O mănăstire românească pe tărâm scoţian

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Poveşti româneşti pe data 28 iulie 2013

„Sfântul Ninian” este prima mănăstire românească pe pământ englezesc. Lăcaşul sfânt se află în vestul Scoţiei, mai exact pe Insula Mull, a doua ca mărime din arhipelagul Hebridelor Interioare şi este considerată leagănul creştinismului celtic. Biserica Sfântul Ninian a fost construită în secolul al XVIII-lea într-un loc în care s-a conservat până în prezent legenda unui izvor făcător de minuni. Aceasta a servit ca loc de rugăciune călugărilor benedictini din asociaţia „The Black Hermits”.

În anul 2011, biserica a fost donată Fundaţiei „Romanian Orthodox Church in Scotland”, care s-a angajat să restaureze lăcaşul, să construiască un corp de chilii şi să întemeieze în acest loc o mănăstire ortodoxă, care să aparţină în totalitate Bisericii Ortodoxe Române. În prezent, mănăstirea se află în curs de formare. Mai multe despre acest proiect aflăm de la preotul paroh Marcel Oprişan, al Parohiei Române Ortodoxe din Glasgow.

 

Diaspora Românească: Cum a pornit ideea de a înfiinţa o mănăstire românească?

Pr. Marcel Oprişan: Nu putem spune că ideea de a înfiinţa o mănăstire a pornit de la cineva sau de la ceva. Faptul că acest lucru a devenit posibil are la bază simplul fapt că, în tradiţia bisericii noastre ortodoxe, există mănăstiri, avem mănăstiri în România, dar nu şi aici, unde românii au format de-a lungul timpului o adevărată comunitate. Dar dorinţa de a avea o mănăstire este pe de o parte şi a mea… pentru că în familia mea am doi fraţi care se află în prezent la mănăstire în România, iar o parte din perioada vieţii mele de seminar am petrecut-o la mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea. Dorinţa nu este neapărat a mea, ci este a mai multor români creştini din Marea Britanie.

————————————–

„Întâmplarea de a avea această mănăstire a venit într-un chip minunat. O femeie a venit la noi la parohie după ce s-a sfătuit cu Înalt Preasfinţitul Mitropolit Iosif şi ne-a spus că Biserica Sfântul Ninian de pe Insula Mull este de vânzare. După mai multe discuţii, călugării englezi catolici care trăiau acolo şi care făceau parte din comunitatea „The Black Hermits” ne-au spus inițial că doresc să vândă mănăstirea. Însă, în cele din urmă ne-au donat-o, dar cu înţelegerea ca aceasta să rămână în continuare mănăstire şi nu altceva.”

Pr. Marcel Oprişan, paroh al Parohiei Române Ortodoxe din Glasgow

————————————–

 

D.R.: Unde se află mănăstirea?

Pr. M.O. : Mănăstirea se află pe coasta de vest a Scoţiei. Este o insulă care se numeşte Insula Mull şi care în traducere românească ar însemna „pământul care se coboară, care intră adânc în mare”. Insula aceasta este cunoscută prin faptul că a avut în secolele VII-VIII foarte mulţi monahi care au locuit acolo până în secolele XI-XII.

 

D.R.: Cunoaşteţi trecutul acestei mănăstiri?

Pr. M.O.: Se pare că primele semne ar fi prin secolul VII, dar concret în documente există faptul că a fost reconstruită o biserică în secolul XIV pe baza unor ruine ale unei biserici care a existat înainte. Această biserică se află chiar în faţa Insulei Iona. Este insula în care Marele Sfânt Columba a adus pentru prima dată viaţa monahală în aceste ţinuturi.

 

D.R.: Care este scopul acestei mănăstiri?

Pr. M.O.: Scopul acestei mănăstiri pentru comunitatea românească: ca românii să aibă posibilitatea să meargă la o mănăstire şi de a readuce viaţa monahală într-un loc unde cândva au fost mai multe mănăstiri şi unde au trăit mii de monahi. Ideea de a avea o mănăstire este binevenită oricând, mai ales că există în tradiţia noastră ortodoxă viaţa monahală. Scopul nu este neapărat unul misionar şi cu atât mai mult de a arăta locuitorilor de aici ce înseamnă viaţa monahală. De a putea împărtăşi experienţe cu ceilalţi. Pentru că mai sunt şi alte mănăstiri aici ale Bisericii Catolice, altele budiste.

————————————–

„În momentul de faţă facem demersurile necesare să construim chiliile şi să renovăm biserica. Într-un an de zile nădăjduim să fie totul gata, să fie o mănăstire cât mai ospitalieră pentru oricine va dori să o viziteze.”

Pr. Marcel Oprişan, paroh al Parohiei Române Ortodoxe din Glasgow

————————————–

 

D.R.: Mănăstirea va primi un nume al unui sfânt din România?

