Noul ministru al dezvoltării, jurământ cu mâna pe Coran

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 22 mai 2015

Sevil Shhaideh a depus jurământul în funcția de ministru al dezvoltării regionale și administrației publice, miercuri după-amiază, cu mâna pe Constituție și pe Coran. Președintele Klaus Iohannis i-a spus că are marele avantaj de a se afla de mai mulți ani în minister, ea fiind până acum secretar de stat în cadrul acestei instituții, astfel că ea cunoaște foarte bine „și problemele, și soluțiile”.

Sevil Shhaideh nu este primul ministru al României care depune jurământul pe Coran, fiind precedată de Raed Arafat, în luna noiembrie 2012, când a fost investit în funcția de ministru al sănătății. Și atunci, pe masă au fost puse Constituția, Biblia și Coranul, iar cel care depune jurământul trebuie să țină mâna pe Constituție când citește textul. „Domnule ministru, aveți acolo și Biblia și Coranul, este opțiunea dumneavoastră”, i-a spus atunci președintele Traian Băsescu lui Raed Arafat.

Numele secretarului de stat a fost vehiculat încă de marți pentru preluarea portofoliului lăsat liber după demisia lui Liviu Dragnea, însă a fost oficializat miercuri, când președintele Klaus Iohannis a și semnat decretele privind demisia lui Liviu Dragnea din fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale și înlocuirea acestuia cu Sevil Shhaideh.

După apariția în presă a informațiilor privitoare la faptul că lui Shhaideh i-ar fi fost naș de cununie Liviu Dragnea, fostul ministru a spus că o cunoaște pe aceasta de 15 ani, dar că i-a fost doar „martor” la căsătorie, neexistând nași în cultura musulmană. De asemenea, în apărarea fostului vicepremier a sărit și Victor Ponta, care a spus că jurnaliștii care au scris despre această cumetrie sunt „proști”.

 

Demisie la vârf în PSD

Unul dintre social-democrații cu vechime în Senat, Ioan Chelaru, a renunțat la funcția de președinte al organizației Roman. Senator de Neamț încă din anul 2004, Chelaru a demisionat din funcția de președinte al celui de-al doilea oraș ca mărime al județului, scrie Stiripesurse.ro. Vicepreședinte al Senatului și președinte al Uniunii Juriștilor din România, Ioan Chelaru este și președinte al comisiei de revizuire a Constituției și membru al celei juridice. În vârstă de 62 de ani, Ioan Chelaru nu face parte din conducerea națională a PSD.

Demisia lui Chelaru vine după ce, vineri, Liviu Dragnea și-a anunțat demisia din funcția de președinte executiv al partidului și din cea de ministru al dezvoltării regionale, însă luni, acesta a spus că social-democrații nu au fost de acord cu acest lucru și că va aștepta ziua de miercuri pentru a afla decizia PSD în legătură cu renunțarea la funcția din conducerea formațiunii.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!