NUMAI CHIRIAȘ SĂ NU FII!

Articol publicat in sectiunea Locuinţe, Reportajul săptămânii pe data 13 octombrie 2014

Diaspora romaneasca_Numai chirias sa nu fii

Să fii chiriaş pe pământ străin este o adevărată provocare. O luptă pentru supravieţuire şi o experienţă în care sunt amestecate diferite trăiri şi sentimente. Problemele românilor care convieţuiesc alături de alţi români în casele londoneze par a fi croite după acelaşi tipar. Apar în bucătărie şi se termină în baie.

Chiar dacă bucătăria şi baia sunt poate locurile obişnuite de unde încep neînţelegerile, există şi cazuri, mai rare, ce-i drept, în care românii au confundat casa cu platoul de filmare a unor scene desprinse din filmele pentru adulţi. În concluzie, „atât timp cât stai cu altcineva, întotdeauna apar discuţii. Unul e mai simţit, altul e mai nesimţit. Unul pleacă la 4 dimineaţa la serviciu, altul vine noaptea târziu. Se deranjează unii pe alţii”, ne spune clar şi concis unul dintre interlocutorii reportajului nostru. Un material în care veţi afla care sunt cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă chiriaşii români. Dacă în unele vă veţi regăsi, altele vă vor uimi…

 

 

Trai comun, probleme diferite

 

Viaţa la comun a chiriaşilor români pare că are zeci de avantaje, dar mii de probleme. E de-a dreptul dificil să împarţi bucătăria, baia şi uneori chiar şi liniştea cu alţi conaţionali. Cel puţin aşa se plâng cei care au trăit sau trăiesc neplăcerile de a locui cu alţii sub acelaşi acoperiş. De la sticla cu lapte din frigider, de la mâncare, băutură, facturi, curăţenie şi până la bani. Pe româneşte, aproape de la tot şi orice pornesc discuţii aprinse între chiriaşi…

 

Semafor în casă

Cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă românii care locuiesc în aceeaşi casă cu alţi români sunt cu siguranţă cele care se coc, se călesc şi se răcesc prin bucătărie. Orice face cineva deranjează pe altcineva, ne povesteşte Matei, un român de 43 de ani, din Suceava, care a ajuns în Londra în 2010. În cei patru ani de străinătate, bărbatul a locuit în trei case, alături de alţi conaţionali. De fiecare dată când s-a mutat, motivele au fost strict legate de bucătărie.

„E greu când stai la comun cu alţii şi trebuie să împarţi bucătăria şi baia. În prima casă în care am locuit a fost nevoie să facem program la bucătărie. În funcţie de cine venea primul de la muncă, acela se apuca de gătit, pentru că deseori ne întâlneam toţi în bucătărie (toţi opt câţi locuiam) şi nu aveam loc unii de alţii. Muream de foame până terminau cei care începuseră înaintea mea. Plus că era imposibil să mâncăm la ore diferite, pentru că aveam acelaşi orar în care ajungeam acasă. Pe la 6-7, eram toţi. Vai, ce greu era, pentru că unii îşi găteau sau îşi prăjeau ceva, alţii doar îşi încălzeau sau puneau ceva la cuptor. Erau la mirosuri în bucătărie, că nu mai ştiai cine ce mănâncă. De multe ori nu aveam nici loc la masă. Aşa că ne-am înţeles între noi şi am ajuns la înţelegerea ca jumătate dintre noi să meargă la duş şi cealaltă jumătate la bucătărie. Oricum, aveai de aşteptat, indiferent în ce tabără te aflai, pentru că mai dădeai peste unu care avea nevoie de 45 de minute ca să facă un duş sau de altul care mânca o ciorbă într-o oră. Am stat în casa aceea vreo nouă luni de zile, până într-o dimineaţă când chiar m-am supărat teribil. O singură toaletă la opt oameni era crimă şi pedeapsă. Îmi puneam ceasul să sune la patru dimineaţa ca să nu fiu nevoit să stau la coadă la baie. Ne certam deseori noi între noi din cauza acestor probleme. Plecam la muncă nervoşi şi ne întorceam nervoşi şi obosiţi. Aşa că am decis să mă mut într-o altă casă. Tot cu români, dar mai puţini.”

————————————–

„Mai în glumă, mai în serios, vorbeam între noi mereu că ar fi bine să punem semafoare prin casă ca să putem circula fără discuţii. Era o glumă destul de răspândită printre români, cred că şi în prezent mai este folosită.”

