Nicolae Raţiu, „înnobilat” de regina Marii Britanii

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 9 ianuarie 2015

Londra_Nicolae Ratiu1

Nicolae Raţiu, fiul cel mic al lui Ion Raţiu, este unul dintre cei peste 1.000 de locuitori ai Regatului Unit care au fost nominalizaţi pentru a primi titluri onorifice din partea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul unei ceremonii oficiale care va avea loc la începutul acestui an. Acesta va deveni Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) ca recunoaştere pentru acţiunile desfăşurate de către Fundaţia The Ratiu Family Charitable Foundation.

„Nicolae Raţiu va fi distins cu titlul MBE pentru serviciile aduse în sprijinul grupurilor dezavantajate din România”, anunţă un comunicat postat în 31 decembrie pe website-ul Centrului Cultural Român (RCC) din Londra, www.romanianculturalcentre.org.uk. „Aceste titluri reprezintă o recunoaştere a realizărilor excepţionale ale locuitorilor Marii Britanii”, se precizează în acelaşi text.

Ceremonia oficială în care i se va conferi lui Nicolae Raţiu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic va avea loc la o dată ce urmează a fi comunicată, informează RCC.

Lista completă a persoanelor care s-au bucurat de onoarea de a fi premiaţi de familia regală britanică a fost publicată pe website-ul guvernamental www.gov.uk, la 31 decembrie 2014, fiind preluată în paginile mai multor publicaţii importante care apar la Londra.

 

Titlurile onorifice ale Ordinului Imperial Britanic

Titlurile onorifice ale Ordinului Imperial Britanic au fost create de regele George al V-lea al Regatului Unit în timpul Primului Război Mondial, pentru a recompensa contribuţiile deosebite ale unor persoane civile şi funcţionari pentru a susţine eforturile militare.

Titlurile onorifice se acordă în mod tradiţional, la începutul fiecărui an sau în luna iunie, cu ocazia aniversării zilei de naştere a reginei, de către monarhul britanic, pentru a răsplăti persoanele de pe întinsul regatului care s-au remarcat prin fapte şi acţiuni deosebite. Acestea sunt destinate politicienilor, diplomaţilor, funcţionarilor, artiştilor şi tuturor celor care excelează într-un anumit domeniu sau se remarcă prin rezultate deosebite în comunităţile în care activează.

Titlurile oferite de familia regală britanică sunt în ordine: Cavaler, Comandor al Ordinului Imperial Britanic (CBE), Ofiţer al Ordinului Imperial Britanic (OBE) şi Membru al Ordinului Imperial Britanic (MBE). Distincţia de Cavaler este cea mai înaltă, ea conferind deţinătorului acesteia dreptul de a-şi însoţi numele cu titlul onorific „Sir”.

Persoanele nominalizate pentru a primi astfel de titluri sunt alese de către comisii specializate pe baza unor propuneri făcute ţinându-se cont de anumite criterii riguros stabilite.

————————————–

În total, 1.164 de persoane au primit titluri onorifice cu ocazia anului nou din 2015:

  • 108 dintre candidaţi au fost selectaţi pentru a li se acorda Medalia Imperială Britanică (BEM – 292 de persoane), respectiv pentru a deveni Membri ai Ordinului Imperial Britanic (MBE – 473 de persoane) sau Ofiţeri ai Ordinului Imperial Britanic (OBE – 243 de persoane);
  • 743 dintre cei aleşi pentru aceste distincţii s-au remarcat prin activităţi excepţionale în interiorul comunităţilor din care fac parte, prin muncă voluntară sau remunerată:
  • 6% din numărul total de persoane selectate fac parte din comunităţile etnice care trăiesc în Marea Britanie;
  • 579 dintre candidaţi sunt femei, adică aproximativ 50% din total;
  • 45% dintre persoanele recomandate pentru un titlu onorific superior de Cavaler al Ordinului Imperial Britanic sunt, de asemenea, femei.

Sursa: www.gov.uk

————————————–

 

Cine este Nicolae Raţiu?

Nicolae Raţiu s-a născut în Davos (Elveţia) în 7 mai 1948. El a început să se implice în problemele din România după căderea comunismului, odată cu întoarcerea în ţară a tatălui său, Ion Raţiu, după cum se arată pe website-ul http://ratiudemocracycenter.org/.

Timp de 10 ani, Nicolae Raţiu a fost preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), înfiinţată de Ion Raţiu în 1984. Uniunea a avut scopul de a conecta toate organizaţiile româneşti anti-comuniste din diaspora, iar una dintre activităţile importante ale uniunii consta în publicarea unui ziar lunar pentru diaspora din întreaga lume. Ziarul a fost publicat din 1984 până în 1996, când publicaţia a fost înlocuită cu ziarul naţional român „Cotidianul”, deţinut de familia Raţiu. Nicolae Raţiu a îndeplinit funcţiile de editor şi co-editor „Cotidianul”, până în anul 2006.

Nicolae Raţiu este preşedinte şi membru al Consiliului Director al Fundaţiei Caritabile a Familiei Raţiu (RFCF), începând din anul 1990. Organizaţia oferă sprijin financiar studenţilor români care studiază în Marea Britanie.

