O femeie puternică. O meserie puternică

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 8 martie 2016

uk_femeie in constructii

Cine spune că o femeie nu poate lucra într-un domeniu destinat în exclusivitate bărbaţilor… se înşală. Sau mai bine spus, se înşală amarnic! Chiar mai mult, poate fi cu mult mai bună decât partea masculină. Noi avem dovada concretă. Numele ei este Maria Ugorgeac. Este din Baia Mare, are 53 de ani şi de aproape 12 ani lucrează în… construcţii.

 

Drumul cel mai greu din viaţă

Drumul spre străinătate a pornit pentru Maria în urmă cu 16 ani. Îşi dorea o viaţă mai bună şi acesta a fost motivul pentru care a dat România pentru Portugalia. Însă, până la destinaţie avea să treacă prin cele mai grele momente ale sale. Tocmai de aceea vorbeşte de drumul spre Portugalia ca fiind „cel mai greu drum pe care l-a avut vreodată”.

„Am vrut să plec cu soţul meu, însă doar eu am primit viză. Am plătit atunci 1.300 de mărci şi viza a fost doar de 10 zile. Persoana care trebuia să mă ducă în Lisabona m-a abandonat în Paris. A fost atunci o furtună foarte puternică, copaci căzuţi peste maşini, şi s-a speriat şi nu a vrut să meargă mai departe… şi m-a lăsat în Franţa. Eram singură, aveam 50 de dolari şi un cartuş de ţigări. Nu ştiam foarte bine limba franceză. A fost cumplit de greu… dar am reuşit să mă urc într-un tren spre Lisabona, fără bilet. Când a venit controlorul şi mi-a cerut biletul… ce să fac… abia am reuşit să mă înţeleg cu el, am început să plâng şi i-am spus că nu am nimic la mine decât un cartuş de ţigări. A fost un drum cu peripeţii, iar controlorul a luat ţigările şi mi-a dat şi loc. Astfel, am ajuns în Lisabona şi din toţi prietenii de acolo… toţi aveau telefonul închis. Am început din nou să plâng şi, după câteva ore, doar unul dintre ei şi-a deschis telefonul şi a venit să mă ia de la gara din Lisabona”, povesteşte Maria.

 

Din Lisabona în Londra

Greul abia începea pentru ambiţioasa Maria. Însă nu a dat înapoi nicio secundă. A crezut cu toată fiinţa că va reuşi. Nu degeaba cuvintele ei preferate sunt „dacă vrei, totul e posibil”.

„În Lisabona am lucrat câteva luni de zile într-un restaurant, de dimineaţă până noaptea. Am avut 84 de kilograme când am început şi după 9 luni, am ajuns la 49 de kilograme. Dar în cele nouă luni am învăţat portugheza în proporţie de 95%. Nici mie nu îmi venea să cred că am învăţat aşa de repede. A fost o experienţă pentru mine în ceea ce priveşte străinătatea. În cele din urmă, m-am întors în România, am stat opt luni de zile, după care m-am întors cu un contract de muncă înapoi în Portugalia. Am mai stat acolo două luni, iar în acest timp, am închiriat o casă, pe numele meu, şi mi-am luat şi o maşină.

Pur şi simplu, într-o zi am fost la Ambasada de acolo pentru că voiam o viză de tranzit în Londra, să merg în vacanţă. Fratele meu era deja în Londra, iar eu îmi doream să îl vizitez… nimic mai mult.

 

trimiteri-sus-4

ÎN MAREA BRITANIE, DINCOLO DE LONDRA…

CALATORIE LA CAPATUL DISPERARII

Joburi în case private

MĂ MUT DIN UK! ÎNCOTRO?

trimiteri-jos-4

 

Cei de la Ambasadă au început să râdă de mine… când au auzit că vreau viză de tranzit pentru Londra. În 2003 nu se dădea aşa ceva, mai ales românilor. Mi-au spus că trebuie să îndeplinesc anumite criterii şi că am nevoie de câteva documente care să ateste faptul că nu vreau să rămân acolo. A doua zi m-am dus din nou cu toate actele, am demonstrat că am casă în Portugalia, că am maşină, am familie în România… şi mi-au dat viză… pentru o lună de zile. L-am anunţat pe fratele meu să mă aştepte la aeroport. Când i-am spus că am primit viză şi că vin, a crezut că este o glumă… a început chiar să râdă…”, ne povesteşte Maria.

