situația de imigrant. De fapt, Nico nici nu se consideră o imigrantă. N-a plecat nicăieri, a găsit doar o soluție temporară la o problemă cu durată nedeterminată. E ca un weekend prelungit în care n-ai timp de tine tocmai fiindcă trebuie să supraviețuiești, dar ești convins că toată povestea se va termina curând. Nu are cum să se prelungească. Nu are legătură cu nimic din viața ta. E o paranteză în care nu se întâmplă nimic, ca și cum ai trece printr-un tunel resemnându-te cu întunericul și cu ne-întâmplarea, așteptând ieșirea cu certitudinea că ea va sosi curând, aproape pe neașteptate, ca o revărsare de lumină și ca o revenire la o lume în care simți că ai un rost. Uneori, lucrurile se întâmplă așa. Alteori nu. Nico nu știe prea exact cum va ieși din această paranteză. Nici cum să aibă grijă de bătrâna care a acceptat s-o angajeze. Nici nu ar avea de unde să știe. A absolvit Facultatea de Litere, s-a specializat în trei limbi străine de mare circulație, a prins un post într-o companie italiană de mare succes care s-a dus pe apa sâmbetei și a mai avut norocul chior să prindă un post într-o companie aviatică unde era nevoie de oameni deștepți. A muncit pe rupte. Câțiva ani la rând s-a trezit la trei jumătate dimineața ca să prindă primul autobuz în care nu era decât ea și șoferul mahmur, trist sau încă adormit, și să ajungă, înaintea zorilor, la aeroport, unde, de la cinci, începea o nouă dimineață a avioanelor de noapte. Diminețile ei erau sfâșietor de obositoare, dar serile prevesteau, cu încăpățânare, o nouă zi. Și astfel a venit ziua în care Nico a fost înștiințată, elegant și oficial, că a avut o activitate strălucită, dar compania își închide porțile glisante spre viitor, așa că… Nu a trecut mult timp, de atunci, dar a început să uite că e o fată simpatică și inteligentă. Nu se consideră, încă, o imigrantă. Dar nu are nicio idee despre felul în care această paranteză se va sfârși.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!