Nopți de coșmar: În pat cu ploșnițele

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Locuinţe pe data 3 noiembrie 2014

Nopți de coșmar, zile întregi de dezinsecție! O familie de români din Iași a trăit câteva săptămâni de-a dreptul groaznice, după ce a descoperit că împarte paturile, lenjeriile și pernele cu alte… vietăți. „Nu îmi era teamă de ele, cât îmi era silă. Îmi amintesc că dacă simțeam că merge ceva pe picioare, săream din pat”, ne povestește Mirela, speriată, despre perioada în care fiecare crăpătură din casa în care locuia era plină cu Bed Bugs (ploșnițe).

Femeia este de părere că insectele pot ajunge foarte ușor în locuințele celor care obișnuiesc să aducă în casă diferite lucruri pe care le găsesc pe stradă sau să își cumpere haine de la magazinele second hand. Ca să scape de ploșnițe, familia Mirelei a fost nevoită să apeleze la o firmă specializată de dezinsecție și să aștepte aproape două luni de zile ca să poată dormi normal și să viseze… frumos.

 

Casă nouă, „chiriași noi”

Coșmarul a început la doar câteva zile după ce Mirela s-a mutat într-o casă din sud-estul Londrei. Una dintre fiicele sale a dat alarma: se trezea în fiecare dimineață cu picioarele pline de ciupituri. Dacă la început au pus semnele pe seama țânțarilor, apoi au realizat că nu e de glumă când tânăra a început să se plângă din cauza mâncărimii provocate de insectele care se ascundeau în casa lor.

„Totul a început la numai o săptămână după ce ne-am mutat. Am observat că tot ne muşcă ceva, de picioare. Cel mai mult a ciupit-o pe una dintre fete. Ea stătea de obicei până mai târziu la birou, în fața calculatorului. Spunea mereu că o muşcă ceva de picioare. Se scărpina încontinuu și avea semne roșii pe picioare. Atât de tare se scărpina încât își dădea sângele. Într-o dimineață a găsit nişte gândaci mici morţi pe lângă pat şi s-a dus cu ei la doctor, la GP, să arate muşcăturile, dar şi gândacii. I-a dus într-un şerveţel în ideea că doctorii își vor da seama ce fel de insecte sunt și astfel îi pot da un tratament adecvat. Nici nu au băgat-o în seamă. I-au spus că nu ştiu despre ce este vorba, că habar nu au ce gândaci sunt și au trimis-o acasă”, spune femeia de 42 de ani din Iași.

—————————–

„A fost un chin, doar ce ne mutasem acolo și deja totul devenise inconfortabil din cauza ploșnițelor. Am început să căutăm pe internet informații, dar și fotografii despre aceste insecte. Scria că seara ies din ascunzători, se hrănesc doar cu sânge de om şi apoi dimineaţa se bagă înapoi în crăpăturile de la mobilă, de obicei trăiesc în lemn, dar noi le-am găsit peste tot.”

Mirela, 42 de ani, despre experiența neplăcută cu ploșnițele

—————————–

 

Totul din casă… afară

Imediat după ce și-a dat seama că locuința lor este plină de ploșnițe, Mirela nu a mai putut pune capul pe pernă fără să inspecteze fiecare colț al patului. Dar și al lenjeriei.

„Am început să ne uităm după ele. Le găseam în pliurile de la pat, de la saltea, în crăpăturile de la pat, în lenjerii sau chiar în perne. Am luat și am spălat tot la 90 de grade, dar degeaba, tot apăreau. Am încercat noi să le stârpim. Am cumpărat soluţii speciale ca să le omorâm, dar nu am avut nicio şansă. Vreo două săptămâni ne-am chinuit să scăpăm de ele și nu am reușit. Așa că am sunat la Council și le-am spus problema. Ei ne-au trimis o companie privată care se ocupă cu deratizarea și dezinfecția Bed Bugs. Timp de şase săptămâni, o dată pe săptămână, aceștia veneau şi dădeau cu soluții prin toată casă. A fost destul de greu, pentru că trebuia să scoatem tot din casă. Mobilă, paturi, perdele, tot din dulapuri. Lăsam camera să se aerisească şi apoi puneam totul la loc… până săptămâna următoare când trebuia să o luăm de la capăt. Eu cred că până nu vine o companie privată care se ocupă de astfel de probleme, nu scapi. Au stropit toată casa, peste tot, mochetă, pereţii. Mocheta o stropeau până se uda de tot. Nu mi-a fost frică deloc, doar că îmi era silă”, ne povestește Mirela.

