Nouă români reținuți

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 17 iunie 2016

633 suporteriProbleme mari pentru o parte a suporterilor români care au făcut deplasarea în Franţa pentru a susţine echipa naţională a României. După o mobilizare exemplară la meciul cu ţara gazdă, din deschiderea EURO 2016, suporterii au renunţat la pace şi au apărut conflicte dure, informează media de la București.

După ce liderul PCH, Elias Bucurică, a fost bătut serios de membri Peluza Sud Steaua în apropierea Parc des Princes, fanii dinamovişti s-au răzbunat asupra unui grup de stelişti pe care i-au atacat într-un bar din Paris. Scandalul provocat a alertat forţele de ordine, iar sursele jurnaliștilor indică faptul că mai mulţi suporteri români din cele două galerii au fost ridicaţi de poliţie.

Informaţia este confirmată de biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe, contactat de presă:

„Ca urmare a demersurilor întreprinse de către Ambasada României la Paris, prin intermediul ataşatului de interne din cadrul misiunii diplomatice, pe lângă autorităţile competente franceze, a rezultat că în urma altercaţiei au fost reţinuţi nouă cetăţeni români. Şapte dintre cetăţenii români au fost ulterior puşi în libertate, pentru alţi doi fiind prelungită măsura reţinerii. Până în acest moment, niciunul dintre cetăţenii români nu a solicitat asistenţă consulară din partea Ambasadei României la Paris.”

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!