Noul plafon pentru Prima Casă

Articol publicat in sectiunea Social pe data 8 ianuarie 2016

Guvernul a stabilit plafonul pentru programul Prima Casă în 2016, în valoare de 1,5 miliarde de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

El a apreciat că programul este „un proiect de mare succes”, în 2016 Executivul luând decizia de a aloca în acest scop 1,5 miliarde de lei, din care 1,3 miliarde sume noi, iar 200 de milioane de lei din rambursări.

„200 de milioane provin din rambursările creditelor anterioare, adică arată că mecanismul funcționează, oamenii își plătesc ratele, unii au închis deja contracte și acești bani s-au întors, așadar, pot fi refolosiți pentru garanții suplimentare. Trebuie spus că s-a redus marja ROBOR care intră în program de la 2,5 cât a fost în 2015 la 2%”, a afirmat Suciu, citat de Mediafax.

El a subliniat că rata de neplată în cazul Prima Casă este foarte mică, de 0,2% din totalul creditelor acordate, ceea ce a constituit un argument în favoarea continuării acestui program.

Potrivit Guvernului, de la lansarea programului, în 2009 până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanții, pentru finanțări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul lui 2015 au fost emise 30.070 de garanții în valoare de 2.522,9 milioane de lei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!