—————————–

„În timpul acela aveam o pătură electrică, mai dormeam pe ea pentru că aveam zile în care mă mai durea spatele. Când am ridicat-o într-o seară am crezut că înnebunesc. Plină pe dedesubt de gândaci. Stăteau așa frumos la căldurică. Erau de toate dimensiunile, ca la crescătorie. Scârbos de-a dreptul!”

Mirela, despre experiența neplăcută cu ploșnițele

—————————–

 

„Gândaci de pe vremea războiului”

uk_deratizareChiar dacă au scăpat de ploșnițe, senzația că insectele încă mai sunt prezente în casă a rămas mult timp în mintea Mirelei și a familiei sale.

„Cum simţeam că merge ceva pe mine cum săream imediat. Uneori nu era nimic, era doar senzaţia. Am scăpat nemuşcată atunci pentru că așa sunt eu de felul meu, dacă simt o gânganie pe mine, mă trezesc brusc din somn și sar din pat. Cam şapte-opt săptămâni a durat până am scăpat de tot de ploșnițe. Noi ne-am mutat în casă prin octombrie şi abia de Crăciun am putut să ne punem hainele şi lucrurile prin dulapuri şi să ne aşezăm cu toatele. Mobila să stea cum trebuie. Paturile și să ne odihnim mai bine. Nu ne aşteptam să ni se întâmple aşa ceva. Ne gândeam că într-o ţară europeană, într-o capitală aşa mare cum este Londra, unde sunt pretenţii, nu are cum să se întâmple aşa ceva.”

—————————–

„Gândaci din ăştia nu mai există la noi de pe vremea războiului. În România nu mai există ploșnițe. Londra e plină de aşa ceva. Chiar am nişte prieteni de familie în ţară care au o companie de deratizare, dar și un magazin cu tot felul de chimicale. Cu asta se ocupă. I-am întrebat dacă au soluţii pentru aşa ceva şi mi-au spus că nu au, pentru că nu a întrebat nimeni niciodată. Culmea este că am mai auzit şi alţi români care au avut Bed Bugs. Şi tot aşa au scăpat, printr-o companie privată.”

Mirela

—————————–

 

Atenție ce aduceți în casă!

După această experiență, Mirela spune că ploșnițele pot ajunge în casa celor care obișnuiesc să aducă în casă lucruri pe care le găsesc abandonate. Lucru confirmat, de altfel, și de reprezentanții companiilor de dezinfecție.

„Cine a stat înaintea noastră în casă cred că a luat mobilă sau saltele de pe stradă. Așa cum se mai practică în rândul românilor. Să mai găsească una-alta pe drum și să le ia să le folosească. Nu e bine să aduci în casă tot ce găseşti pe stradă pentru că nu ştii ale cui au fost. Cei de la deratizare ne-au spus că aceasta este metoda cea mai ușoară prin care ploșnițele ajung dintr-o casă în alta. Dar și prin haine sau alte lucruri pot fi transportate dintr-o locuință în alta. Ştiu că sunt şi în ziua de astăzi. Pe noi ne-a costat 1.200 de lire deratizarea. Am dat noi o parte şi proprietarul o parte, pe care ne-a scăzut-o din chirie. Dar nu mai contează banii. Bine că am scăpat de ele. Sunt scârboase rău!”, povestește românca de 42 de ani din Iași.

—————————–

„Ciupiturile sunt foarte urâte, aproape că îți dă sângele. Dacă te-ai scărpinat, îți rămâne sânge pe picioare. Și nu poți să te abții să nu te scarpini. Fiica mea a rămas cu semne mult timp, vreo câteva luni.”

