O dăm la pace

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 23 februarie 2016

Sunt perioade în care se dau bătălii pe bune, fie ele politice sau militare. Planeta este, atunci, stăpânită de neașteptate izbucniri de energie, de o furie izvorâtă din acumulări nedeslușite, ciocnirile sunt dure și par eterne.

Apoi toate revin la o liniște relativă, care ar putea fi doar acumularea altor energii devastatoare. Putem urmări, din orice țară a oricărui continent, evoluțiile aiuritoare din viața românească. Ca și pe cele din viața europeană. O puzderie de mici evenimente care nu se adună într-o idee clară. Ezitări. Tatonări. Tentative de alianțe. David Cameron speră în sprijinul Comisiei Europene în diverse domenii, dar ar și merge mai departe cu organizarea referendumului pentru ieșirea din UE. Angela Merkel sprijină, în continuare, cauza refugiaților, dar susține ideea ca ei să fie blocați în Turcia sau, cel mai departe, în Grecia. Adică puteți veni în Germania, dar nu v-aș sfătui, faceți o escală de câteva generații pe la turci. În România, președintele Johannis susține ideea alegerii primarilor în două tururi, dar o acceptă cu bunăvoință și pe cea a alegerii într-un singur tur. În scandalul Antenelor, sprijină aplicarea cu fermitate a legii, dar ar lăsa-o mai moale, ca să nu ne împiedicăm în proceduri administrative. Dacian Cioloș afirmă că nu există altă soluție legală decât respectarea termenului de evacuare a televiziunilor (să nu uităm, termen dat în 2014, în guvernarea Ponta). Dar acceptă și ideea că televiziunile nu pot evacuate în acest termen, deci o să mai vedem. Mădălin Voicu e acuzat de câteva încălcări ale legii „în formă continuată”, cu niște milioane de euro din proiecte europene, bani care nu s-au regăsit în nimic real, iar Liviu Dragnea anunță că PSD va vota pentru ridicarea imunității și aprobarea cererilor DNA de reținere și arestare. A doua zi PSD votează invers, iar Dragnea spune „ce să fac, dacă Mădălin le e simpatic…” Parcă era vorba de lege, nu de simpatie. Parcă în toate aceste mici întâmplări era vorba de lege, nu de tocmeală. Dar, în aceste zile, toată lumea de aproape pretutindeni a ajuns de la lege la tocmeală. În ședința Senatului, dedicată tragerii de urechi a premierului de către aleșii poporului, Călin Popescu Tăriceanu își mână-n luptă partidul, cerând capul premierului pe o tavă de argint cu incrustații motociclistice în filigran. Nu obține capul premierului, dar o dă afară pe propria membră de partid, celebra Cristina Anghel, fiindcă îl înjură pe premier. La final, îi strânge puternic mâna premierului, afirmându-și bucuria că a avut ocazia să-l revadă. Nimic nu mai are logică.  Nimeni nu mai știe azi ce a zis ieri. Toată lumea vrea să iasă cu imaginea… intactă, în culori vii, aducătoare de voturi în vară și în toamnă. Vechile tranșee sunt astupate cu pământ. Vorba lui nenea Iancu „Pupat toți Piața Independenți”.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!