Noi posibilități de angajare în străinătate

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Locuri de muncă pe data 6 noiembrie 2015

Portugalia, Marea Britanie, Germania, Irlanda și Belgia sunt câteva dintre țările care recrutează personal prin rețeaua europeană de ocupare EURES și au disponibile locuri de muncă pentru personal medical și tehnic, dar și la cules de zmeură, unde salariul brut lunar poate ajunge la 1.192 de euro.

Pentru Marea Britanie sunt căutați 20 de asistenți medicali generaliști care ar trebui să furnizeze servicii de îngrijire persoanelor cu probleme neurologice, cu scleroză multiplă, pacienților care au boala Parkinson și Huntington.

De asemenea, candidații trebuie să aibă diplomă de asistent medical generalist, să fie înregistrați în colegiul asistenților medicali din Anglia sau înregistrarea să fie în curs de procesare, candidatul să fie eligibil să lucreze în această țară și să vorbească limba engleză cel puțin la nivelul B1.

Persoanele selectate vor lucra 37,5 ore pe săptămână, iar salariul va fi de 14-15 lire pe oră, în timp ce salariul net pe an va fi de cel puțin 27.300 de lire.

„Se oferă sprijin în găsirea unei locuințe, iar costul biletului de avion va fi suportat de către angajator. Se asigură, de asemenea, și transportul de la aeroport până în localitatea unde veți avea cazarea”, precizează angajatorul. Perioada contractuală este nedeterminată. Persoanele interesate pot trimite CV model Europass în limba engleză la info@casenterpriseprojects.net.

În Irlanda este disponibil un post de tehnician dentar, într-un laborator dentar foarte aglomerat. Sunt necesare experiență în domeniul proteticii medicale și calificare în domeniu. De asemenea, candidații trebuie să vorbească limba engleză cel puțin la nivel mediu (B2). Salariul oferit este între 30.000-35.000 de euro pe an.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!