Peste 1.000 de studenţi au beneficiat de bursele RFCF începând din anul 1991. Totodată, Fundaţia susţine promovarea culturii româneşti. Prin intermediul RFCF, Nicolae Raţiu a dezvoltat, împreună cu tatăl său, încă din 1989, Catedra de Studii Româneşti „Ion Raţiu” la Georgetown University din Washington, D.C. (înfiinţată în 1991) – prima catedră din SUA dedicată studiilor româneşti. Mai mult, Nicolae Raţiu este iniţiatorul Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie, program desfăşurat în parteneriat cu Centrul Woodrow Wilson pentru Cercetători Internaţionali („Woodrow Wilson Center for International Scholars”), începând din anul 2005.

Fiul cel mic al lui Ion Raţiu a mai sprijinit înfiinţarea organizaţiei româneşti de caritate Fundaţia Raţiu România, fondată de Elisabeth Raţiu, la Bucureşti, în anul 1995, pentru acordarea de tratatament copiilor bolnavi de leucemie, aflaţi în spitalele din Bucureşti (în special la Spitalul Fundeni).

Împreună cu Andrei Raţiu, fratele său, Nicolae a fondat Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD), cu sediul în Turda, judeţul Cluj, organizaţie care promovează idealurile democratice ale tatălui lor, Ion Raţiu. Programele desfăşurate de CRD au următoarele scopuri: lupta împotriva traficului de persoane, transparenţă sporită, programe de voluntariat, ateliere de teatru, drepturile omului, identitate şi diversitate, iniţiative de implicare a tinerilor şi nu numai.

În 1994, Nicolae Raţiu a fondat Centrul Cultural Român din Londra, organizaţie care se concentrează asupra capacitării membrilor comunităţii româneşti de a se exprima prin teatru, artă, fotografie, cu obiectivul de a creşte înţelegerea şi aprecierea artelor româneşti în Marea Britanie.

În acelaşi timp, Nicolae Raţiu şi-a asumat şi rolul de purtător de cuvânt pentru români şi pentru comunitatea românească din Marea Britanie. În timpul demonstraţiilor din 2013 împotriva proiectului minier Roşia Montană, Nicolae Raţiu a protestat în Londra, exprimându-şi în mass-media opinia împotriva proiectului de exploatare.

Nicolae Raţiu este absolvent de studii superioare în transporturi maritime şi economie, în cadrul Colegiului Marlborough (Marea Britanie) şi, respectiv, Universitatea din New York, SUA.

 

The Ratiu Family Foundation

The Ratiu Family Foundation este fundaţia caritabilă a familiei Raţiu, înregistrată în Marea Britanie şi înfiinţată în anul 1979, la Londra, de către Ion şi Elisabeth Raţiu, cu scopul de a promova şi sprijini proiecte care contribuie la evoluţia învăţământului superior şi a cercetării culturale şi istorice a României. Fundaţia oferă 100 de burse anuale, în valoare de 200.000 de lire sterline, în special pentru proiecte, cursuri universitare, participări la conferinţe, burse de călătorie şi alte cursuri pe termen scurt, inclusiv pentru cercetare academică, se precizează pe website-ul organizaţiei.

Bursele Raţiu sunt oferite studenţilor români pentru a studia o gamă largă de materii, în Marea Britanie. „Aceste burse permit absolvenţilor talentaţi şi tinerilor profesionişti să devină familiari cu Marea Britanie şi, în acelaşi timp, să dobândească anumite abilităţi care pot fi adaptate şi aplicate în contextul din România”, conform www.ratiufamilyfoundation.com. Fundaţia Raţiu a sprijinit, până în prezent, studenţi români cu domenii de interes precum: arhitectură, muzică, teatru, afaceri, teologie, filosofie, urbanistică, studii politice, drept, artă, design, design vestimentar, arheologie şi etno-muzicologie.

Fundaţia Raţiu oferă, de asemenea, capital de start unor proiecte inovative, în special din România, care întreţin şi promovează artele şi civilizaţia, patrimoniul, societatea civilă, democraţia şi protejarea mediului înconjurător.

„Proiectele sprijinite de Fundaţia Raţiu sunt numeroase şi variază de la prevenirea traficului de persoane la promovarea modei româneşti la Londra, prin intermediul sprijinului oferit artiştilor în vârstă care se confruntă cu probleme de subzistenţă, curatorilor de artă în călătoriile de descoperire culturală, centrelor de îngrijire pentru bătrâni şi persoane dezavantajate, odiseelor fotografice în zonele necunoscute ale României, spectacolelor de teatru din România şi din străinătate, specialiştilor în optică pentru participarea la conferinţe, membrilor corurilor britanice care susţin turnee în România, precum şi scriitorilor galezi care fac cercetare în Transilvania”, se mai arată pe acelaşi website.

Fundaţia Raţiu din Regatul Unit colaborează cu Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda (www.ratiudemocracycenter.org) şi sprijină Centrul Cultural Român (CCR) din Londra. CCR este o organizaţie non-guvernamentală independentă, care promovează cultura românească în Marea Britanie şi care a sărbătorit 15 ani de existenţă în 2014. Activitatea CCR cuprinde organizarea, sprijinirea şi promovarea unei game largi de evenimente cu specific românesc. Majoritatea proiectelor culturale iniţiate şi sponsorizate de Fundaţia Raţiu sunt puse în practică prin intermediul CCR de la Londra. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.romanianculturalcentre.org.uk.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!