Noi miniștrii la Externe și Cultură

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 28 noiembrie 2014

Bogdan Aurescu, noul ministru al afacerilor externe, și Hegedus Csilla, noul ministru al culturii, au depus luni jurământul, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. Președintele Traian Băsescu a spus, luni, la depunerea jurămintelor de către cei doi noi miniștri, ai afacerilor externe și culturii, că transmite felicitări în mod deosebit pentru nominalizarea de la Ministerul de Externe. La ceremonie au fost prezenți premierul Victor Ponta și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. A lipsit președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

În vârstă de 41 de ani, Bogdan Aurescu este secretar de stat în MAE din luna februarie 2009, lucrând în cadrul ministerului din anul 1996. Diplomat de carieră, el este, din anul 2012, conferențiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept – Universitatea din București și vorbește fluent limbile engleză și franceză.

De numele lui Bogdan Aurescu se leagă cei 9.700 de km pătrați câștigați pentru România la Haga, tot în februarie 2009, dar și amplasarea scutului antirachetă în țara noastră. Cu ocazia procesului cu Ucraina de la Haga, Aurescu a devenit extrem de popular în România.

În 2009, când a mai fost propus ca ministru al afacerilor externe, Bogdan Aurescu a vorbit despre activitatea sa în fața unei comisii parlamentare.

„Când mi-am asumat calitatea de agent în procesul cu Ucraina de la Haga, am făcut-o fiind foarte conștient că dacă vom câștiga, va fi succesul tuturor, al României, iar dacă vom pierde, va fi eșecul meu personal. Nu m-am dat deoparte – am rămas în MAE și după ce nu am mai fost secretar de stat, între 2005 și 2006, doi ani am lucrat ca agent pentru proces ca simplu referent în direcția juridică”, a spus atunci Aurescu.

Aurescu a fost secretar de stat pentru afaceri strategice, începând din luna iunie 2012.

Acesta îl înlocuiește pe Teodor Meleșcanu, care a ocupat această funcție după primul tur al alegerilor prezidențiale, în urma demisiei lui Titus Corlățean. După demisia lui Meleșcanu, premierul Victor Ponta a anunțat că urmează să îl numească la MAE pe ambasadorul român la UE Mihnea Moțoc, dar numirea acestuia a fost întârziată de faptul că prim-ministrul a plecat din țară pentru o vacanță de o săptămână, după pierderea alegerilor prezidențiale, și nu a semnat decretul prin care Moțoc era retras din funcția sa actuală. Atât Meleșcanu, fost șef al SIE, cât și Corlățean au fost nevoiți să renunțe la mandatele în fruntea MAE după scandalul imens înregistrat la secțiile de votare din străinătate.

Cine e Hegedus Csilla

Hegedus Csilla, secretar general adjunct al UDMR, aflată pe lista acestui partid pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, a absolvit Facultatea de Dezvoltare a Resurselor Umane a Universității din Pecs (Ungaria) și Facultatea de Științe Economice a Universității clujene Babeș-Bolyai. Hegedus este membru în Consiliul director al Fundației Transilvania Trust, care se ocupă de întreținerea Palatului Bannfy din Bontida, monument istoric, potrivit Gazetei de Cluj.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!