O palma de la Popa’S

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 10 aprilie 2011

Un popas la Bruxelles nu inseamna doar politica europeana si turism in draci; zilele trecute a insemnat si intalnirea cu Popa’S, caricaturistul faimos care nu inceteaza sa uimeasca lumea, doborandu-si cu tenacitate propriile recorduri. Dar nu de record este vorba aici, ci despre un alt mod de a privi lumea. A aduce caricatura romaneasca, prin cel mai spectaculos reprezentant al ei, sub nasul Parlamentului European, este un gest care imbina fronda si recunoastere. Fronda, fiindca Popa’S a fost intotdeauna un rebel al artei. A facut caricatura politica atunci cand, in plin comunism, aceasta era aproape imposibila. A reusit sa fie premiat in strainatate pentru talentul si curajul lui, trimitandu-si lucrarile „ilegal”, si pricinuind o explozie de indignare a autoritatilor de atunci. Dupa `89, a doborat recordul Guiness al celui mai rapid caricaturist din lume, ramanand pe aceeasi pozitie pana azi. Nu tocmai curtat de confratii lui, mereu imprevizibil, mereu chemat in juriile marilor concursuri ale lumii, prieten al multor sefi de state, Popa’S isi rade de politicieni provocand, culmea, admiratia lor.

In uriasa galerie de portrete ale personalitatilor acestei planete nu gasim nicio linguseala. Gasim, insa, un zambet perpetuu care submineaza sobrietatea oricarui protocol. Nu poti fi protocolar cu Popa’S, fiindca devii ridicol. Nu doar caricatura, ci si replica lui neasteptata, inteligenta si usturatoare, anuleaza orice batosenie. De aceea, intotdeauna cand am auzit ca Popa’S a mai castigat un premiu rasunator sau a fost invitat la un eveniment de talie mondiala, abia la final am rasuflat usurat. Fiindca prezenta lui publica este exploziva, iar spiritul lui critic este dur si imprevizibil. Iar prezenta lui la Bruxelles este un pericol (artistic) pentru Parlamentul European. Figurile severe ale europarlamentarilor devin natange sub condeiul marelui artist, hotararea lor de a salva lumea devine o tentativa comica de a prinde pantera roz, costumele lor elegante se transforma in mofturi, lasand la iveala doar expresia fetei, de obicei aiurita, rasucita interior, desprinsa din propriul centru de gravitatie si de gravitate. Portretul deviaza de la snobism si protocol devenind, in linii esentiale, expresia unei obsesii. Chipul isi pierde machiajul si devine mutra. Haioasa, poate simpatica, poate usor tacanita, poate doar naiva, exprimand nedumerirea de a se afla pe lume, taman intr-o pozitie politica ametitor de inalta. Dar, totusi, o mutra. Unora, propriile lor portrete s-ar putea sa li se para o palma peste orgoliul lor cotidian. Dar zambesc fericiti, fiindca nu oricine are sansa de a primi o palma de la Popa’S.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!