Matei, 43 de ani, a locuit într-o casă cu alţi şapte români

————————————–

 

Frigiderul… zona crepusculară

Chiar dacă a schimbat casa, Matei a dat peste alte obiceiuri. Din păcate. Românul povesteşte că în a doua locuinţă, pe care o împărţea cu alţi patru conaţionali, problemele au apărut tot în bucătărie. Mai exact, în frigider. „Prima dată am locuit în nordul Londrei, apoi undeva în est, prin Stratford. Am crezut că acolo voi trăi liniştit însă, după câteva săptămâni, a început să îmi dispară mâncarea din frigider: la început laptele (cumpăram o sticlă de doi litri seara şi dimineaţa când mă uitam în frigider era jumătate) sau dacă îmi făceam o ciorbă, din care nu apucam să mănânc, a doua zi, oala era deja pe jumătate. Nu mai zic de berea pe care o lăsam la rece în frigider. Dispărea imediat. După o lună de zile, am ajuns să ţin sticlele cu bere în cameră. Eu înţeleg că unora le este poftă… dar nici chiar aşa. Măcar puteau să ceară. Dacă întrebam cine a mâncat sau cine a luat din ale mele, toţi dădeau din umeri şi nimeni nu ştia nimic. Aşa că am plecat şi de acolo. De aproape doi ani de zile pot spune că stau cu oameni decenţi. Mai apar discuţii când vine vorba de plata facturilor sau ne mai certăm între noi că nu ducem gunoiul. Unul îl duce prea des, altul deloc şi ne mai sare ţandăra, dar cam atât. Există bun simţ. Niciodată nu mi-a dispărut nimic. Pot uita şi bani prin bucătărie, că se aude imediat: sunt nişte bani aici, ai cui sunt?”, ne povesteşte Matei.

————————————–

„Apar neînţelegeri şi când locuieşti cu familia, cu o soră sau cu un frate. Tot ajungi la contradicţii şi la discuţii. Cu atât mai mult atunci când stai cu nişte străini. E inevitabil să nu te cerţi.”

Matei, 43 de ani, despre problemele cu ceilalţi chiriaşi

————————————–

 

 

După regulile altora

 

Cea mai mare apăsare a Ramonei, o tânără de 31 de ani, din Galaţi, sunt regulile după care trebuie să trăiască, chiar şi atunci când este pe picior de egalitate cu ceilalţi chiriaşi.

„M-am tot mutat în cei şapte ani de când sunt în Londra de mai multe ori. M-am enervat cumplit de-a lungul timpului, pentru că de fiecare dată când vedeam o cameră pe care voiam să o închiriez, într-o casă în care locuiau români, mi se spunea de la început şi ce am voie şi ce nu. Adică regulile veneau la pachet cu camera. Deşi aveam şi eu drepturi odată ce ajungeam să stau acolo, nu? Nu numai responsabilităţi. De exemplu, mi s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani când am locuit cu alţi români care au ajuns primii în acea casă să mă supun regulilor create de ei. Şi anume să nu spăl după ora 7 seara, că fac gălăgie. Să nu aprind lumina pe hol, noaptea, când aveam nevoie să merg la baie, pentru că îi deranjam sau chiar să şterg fiecare picătură din chiuvetă, ca să nu rămână semne. Şi să fac ordine de două ori pe săptămână în casă. Nu am rezistat decât două luni acolo. Eu nu stăteam acolo din milă, plăteam pentru cameră şi plăteam facturile. De ce să trăiesc sub comanda altora, când aveam toţi acelaşi statut de chiriaş. Apoi am dat peste alţii care nu făceau curăţenie cu săptămânile, care se spălau o dată la două săptămâni. Îmi era groază să gătesc în bucătărie… era clisă, se lipea totul de mine. M-am mutat de vreo opt ori în total. Nici acum nu este totul roz, deşi împart apartamentul cu alte două fete, dar oricum este mult mai bine faţă de trecut”, ne spune Ramona.

————————————–

„Atât timp cât stai cu altcineva, întotdeauna apar discuţii. Unul e mai simţit, altul e mai nesimţit. Unul pleacă la 4 dimineaţa la muncă şi face gălăgie, că doar nu poate umbla în vârfuri, altul vine seara târziu şi vrea să facă duş la ora 11-12 noaptea şi îi deranjează pe ceilalţi. Nu poate fi armonie într-un share house.”

Ramona, 31 de ani, despre experienţa sa de chiriaş

————————————–

 

 

Permisiuni şi aprobări

 

Viaţa de chiriaş nu este deloc una uşoară, mai ales pe meleaguri străine, unde trebuie să trăieşti mai mereu după preferinţele altora. Anca este o româncă de aproape 40 de ani din Craiova care s-ar muta singură, de mâine. Dacă ar putea…