Mirela

—————————–

 

Ce trebuie să ştiţi despre ploșnițe

uk_bed bug_plosnitaSpecialiștii în domeniu deratizării spun că ploșnițele au devenit destul de cunoscute în ultimii ani. Insectele se hrănesc cu sânge uman în timpul somnului și provoacă iritație pielii, mai exact mici umflături roșii în zona mușcăturii, de care persoana în cauză scapă destul de greu. Specialiștii spun că aceste insecte enervante ascund multe secrete. Iată mai jos câteva dintre acestea:

1. Ploșnițele pot trăi peste tot

De obicei, majoritatea oamenilor care se gândesc la ploșnițe le asociază, spun reprezentanții companiilor de deratizare, cu hotelurile. Din păcate, adevărul este că ele se pot înmulții în case, în apartamente, în spitale, cămine studențești, clădiri de birouri, școli, autobuze, trenuri, cinematografe, magazine de haine la mâna a doua și aproape peste tot unde sunt și oameni, mai adaugă cei care lucrează în acest domeniu. Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii de organizația „Insecte Fără Frontiere”, rapoartele echipelor care luptă împotriva dăunătorilor indică faptul că 43% din cazuri au fost în apartamente, 31% în hoteluri,16% în camerele din căminele studențești, 5% în diferite mijloace de transport, 3% în curățătoriile particulare și 2% în cinematografe.

2. Preferă mediul urban

Contrar opiniei publice, ploșnițele nu trăiesc doar în țări din lumea a treia. Gradul de infestare este detrei ori mai mare în mediul urban decât în cel rural, spun specialiștii, datorită numărului mare al populației. Creșterea numărului de locuitori în blocuri și mobilitatea intensă duc la răspândirea rapidă și creșterea numărului de ploșnițe.

3. Sunt rezistente

Potrivit specialiștilor, aceste insecte pot supraviețui și câteva luni fără a se hrăni cu sânge, asta înseamnă că se pot ascunde în mobilier, în genți, în serviete pentru o perioadă mare de timp până au în preajmă o gazdă umană. Mai mult decât atât, ploșnițele pot supraviețui temperaturilor de aproape 0 grade până la +50 Celsius. Astfel că ploșnițele sunt insecte rezistente de care nu puteți scăpa singuri. Companiile profesionale sunt singura modalitate de a scăpa de o asemenea infestare.

4. Sunt inteligente

Aceste insecte sunt evazive. Ca un instinct de supraviețuire, pe durata zilei știu să se ascundă în marginile saltelelor, în șipcile patului, pe plăcile de comutare electrice, în ramele tablourilor și chiar în spatele tapetului, spun reprezentanții companiilor de deratizare. Pe durata nopții, dioxidul de carbon pe care oamenii îl expiră le scoate din ascunziș.

5. Sunt metodice

În momentul în care insecta a găsit gazda, se hrănește de obicei de trei ori, de fiecare dată între 5 și 10 minute. Cele trei mese sunt, de fapt, trei urme de mușcături pe care le lasă în urmă, de obicei în șir, pe pielea expusă, piept, brațe, picioare.

6. Sunt „adevărați anesteziști”

De cele mai multe ori, mușcătura ploșniței nu trezește gazda de pe care se hrănește, spun reprezentanții companiilor de deratizare. Asta pentru că insectele se hrănesc introducând două tuburi goale în gazdă, primul tub injectează saliva care conține anestezic pentru a amorți zona de hrană, iar cu cel de-al doilea tub extrage sângele. După hrănire, se mută în locuri ascunse unde stau între 5 și 10 zile. În acest timp, digeră hrana, se împerechează și depun ouă.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

8 pareri la “Nopți de coșmar: În pat cu ploșnițele”

  1. Ion botezat John Spune:

    Eu cred ca reportera asta a trecut pe la plosnite si nu a reusit sa depaseasca socul! Cum sa traiesti ma ca ultimii oameni in Anglia si sa va duceti inapoi cu harfe de ”civilizati”? Pe acesti saraci din UK, tara pakistanezilor, indienilor, in general a maimutelor, nu o sa ii civilizeze nici Nigel Farage cu forta.

