Numărul românilor care stau pe străzile Londrei a crescut alarmant

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 28 iunie 2015

Londra_romani fara adapost

Cu 90%! Acesta este procentajul cu care a crescut numărul românilor care dorm sub cerul liber pe străzile din Londra, potrivit unor date prezentate joi, 18 iunie, de Evening Standard. Mai precis, datele arată că sunt 1.388 de români fără adăpost în capitala Marii Britanii, ceea ce reprezintă 19% din total. Îngrijorător este faptul că românii sunt a doua comunitate cu cel mai mare număr de oameni ai străzii din Londra, după britanici.

Datele prezentate în Evening Standard arată că în perioada 2014-2015 numărul celor fără adăpost din capitala britanică a crescut cu 16 procente, ajungând la 7.600 de persoane, față de 6.508 în perioada anterioară. Dintre aceștia, 57% sunt străini, o treime din ei fiind din Europa centrală și de est. Reprezentanții primăriei Westminster, unde se află și cei mai mulți oameni ai străzii, aproximativ 2.570 de persoane, spun că se luptă cu numărul tot mai mare de imigranți din UE.

Richard Blakeway, viceprimarul Londrei cu atribuții pentru locuințe, a declarat: „Puțini dintre cei care ajung pe străzi rămân pe termen lung. De fapt, mai mult de două treimi dintre oamenii fără adăpost nou apăruți pe stradă petrec numai o noapte astfel. Pentru cei care rămân, lucrăm îndeaproape cu municipalitățile londoneze, cu organizațiile de voluntariat din sector, cu poliția și Ministerul de Interne pentru a furniza asistența de care au nevoie pentru a-i lua de pe stradă și a nu mai ajunge acolo”.

Camden (563), Lambeth (468), Tower Hamlets (377), City of London (373), Southwark (373) și Brent (359) sunt alte șase cartiere care înregistrează peste 2.000 de persoane fără adăpost. Cartierul Southwark este singurul în care s-a înregistrat o scădere. Majoritatea oamenilor străzii, 86%, sunt bărbați. Numai doi la sută din total, adică 183 de oameni fără adăpost, se crede că trăiesc permanent pe străzi. Iar dintre aceștia, doar șase dintre ei fiind văzuți în fiecare săptămână.

Potrivit datelor, o treime din total a făcut închisoare, în timp ce 10% au experiența asistenței sociale. Peste patru din zece necesită ajutor pentru probleme mentale sau probleme cu alcoolismul. Trei din zece au probleme cu drogurile.

Tot în Evening Standard, se mai arată că în același timp criza locuințelor din Londra pare să fie un factor determinant în cazul celor 1.665 de oameni fără adăpost care au declarat că anterior au trăit în locuințe pe termen lung, inclusiv 1.115 înlocuințe private închiriate.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “Numărul românilor care stau pe străzile Londrei a crescut alarmant”

  1. Elena Spune:

    M-am trezit in strada impreuna cu mama si cu fratele meu. Stie cineva vreun adapost, sau unde am putea sa ne ducem?

Spune-ti si tu parerea!