Numărul migranților europeni, mai mare cu 16%

Articol publicat in sectiunea Fără categorie pe data 17 noiembrie 2015

uk_magazin alimentar romanesc_alimentara est-europeana

Românii și bulgarii care sunt înregistrați la autoritățile din Marea Britanie au depășit pentru prima oară cifra de 200.000, relatează The Telegraph, în urma unui comunicat de la Oficiul pentru Statistici Naționale (Office for National Statistics). Deși cea mai mare creștere a numărului de europeni vine de la statele din Europa Centrală, publicația a ales să pună accentul pe creșterea numărului de români și bulgari.

Oficiul pentru Statistici Naționale a publicat cifra de 2,1 milioane ca fiind numărul de migranți din Uniunea Europeană care își exersează drepturile de mobilitate în Regatul Unit. Cifra este cea mai mare înregistrată până acum.

Tot un record îl reprezintă și numărul de români și bulgari, care este acum de 219.000. În ultimul an, aproape 300.000 de europeni au venit în Marea Britanie, reprezentând cea mai mare creștere anuală de când aceste statistici au început să fie înregistrate în 1997. Per total, această creștere înseamnă 16% în plus față de cifra din anul anterior și este foarte departe de cifrele pe care guvernul actual ar vrea să le vadă (ținta guvernului Cameron este ca migrația netă – diferența dintre cei care vin și cei care pleacă – să fie sub 100.000 pe an).

Jurnalul The Telegraph menționează în articolul din 11 noiembrie că românii și bulgarii au obținut acces deplin pe piața muncii din UK „în mod controversat” și că anul acesta au venit cu 30.000 mai mulți români și bulgari decât anul anterior.

Un alt record l-au atins europenii din statele admise în UE în 2004, incluzând Polonia. Aceste țări au un total de 982.000 de migranți în UK, în cadrul lor înregistrându-se o creștere de 200.000 de oameni în doi ani.

Totuși, scriu cei de la The Telegraph, cea mai mare creștere s-a înregistrat în rândul migranților din Spania, Italia și Grecia, al căror număr a crescut cu 19% într-un an. Numărul europenilor din aceste țări a atins 881.000, număr care este din nou un record: este cel mai mare număr de când se păstrează aceste statistici.

Aceste cifre apar în contextul în care prim-ministrul britanic a început, săptămâna aceasta, să identifice într-un discurs cererile către UE pentru renegocierea condițiilor de membru al uniunii. Oficialii britanici își doresc reformarea tratatului european în ceea ce privește controlul granițelor, pe care vor să le controleze după reguli proprii, nu după legi europene.

Numărul migranților din alte state decât cele europene a crescut mai puțin, dar este în continuare grupul cel mai mare de migranți în UK, cu un procent de 47% din totalul de migranți.

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!