 

Anglia nu este America

Odată ajunsă pe pământ britanic, Maria a fost dezamăgită încă din prima clipă în care a respirat aerul englezesc. Nu avea planuri să rămână în capitala britanică, însă viaţa avea alte planuri pentru ea…

„Nu mi-a plăcut deloc, eu credeam că în Londra sunt clădiri înalte de sticlă, iar fratele meu îmi spunea mereu… «unde crezi că ai venit, în America?» Am ajuns pe 5 august 2003 în Londra. Îmi amintesc că a doua zi, pe 6 august, de ziua mea, m-am dus la muncă la hotel, în curăţenie. Fetele din casa în care locuia fratele meu aveau acest job disponibil. A fost foarte greu. Un an şi şapte luni am lucrat în curăţenie. Făceam şi 40 de camere pe zi. Făceam un pat în trei minute, cronometram fiecare lucru în parte ca să pot face cât mai multe camere. Plecam plângând, veneam plângând, dar îmi ziceam mereu că o să răsară soarele şi pentru mine. Şi îmi amintesc că îi spuneam mereu fratelui meu că o să ajung să lucrez pe şantier cu el şi o să am salariu dublu faţă de el… iar el râdea.”

 

„Dacă vrei, totul este posibil”

Ai grijă ce îţi doreşti pentru că ţi se poate întâmpla. O vorbă care se potriveşte perfect Mariei.

„Într-o zi am cunoscut pe cineva care lucra în curăţenie pe şantiere şi aşa am aflat că patronii pentru care lucra această fată erau italieni şi portughezi. M-am rugat de ea să îmi facă cunoştinţă cu oamenii aceştia pentru că eu vorbeam portugheză şi italiană. În cele din urmă, m-a dus la biroul lor, iar eu le-am spus că ştiu să pun gresie şi faianţă mai bine decât băieţii care lucrau acolo… Ei bine… au râs de mine. Dar l-am rugat să îmi dea şansa să le demonstrez… să îmi dea o baie unde să pun câteva plăci, ca să vadă că ştiu. Şi m-a lăsat… şi aşa a văzut că mă pricep. Aşa am ajuns eu să lucrez în construcţii. Acolo am pus gresie, faianţă, am montat tavane false şi multe altele.”

—————————————

„De unde ştiu eu să pun gresie şi faianţă? Am învăţat singură. În Baia Mare am chemat pe cineva să îmi pună gresie şi faianţă în apartament. Era gresie cu model, adică fiecare placă trebuia montată în aşa fel încât la final trebuia să iasă modelul. Persoana aceea mi-a montat gresia fără să ţină cont de model… şi m-am supărat. L-am trimis acasă şi am început să pun plăcile singură. Mai încet la început, după care am prins experienţă.”

Maria Ugorgeac, 51 de ani, lucrează în domeniul construcţiilor de 12 ani

—————————————

 

De 11 ani în construcţii

Maria povesteşte că la început nu o credea nimeni că lucrează pe un şantier, în construcţii. Nici măcar fratele ei: „Fratele meu a venit să mă vadă pe şantier ca să se convingă. În trei ani de zile am învăţat absolut tot: tape and jointer, pluster, painter. Am o calificare de dry liner care include tape and jointer şi, de curând, am şi a doua calificare de painter-decorator. Unul dintre şefii companiei pentru care lucram m-a rugat să îi fac o bucătărie, în trei culori, cu lumini, cu colţuri, ceva special. La final a fost atât de încântat de munca mea că mi-a spus că mă angajează. Şi aşa am rămas la compania acestuia 8 ani de zile. Subcontractorii care aveau joburi se certau pentru mine… toţi voiau să muncesc pentru ei, pentru că tot ce făceam era de calitate. În prezent, lucrez în Stratford. Nu sunt singura femeie din site, mai este cineva din Republica Moldova, dar are paşaport românesc. A fost pentru prima dată în 11 ani când am văzut o altă femeie care lucrează în construcţii, la fel ca mine.”

 

Planuri de viitor

„M-am gândit de multe ori să îmi schimb meseria, dar cred că anul viitor o voi face. Domeniul… secret. Este total diferit de ceea ce fac în prezent.”

Maria Ugorgeac crede cu tărie că atunci când un om îşi doreşte cu adevărat ceva, reuşeşte. În România nu se mai întoarce, pentru că viaţa ei este aici. „Doar în vizită merg în România. Vrem să vindem apartamentul din Baia Mare şi să ne construim o casă. Eu întotdeauna spun că sunt fericită unde sunt bani. Aici mă simt apreciată, în România nu m-a apreciat nimeni”, ne spune Maria.

—————————————

„Englezul când îşi face o casă o construieşte pasiv, doar ca să locuiască… nu îl interesează ce e bine, ce nu e bine, în schimb românul, când îşi face o casă, o face în aşa fel încât să fie cel mai comod şi frumos loc.”

Maria Ugorgeac

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!