O „glumă” care se putea sfârși cu închisoarea

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Diaspora în lume, Justiție / Poliţie pe data 27 februarie 2015

uk_Marius Dura

Un român a fost judecat și condamnat în Marea Britanie pentru o glumă sinistră. El a amenințat cu decapitarea două tinere cadete de la o unitate militară din nord-vestul Angliei și s-a ales cu o pedeapsă cu suspendare în urma unui proces juridic care s-a încheiat în 23 februarie.

 „Faceți parte din armată? Pentru că o să vă tăiem capul!” a fost amenințarea rostită de românul Marius Dura către două adolescente, cadete la unitatea militară Territorial Army Centre (TA Centre) din orașul Gateshead, situat în regiunea Tyneside din nord-vestul Angliei. Evenimentul s-a consumat în seara de 21 ianuarie, la ora 21:52.

Cele două cadete părăseau la acea oră unitatea militară, iar bărbatul de origine română, în vârstă de 26 de ani, le-a urmărit cu autoturismul model Opel Zafira de culoare argintie pe care îl conducea. Marius Dura a lansat amenințarea când mașina sa se afla în apropierea tinerelor, iar apoi s-a îndepărtat, conform mărturiilor făcute în timpul procesului juridic intentat împotriva românului.

Marius Dura nu era singur în autoturismul pe care îl conducea în momentul desfășurării incidentului. El era însoțit de un alt bărbat care nu a fost încă găsit, fiind căutat de polițiștii britanici, relatează mai multe publicații din Regatul Unit.

 

Glume în Regatul Unit

Marius Dura este un cetățean român stabilit în Germania, fără loc de muncă, fiind căsătorit și tatăl a doi copii, conform publicației online BBC News. El s-a întors acasă la familia lui la scurt timp după ce a lansat amenințări grave asupra a două tinere din Marea Britanie care se pregătesc să devină militari de carieră. Ajuns în Germania, acesta a aflat că este căutat de polițiștii britanici și, după ce s-a consultat cu apropiații săi, a decis să revină în Regatul Unit pentru a se pune la dispoziția justiției din această țară.

Românul Marius Dura a fost reținut imediat după ce a revenit în Marea Britanie, în localitatea de frontieră Folkstone, din comitatul Kent, în sudul Angliei. El a fost apoi transportat la secția de poliție din Newcastle, unde a fost reținut în stare de arest, începând de vineri, 20 februarie.

Marius Dura a fost prezentat pentru a fi judecat la tribunalul Gateshead Magistrates Court, luni, 23 februarie.

 

Victimele au luat-o „în serios”

Două tinere cadete la o unitate militară din orașul Gateshead, victimele amenințărilor cu moartea lansate de românul Marius Dura, au făcut mărturisiri referitoare la experiența pe care au trăit-o, în timpul procesului juridic intentat împotriva acestuia.

„Am rămas terifiată în urma incidentului, iar acum mă întreb foarte serios dacă ar trebui să mai continui cariera militară. Nu mă pot opri din plâns uneori și mă gândesc la impactul pe care îl pot avea asemenea amenințări”, a spus una dintre victime.

„Sunt extrem de speriată de atunci. Mai ales că în momentul în care s-a petrecut incidentul, eu și colega mea eram îmbrăcate civil, nici măcar nu purtam uniforma militară”, a declarat și a doua tânără, în timpul audierilor.

Identitatea celor două victime nu a fost dezvăluită pe parcursul procesului, ele aflându-se sub protecția legii.

 

„Glumă grosolană și nepotrivită”

Cetățeanul român stabilit în Germania, Marius Dura, și-a recunoscut vina în timpul procesului intentat împotriva sa într-un tribunal din nord-vestul Angliei.

„Clientul meu nu și-a dat seama de gravitatea amenințărilor sale”, a susținut Shaun McFaul, avocatul care a constituit apărarea românului Marius Dura în timpul procesului desfășurat în 23 februarie la Gateshead Magistrates Court. „A fost un comentariu grosolan, nepotrivit și fără pic de umor”, a continuat pledoaria apărării.

Avocatul Shaun McFaul a insistat în timpul procesului că românul nu este conștient de starea de panică pe care le-a provocat-o tinerelor cadete, pentru că el nu cunoaște  problemele cu care se confruntă Marea Britanie în raport cu amenințările teroriste din întreaga lume. Marius Dura „nu a înțeles repercusiunile pe care spusele sale le pot avea într-o țară ca Regatul Unit. El dorește să își ceară scuze victimelor sale”, a subliniat McFaul.

 

Închisoare cu suspendare

Completul de judecată de la Gateshead Magistrates Court a stabilit o pedeapsă cu închisoarea de șase săptămâni, cu suspendare pe timp de un an, pentru Marius Dura, românul care a crezut că glumește când le-a spus că le va decapita pe două cadete de la un centru militar din nord-vestul Angliei. Acesta a fost obligat să mai plătească și câte o sută de lire sterline fiecăreia dintre cele două victime ale amenințărilor sale, cu titlu de compensație pentru disconfortul psihic produs acestora.

„A fost mai mult decât o glumă insensibilă. Amenințarea sa a fost una foarte gravă, care nu ar fi trebuit să fie adresată nimănui, mai ales către două tinere femei”, a precizat judecătoarea Helen Cousins după pronunțarea sentinței. „Iar banii care vor fi plătiți cu titlu compensatoriu celor două fete nu vor putea acoperi consecințele stării de panică prin care au trecut acestea. Dar măcar le vor da victimelor sentimentul că tratăm cu maximă seriozitate experiența pe care au traversat-o”, a mai spus aceasta.

Marius Dura a primit o pedeapsă mai puțin severă, el beneficiind de circumstanțe atenuante din partea completului de judecată, după ce românul s-a pus singur la dispoziția anchetatorilor, susțin publicațiile britanice care au relatat acest caz.

————————————–

„Șase persoane reprezentând organizația de extremă dreaptă English Defence League au protestat în stradă, în fața tribunalului Gateshead Magistrates Court, pe timpul desfășurării procesului împotriva românului Marius Dura. Aceștia au reacționat cu strigăte la finele procesului, numindu-l „Gunoi!” la ieșirea acestuia din clădire.”

Sursa: Tabloidul The Mirror, ediția din 23 februarie

————————————–

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!