O nouă modalitate de furt a românilor: Atacă tirurile în mers!

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 2 iulie 2015

uk_Romanian_Rollover

Inventivitatea românilor nu contenește să îi șocheze pe polițiștii britanici! Oamenii legii din West Midlands spun că infractori români atacă tirurile în mers, pe autostradă. Avertismentul, preluat de jurnaliștii de la The Telegraph, arată că astfel sunt furate bunuri de peste 30 de mii de lire sterline în fiecare zi.

Modalitatea riscantă la care apelează hoții pare desprinsă din filme: ei se urcă pe plafonul autovehiculului aflat în mers la peste 50 de mile pe oră, unde sunt ajutați să își țină echilibru de către ceilalți complici, după care sar direct în tirul aflat în mișcare. Potrivit polițiștilor citați de jurnaliștii de la The Telegraph, românii sunt extrem de pregătiți. Dacă remorca este acoperită cu prelată, aceasta este tăiată cu un cuțit, iar dacă este metalică, e folosită o rangă. Odată ajunși în interiorul tirului, descarcă ce bunuri le vin la îndemână, după care sar înapoi pe plafonul mașinii.

—————————————

„Infractorii români lucrează în bande capabile să fure mărfuri de 30.000 de lire sterline într-o zi. Acesta e genul de infracțiuni pe care acum 10 ani nu îl găseam în Marea Britanie. Mă surprinde foarte tare predilecția lor să comită astfel de infracțiuni, în cazul în care riscul depășește câștigul. Cine s-ar cățăra pe un vehicul aflat în mișcare pentru 150 de lire?”

Oficial al poliției din West Midlands, declarație făcută la finalul celor cinci zile ale operațiunii Trivium, ce s-a desfășurat zilele acestea

—————————————

„Romanian Rollover” sau Rostogolirea Românească a fost denumită tehnica hoților și este cunoscută în toată Europa. Polițiștii au dat publicității câteva fotografii de la o astfel de operațiune desfășurată în România și surprinsă de ofițerii DIICOT.

Domnul Keasey, de la West Midlans Police, a declarat celor de la The Times: „Trebuie să înțelegem cultura (infracțională) pentru a înțelege bunăvoința lor de a-și asuma riscuri și nivelul de control și manipulare în propria lor ierarhie, care este adesea de tip feudal. (…) Deseori este un sistem rural: au propriile lor reguli, propriile lor mecanisme de control. Sunt mult mai organizați decât am crezut la început.”

La sfârșitul anului trecut, 11 români au fost condamnați la câte 2 ani de închisoare după ce au fost prinși acționând astfel pe autostrada M6, în apropiere de Staffordshire. De asemenea, 50 de astfel de cazuri au fost raportate de poliție în nordul Germaniei, în 2013.

Și poliția irlandeză a semnalat un furt de țigări în valoare de 71.000 de lire sterline prin aceeași metodă „Rostogolirea Românească.”

Operațiunea Trivium se realizează cu ajutorul ofițerilor aduși din România și Lituania, Europol, National Crime Agency și ofițeri de imigrație din Ministerul de Interne. Anul acesta, operațiunea Trivium a dus la arestarea a peste 160 de străini, unii cu mandate europene de arestare, care urmează să fie deportați, mai scriu jurnaliștii de la The Telegraph.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!