Nu te supara, frate

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 10 iulie 2011

In privinta institutiilor romanesti din strainatate, avem o meteahna. Ne dorim ca ele sa fie cu totul altfel decat institutiile tarii in care ne aflam. Daca la institutiile britanice respectam orarul fiindca, oricum, in afara lui nu ne ia nimeni in seama, vrem ca la un consulat, o ambasada sau un institut cultural romanesc sa fim primiti oricand, in orice conditii si cu prioritate. Daca la o companie britanica ascultam cuminti robotul telefonic, apasam tasta care se impune si lasam un mesaj, vrem ca la o misiune diplomatica romaneasca sa ni se raspunda prompt, zi si noapte, pe un ton vioi. Nu vrem sa stam la coada fiindca nu avem timp. Exceptie fac institutiile straine, unde stam la coada fiindca nu avem incotro. Vrem sa ni se rezolve problema chiar daca nu avem actele necesare, pe considerente patriotice. Vrem ca pentru noi sa se incalce legile, macar cele mai marunte, fiindca suntem, nu-i asa, conationali. Daca noi nu ne ajutam intre noi, atunci cine? In sfarsit, indiferent cu ce problema venim sau sunam la Consulat, ne simtim datori sa ne enervam. Enervarea in raporturile noastre cu o institutie a statului roman este un reflex. O necesitate. O dovada de personalitate. In principiu, suntem convinsi ca statul ne va insela, ca functionarul de la ghiseu ne va jigni, ca problema va ramane nerezolvata si ca, inevitabil, vom fi umiliti. Asa ca, din prudenta, ne enervam in avans, astfel incat, prima convorbire sa fie un dezastru.

Este deja o traditie: orice roman neaos, sosit mai de curand in Occident, trebuie sa ia de guler functionarii romani, intai fiindca acestia se afla acolo (lucru sfidator), in al doilea rand fiindca e bine sa isi impuna punctul de vedere. La o comparatie superficiala intre comportamentele cetatenilor diverselor tari europene in propriile misiuni diplomatice, vom constata ca suntem cei mai artagosi, galagiosi si nemultumiti, indiferent de subiectul cererii noastre. Asta ne face pitoresti, dar nu si eficienti. Ne-ar fi mult mai simplu sa consultam site-ul institutiei, cel putin ca sa vedem ce acte ne sunt necesare. Ne-ar fi mult mai comod sa vedem programul de lucru si sa ne inscriem in el. Dar asta ne-ar lipsi de placerea de a-l injura strasnic pe functionarul care isi permite sa inchida ghiseul la sfarsitul zilei de lucru. Si ne-ar lipsi de bucuria de a reclama ambasada la toate mijloacele mass-media aflate la indemana. Ne-ar reduce la zero orgoliul de a le spune nepotilor si stranepotilor nostri: „Ati vazut, ba, ce le-am facut alora de la ambasada?” Si ar fi pacat. Caci ce folos ca putem rezolva totul corect, legal si elegant, daca nu dam pe cineva cu capul de pereti. Pe cine sa dam, frate? Pe englezi?? Nici chiar asa…


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!