Pr. M.O.: Nu. Biserica este închinată Sfântului Ierarh Ninian, primul încreştinător din sudul Scoţiei, care a trăit în secolul III în Scoţia. Dar slujbele vor fi oficiate de un preot ieromonah român care va fi acolo probabil la sfârşitul anului acestuia sau începutul anului viitor. Atunci când vom începe şi construirea unor chilii pentru călugării care vor locui acolo. Locul, însă, poate fi vizitat. De asemenea, şi biserica poate fi vizitată. Insula Mull şi Insula Iona sunt locuri vizitate de mii de oameni de peste tot din lume. Sunt destinaţii turistice foarte căutate în Scoţia. Anul trecut au fost câteva sute de oameni, printre care şi români. Fiind un loc sfânt, sacru, cu deschidere la ocean, cu fauna şi flora specifică zonei… foarte mulţi vizitatori ajung aici, din Canada, din Australia, din America, din Noua Zeelandă, din Marea Britanie, din Europa. Românii nu prea ştiu de acest loc şi cred că acesta poate fi un prilej bun să descopere acest ţinut.

 

D.R.: Dacă sunt români în Anglia care îşi descoperă chemarea spre Dumnezeu şi vor să meargă ca şi călugări, o pot face la această mănăstire?

Pr. M.O.: Sigur ca da. Va fi o mănăstire ca oricare altă mănăstire din România, va primi pe oricine. Tocmai de aceea în momentul de faţă ne zbatem să strângem fonduri pentru ridicarea unor chilii, dar şi a unor camere pentru vizitatori. Cu atât mai mult, dacă există cineva care ne poate sprijini în acest fel ne poate contacta. Desigur, ne rugăm să ducem la bun sfârşit acest proiect care este necesar şi pentru românii care locuiesc în Marea Britanie şi care sunt în număr destul de mare în ceea ce priveşte comunitatea noastră. Va fi o uşă deschisă pentru oricine care va dori să viziteze mănăstirea. Biserica este organizată în stilul românesc, are icoane, are Sfânta Masă, noi slujim din când în când acolo, mergem în pelerinaj cu oameni din comunitatea noastră.

 

Preotul Marcel Oprişan poate fi contactat la telefon: 0781776207, e-mail: marceloprisan@yahoo.com sau la Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” – Romanian Orthodox Parish „The Presentation of Our Lord”, 111 Killin Street, Glasgow, G329AH, SCOTLAND, website:  www.bisericaortodoxaromanascotia.org.uk.

 

————————————–

Insula Mull din Arhipelagul Hebridelor

 

Despre cele peste 100 de insule care alcătuiesc Inner Hebrides (Arhipelagul Hebridelor) se spune că sunt unele dintre cele mai vechi pământuri ale Europei, cu roci care îşi au rădăcinile în precambrian. Felul în care natura le-a modelat este şi în prezent considerat unul extrem de spectaculos. Poveştile spun că nu întâmplător insulele erau venerate de vechii celţi şi considerate un loc al zeilor păgâni de către vikingii norvegieni.

Insula Mull este cea de-a doua insulă ca mărime din Inner Hebrides (Arhipelagul Hebridelor), aceasta dă sentimentul de sălbăticie pentru că pare neatinsă, cu dealuri, cascade, grote în mare, blocuri de piatră verticale, păduri unde te poţi plimba şi plaje întinse pe 300 de mile pe linia de coastă… Din Mull se pot face excursii cu ambarcaţiuni pe insulele învecinate ca: Iona, Staffa şi insulele Treshnish. Vizitatorii au toate şansele să vadă în apele din apropiere delfini, foci, orci, rechini şi o mulţime de astfel de creaturi.

 

Cum putem ajunge pe Insula Mull

  • Dacă sunteți interesaţi de o vizită pe Insula Mull, e important de ştiut că în principiu e bine să deţineți o maşină care vă va ajuta să ajungeţi în orice punct al insulei.
  • Dacă nu aveţi maşină, puteţi lua trenul din Glasgow şi până în oraşul Oban.
  • Din portul Oban vă veţi îmbarca la borul unui feribot care va ajunge în aproximativ 45 de minute pe Insula Mull.
  • Odată ajunşi pe Insula Mull, dacă nu aveţi un autoturism, puteţi ajunge să vizitaţi împrejurimile, obiectivele turistice, mănăstirile, dar şi Insula Iona, cu autobuzul.

————————————–

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “O mănăstire românească pe tărâm scoţian”

  1. lupu maria corina Spune:

    Chiar daca Sarbatorile de iarna au trecut ne-am bucurat s-a aflam ca vom avea un lacas Ortodox in zona noastra.Cum putem ajunge de la Tober Mory?

Spune-ti si tu parerea!