  2. liviu doncaster Spune:

    Cine spune ca in Romania nu sunt minte.Bucurestiul e full.

  3. Tudor Spune:

    Dezinsectie plosnite de pat BedBugs in Londra si imprejurimi. Solutie + Gaz reusita 100% tel:07448208166

  4. Lavinia Spune:

    Draga dl Tudor
    Ai niște servicii de cacao dacă faci dezinsectie cum repari televizoare,Dute și stai acasă nene
    Așteaptă omul răspuns de la tine de 2 săptămâni măcar zi nu știu și gata nu va contactez mai târziu și mai târziu scuze am uitat și tot asa…

  5. paun florin Spune:

    un mincinos imputit asta care zice ca face el dezinsectie pacaleste lumea ca face el dezinsectie si nu face nimic ia bani la misto !asa ca nu va mai lasati pacaliti de excroci si faceti ce credeti voi ca puteti sa scapati de insecte!mergeti la primarie si acolo va ajuta cei de acolo!

  6. irina Spune:

    ur comment is awaiting moderation.
    January 17, 2017 at 8:42 am Vă salut, dragii mei. Am avut o asemenea situație, într-adevăr neplăcută. Sunt două soluții:
    I. Ardei iuți-iuți, rupți bucăți și înveliți în hârtii, de dat foc într-un vas (lighean, castron) și de închis camera. Această variantă e eficientă, dacă încăperea este mai liberă.
    II. La Chișinău în farmacia veterinară am procurat o soluție se num. Diazinon 60%, pe care am dizolvat-o la un litru de apă și de pulverizat(spălat) locurile pe unde se oploșesc paraziții. Unde se depun ouăle – de spălat cu Domestos (deoarece soluția ucide paraziții vii, nu și ouăle) și cu siguranță scăpați, cum am scăpat și noi.Este de dorit de repetat aceste proceduri de 3-4 ori la interval de 5-6 zile.
    Vă doresc succese, vă compătimesc, într-adevăr este insuportabil să locuiești cu ei împreună.

  7. maria maria Spune:

    M-am aflat într-o astfel de situație extrem de neplăcută și greu de gestionat. Am rezolvat prin curățarea temeinică a întregii locuințe, spălarea tuturor textilelor existente în casă, mutarea pentru 3 luni a paturilor într-un spațiu nelocuit și împrăștierea de praf de diatomită atât pe paturile puse la păstrare, cât și în toată casa. Diatomita am cumpărat-o de pe Amazon. Până la găsirea acestei soluții care a dat rezultate am încercat atât produse chimice care mai de care mai lăudate și mai scumpe, cât și naturale gen uleiuri volatile. Reacția lor la toate acestea a fost nulă, se arătau imune la orice. Deși nu pare a fi o problemă prea des întâlnită sau poate nu se vorbește despre ea din cauza temerii de a fi judecat și chiar marginalizat, te poți trezi ușor într-un astfel de coșmar după o deplasare în străinătate sau după ce ai dormit o noapte în cine știe ce hotel. O singură gânganie ascunsă în bagaj îți poate transforma viața în iad. Ideal este să sesizezi prezența lor într-o fază mai incipientă. Atunci când infestează tot perimetrul și toate obiectele existente (se pot cuibări inclusiv în aparatura electronică) cred că singura soluție este părăsirea locuinței pentru câteva luni. Lipsa hranei ar trebui să le vină de hac în acest răstimp.

  8. Raul Spune:

    Si eu am inceput războiul cu acești „nemernici”.
    La început am crezut că sunt înțepături de tânțar dar nu auzeam nici unul să zboare prin cameră.
    De vreo săptămână am inceput sa dau cu „dettol” pt bucătărie cu oxigen activ.
    Am văzut că are efect instantaneu și le ucide această soluție, acum ma intreb cate oare mai sunt?
    Am dat cu dettol pe la îmbinarea zidurilor, am mutat patul dar cum am văzut în multe articole trebuie multă răbdare.

Spune-ti si tu parerea!