O româncă „face istorie” la metroul londonez

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 9 martie 2015

Londra_Florentina Cristea, Customer Service Assistant_metrou_G. Duncan

O româncă a fost aleasă printre cele 20 de profiluri feminine promovate pe website-ul companiei londoneze de transport public Transport for London (TfL) în cadrul campaniei „100 Years of Women in Transport” (100 de ani de prezență feminină în domeniul transporturilor). Numele ei este Florentina Cristea. Aceasta lucrează în cadrul companiei pe un post de Customer Service Assistant la una dintre stațiile de metrou din centrul Londrei.

Florentina Cristea este singura româncă prezentată pe website-ul companiei publice de transport TfL ca una dintre angajatele-model care lucrează în prezent la metroul londonez. Imaginea ei apare alături de cea a altor 19 colege din cadrul companiei ce ocupă funcții manageriale sau lucrează ca ingineri, specialiști în marketing, lideri de echipă ori se ocupă de relația cu clienții.

Florentina lucrează de doi ani ca și Customer Service Assistant la metroul londonez, se precizează pe website-ul TfL, într-un articol postat sub titlul „Women in Transport Profiles” (Profile feminine în domeniul transportului). Românca este prezentată publicului ca o persoană cu experiență în interacțiunea cu clienții și care și-a dorit de când era mică să lucreze în domeniul transporturilor.

————————————–

„Campania «100 Years of Women in Transport» celebrează rolul femeilor în industria transporturilor de-a lungul ultimului secol. (…) Prin aceasta ne propunem să ne amintim de trecut, dar și să sărbătorim prezentul sau să ne gândim la viitor. Această campanie este derulată de Transport for London alături de alți parteneri din industria transporturilor cum ar fi: Crossrail, DfT, Network Rail, WES și WTS.”

Sursa: http://www.tfl.gov.uk/campaign/100-years-of-women-in-transport

————————————–

 

Tradiție de familie

Florentina C. lucrează în fiecare zi mai multe ore sub pământ, în cadrul celei mai vechi rețele de transport subteran din lume, aceea a metroului londonez. Românca se declară mulțumită de actualul ei loc de muncă și spune că a știut încă din copilărie că va avea un astfel de job.

„Munca în domeniul transporturilor este o tradiție în familia mea. Când eram mică, tata, care era șofer, mi-a pus într-o zi pe cap chipiul de la uniforma sa. «Tu urmezi. Și tu vei lucra tot în transporturi», mi-a zis. Și iată-mă astăzi lucrând la metrou în Londra”, mărturisește Florentina.

„Pentru mine, fiecare zi de lucru este diferită. Tot timpul trebuie să răspund la noi provocări. Fiind permanent în contact direct cu clienții companiei, îmi dau seama că reprezint imaginea TfL în fața acestora. Când au o problemă, oamenii mi se adresează mie și mă văd pe mine.  Iar imaginea lor despre companie depinde de impresia pe care o produc eu asupra acestora”, mai susține românca într-un scurt interviu postat pe website-ul www.tfl.gov.uk.

————————————–

„Treaba mea este să îi ajut pe călătorii care folosesc rețeaua de metrou londoneză. Eu sunt cea care le dă sfaturi atunci când au probleme. Trebuie să fiu tot timpul flexibilă și să ofer soluții, în condițiile în care, lucrând cu oamenii, mă confrunt permanent cu diferite situații. Uneori mă găsiți la porțile de acces spre subteran, alteori mă aflu chiar pe peron, unde comunic informații și fac anunțuri, câteodată verific securitatea în stațiile de metrou sau le ajut pe persoanele cu dizabilități ce călătoresc cu metroul.”

Florentina Cristea, Customer Service Assistant la metroul londonez

————————————–

 

100 de ani de prezență feminină

Campania „100 Years of Women in Transport” a fost lansată în luna noiembrie a anului trecut, iar scopul ei este de a celebra contribuția femeilor la dezvoltarea serviciilor de transport călători și diversitatea. Aceasta este derulată de compania londoneză de transport public TfL (Transport for London) având susținerea tuturor celorlalte companii furnizoare și partenere implicate în această industrie.

Transport for London sărbătorește în acest fel un secol de când femeile au început să lucreze în cadrul companiei care asigură transportul călătoriilor prin rețeaua subterană a Londrei.

Stația de metrou Maida Vale din centrul capitalei britanice a fost prima deservită exclusiv de personal feminin. Evenimentul a avut loc exact în urmă cu 100 de ani, în 1915, cu ocazia extinderii liniei de metrou Bakerloo. Compania de transport public a decis atunci să permită femeilor să lucreze la metrou, în condițiile în care cei mai mulți bărbați activi au fost înrolați pentru eforturile de război ale Marii Britanii, pe timpul Primului Război Mondial izbucnit în 1914.

TfL sărbătorește în acest an și împlinirea unui secol de când prima femeiae a fost acceptată ca șofer al unuia dintre celebrele autobuze roșii cu etaj din Londra. Numele întâiului șofer de sex feminin era G. Duncan. Aceasta a condus autobuzul cu numărul 37 aparținând companiei Thomas Tilling Company începând din octombrie 1915.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!