„În Londra, nu e greu să îţi găseşti un loc de muncă. Nu e greu să îţi faci prieteni. Uneori nu e greu nici să fii singur. Cel mai greu este să îţi găseşti o casă, o cameră frumoasă, curată şi cu oameni civilizaţi, în care să stai. Am văzut la viaţa mea sute de camere de închiriat, majoritatea în case locuite de români. Fie aveam nevoie eu, fie căutam chirie pentru prieteni. Multe, nici nu aş găsi cuvinte să le descriu. Mizerabile, cu mucegai, cu pereţii scorojiţi, cu paturi rupte, cu băile pline de păr, cu bucătăriile pline de grăsime. Eu nu ştiu cum stau oamenii în astfel de locuri. Înţeleg că mulţi vin aici doar ca să strângă bani, să se îmbogăţească peste noapte şi nu prea îi interesează ce este în jurul lor, dar, totuşi, nu ai cum să trăieşti aşa… cel puţin aşa cred eu. Şi mulţi sunt cei care stau în astfel de condiţii şi le acceptă. Cam aşa era în trecut când toată lumea stătea cu chirie. De câţiva ani, de când românii au început să îşi cumpere case, s-a lansat un nou obicei. Aceştia închiriază camerele libere pe care le au disponibile pentru a reuşi să îşi plătească mortgage-ul. Astfel că, dacă ajungi să stai într-o astfel de casă, trebuie să trăieşti aşa cum vrea proprietarul. După regulile lui. După preferinţele lui şi după aprobările lui. Vorbesc de cazul meu. Eu nu am voie să aduc pe nimeni în casă. Chiar dacă vrea mama sau tata să vină în vizită cinci zile la mine, trebuie să cer aprobări peste aprobări de la proprietar şi să plătesc în plus la chirie, tot timpul când se întâmplă să am vreun musafir. Adică, în cazul în care persoana stă cinci zile, eu trebuie să plătesc 50 de lire în plus, pentru apă, gaz, curent. Ceea ce nu mi se pare corect. Câte duşuri poate face un musafir în cinci zile sau cât gaz şi cât curent poate consuma dacă doarme cu mine în cameră. Cel mai bine este să locuieşti singur. Doar că nu se poate, mai ales când eşti singur. Un studio flat (garsonieră) costă peste 700 de lire pe lună. Şi nimeni nu îşi permite să dea atâţia bani doar pe chirie. Eu m-aş muta fără să clipesc dacă aş avea un salariu de 2.000 de lire pe lună. Doar aşa aş putea plăti cheltuielile”, este de părere Anca.

————————————–

„De obicei, problemele pe care le avem atunci când locuim cu alţii în casă sunt legate strict de lucrurile pe care trebuie să le împărţim. Cum ar fi maşina de spălat. Este una singură într-o casă şi mai toată lumea spală hainele sâmbăta. Aşa că trebuie să stai la coadă. Erau sâmbete în care îmi spălam prima tură de haine abia seara la ora 8. De multe ori rămâneam cu lucrurile murdare. Aşa că a fost nevoie să mă reorganizez şi să îmi fac programul diferit. De atunci spăl mereu lunea sau marţea când… maşina este liberă.”

Anca, 40 de ani, despre problemele pe care le întâmpină ca şi chiriaş

————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

4 pareri la “NUMAI CHIRIAȘ SĂ NU FII!”

  1. Machu Pichu Spune:

    Onico, cred ca iti spui povestea vietii tale cu chiariasi calare peste gramada! Cine te-a pus sa pleci din tarisoara ta sa locuiesti cu toti amaratii si needucatii care au transformat Anglia intr-o mare tiganie? Asa se intampla cand lucrati ca sclavii pe plantatiile englezilor iar aia v-ar da afara si maine din Regat daca nu ati fi cei mai cheap salahori de pe Planeta:)))))

  2. nume Spune:

    Am plecat pentru ca trebuie sa scapam,intr-un fel,de jeguri ca tine.
    Tigania este in Ro,nu in Anglia,care este o tara extrem de civilizata,dar si populata.
    Aberatiile pastreaza-le pentru tine,nu le publica.Ne dor ochii de atata prostie si infatuare.

  3. da, și eu Spune:

    românii nu se înțeleg între ei, nu se ajută între ei.
    mulți veniți în Anglia sunt talpa țării, needucați și nesimțiți.manele la maxim, copiii care urlă de zici că i-au mușcat de fund vreo viespe! părinții sunt o gloată de proști, nici cu 12 clase terminate, vin aici și fac legi într-o țară străină.
    păcat că se nu face o selecție la granițe.
    să rămână în mizeria lor umana, în sărăcia lor.

  4. da, și eu Spune:

    românii nu se înțeleg între ei, nu se ajută între ei.
    mulți veniți în Anglia sunt talpa țării, needucați și nesimțiți.manele la maxim, copiii care urlă de zici că i-a mușcat de fund vreo viespe! părinții sunt o gloată de proști, nici cu 12 clase terminate, vin aici și fac legi într-o țară străină.
    păcat că se nu face o selecție la granițe.
    să rămână în mizeria lor umana, în sărăcia lor

Spune-ti si tu parerea!