O viata „croita” altfel

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 19 mai 2014

croitoreasa

Are 46 de ani, stie toate secretele unei masini de cusut (de la cea cu pedala pana la cea electrica), a lucrat mai bine de doua decenii in croitorie si nu i-a trecut niciodata prin minte gandul ca intr-o buna zi va renunta de bunavoie la aceasta meserie. De trei ani de zile, de cand a ajuns in Londra, a lasat papiotele, foarfeca si acele de cusut pentru biberoane, jucarii si patuturi.

 

Diaspora Romaneasca: De ce ati lasat Romania pentru Anglia?

Luminita C.: Nu de bunavoie. Am plecat din Romania in 2010, la 43 de ani, fara sa cunosc limba engleza, fara sa fi fost niciodata in alta tara si dupa ce o viata intreaga am lucrat ca si croitoreasa. Ramasesem singura in tara. Sotul meu si cei doi copii erau in Anglia de cinci ani de zile. Eu am ramas sa am grija de gospodarie si de casa din Romania. Pana intr-o zi cand copiii mei si sotul m-au sunat si mi-au spus sa ma mut si eu (pentru o perioada de timp, nu definitiv) in Londra. La inceput, nici nu am vrut sa aud asa ceva. Am fost impotriva. Am plans. Nu voiam sa plec. Ma gandeam, ce sa fac eu in Anglia, la 43 de ani? Aveam rostul meu acasa… clientele mele. Eu tot asteptam ca sotul meu sa isi termine socotelile si sa se intoarca in tara. Insa nu a fost asa cum imi imaginam… pentru ca a avut noroc si l-au chemat la un loc de munca platit destul de bine, care dura doi ani de zile. Nu a putut refuza si a ramas. Problema a fost ca nici pe mine nu ma mai putea lasa singura acasa in Romania. Statusem destui ani separati. Si, cu rugaminti din partea lui, dar mai ales din partea copiilor… usor-usor m-au convins. Avand toata familia in Londra, am venit și eu.

 

D.R.: Cum a fost acomodarea?

L.C.: Mi-a fost cumplit de greu la inceput. Nu am putut sa ma acomodez sub nicio forma cu nimic. Stateam acasa toata ziua, ma simteam neputincioasa pentru ca nu puteam merge nici pana la magazin sa cer o paine… nu stiam engleza. Insa a contat faptul ca aveam familia langa mine si in cateva luni, pentru ca nepotii mei vorbesc mai mult in engleza decat in romana, am inceput sa inteleg, apoi treptat sa invat cuvinte. Dupa un timp, mi-m facut curaj si am inceput sa ii duc la scoala, sa ii iau. Pe perioada vacantelor, mergeam cu ei in parc, la muzee. Am prins incredere in mine, iar nora mea m-a inscris la un curs de engleza, catva ore pe zi cat timp erau copiii la scoala. Lucrurile acestea au contat atat de mult ca dupa un an de zile, nici nu am realizat, am reusit sa port o conversatie in limba engleza. In tot acest timp, am aplicat si de acte: prima data de National Insurance Number si apoi de Blue Card (sotul meu avea Yellow Card si am putut sa aplic dependenta de el). Cu rabdare, le-am facut pe toate si tot cu rabdare m-am acomodat vietii de aici.

 

D.R.: In prezent lucrati ca si nanny (dadaca), v-ati gandit vreodata ca veti lucra in alt domeniu in Londra?

L.C.: NICIODATA.Jobul acesta nu a venit ca un job. Nu m-am gandit sa lucrez. Nu am cautat sa lucrez. Nu am crezut ca sunt in stare sa fac si altceva decat croitorie. Asa a fost sa fie si sa se aseze lucrurile. Familia pentru care lucra nora mea mai avea nevoie, trei zile pe saptamana, de o a doua nanny care sa aiba grija de copii. Avea in total patru, din care doi gemeni, bebelusi. Si m-a recomandat. Oamenilor le-a placut foarte mult de mine si dupa doua saptamani (de proba), nu m-au mai lasat sa plec. Eu sunt si omul care nu poate sta deoparte si ma implic si in alte lucruri. Pe langa faptul ca am grija de bebelusi, de la schimbat, imbaiat, ii dau cu crema, masaje, le pregatesc biberoanele, le dau de mancare, ii adorm, ii scot la plimbare, merg cu ei la vaccinat si multe altele, am facut si alte treburi prin casa care nu erau in responsabilitatea mea. Si m-au apreciat. Sunt foarte multumiti de mine.

 

D.R.: De croitorie nu va este dor?

L.C.: Imi este dor… daca asta am facut toata viata.Nu m-am gandit sa imi fac meseria in Londra. In Romania, dupa ce fabrica la care am lucrat s-a inchis, am inceput sa lucrez de acasa. Aveam clientele mele. Am cusut de toate: rochii de seara, fuste, pantaloni, costume de femei si barbati. Aici, mi-am cumparat o masina de cusut mai mica si am mai tras un tiv, am mai scurtat un pantalon, am mai reparat o jucarie, am mai imbracat o papusa… si atat.

 

D.R.: Si totusi, ati primit o oferta. Un loc de munca in croitorie la una dintre cele mai cunoscute firme din lume…

L.C.: Anul trecut am fost la un pas sa ma intorc la masina de cusut. Am invatat engleza, stiu sa vorbesc, nu foarte bine, dar ma descurc, am actele necesare pentru angajare si astfel ma puteam angaja fara nicio problema. Nu am cautat un loc de munca in domeniul meu. Nici nu m-am gandit vreodata. Fiica mea a aflat ca la unul dintre magazinele Zara din centrul Londrei aveau nevoie de o croitoreasa. Orice magazin are nevoie de o croitoreasa care sa ajusteze hainele la cerintele clientilor. M-am dus la interviu. Mai mult ca fapt divers, sa vad despre ce este vorba si sa imi fac o idee pentru mine despre cerintele care sunt pe piata de aici. Le-am spus ce am facut, cu ce masini de cusut am lucrat, ce stiu sa fac, le-am aratat cateva fotografii cu rochii si costume cusute de mine. Mi-au dat cateva probe, au vazut ca ma descurc bine si au vrut sa ma angajeze: pe loc. Am discutat de salariu si dupa ce m-am sfatuit cu familia… am refuzat.

 

D.R.: De ce?

L.C.: Am ajuns la concluzia ca in tara aceasta femeile care lucreaza in cleaning (curatenie) sau ca nanny (dadaca) sunt mai bine platite decat cele care fac o meserie ca a mea. Am facut un calcul si am realizat ca pentru opt ore pe zi timp de cinci zile pe saptamana eram platita cu aceiasi bani pe care ii castigam ca nanny la familie. Iar aici lucrez intre sase si opt ore pe zi timp de trei zile. Prefer sa fac aceasta munca inca un an de zile, cat voi mai locui aici. Si daca tot am avut sansa, la care nici nu visam vreodata, sa muncesc in Londra, vreau sa pot pune deoparte si cativa bani pentru zilele negre cand ma voi intoarce in Romania.

————————————–

„Daca ramaneam la Zara, eram platita cu aproximativ 7 lire pe ora si munceam cate opt ore pe zi, de luni pana vineri. Familia pentru care lucrez si am grija de copii ma plateste cu 12 lire pe ora si merg trei zile pe saptamana. Cred ca oricine in locul meu, oricat de mult si-ar iubi meseria, ar sta sa se gandeasca si cred ca ar accepta locul unde este platit mai bine. Eu am si un motiv in plus. Mai raman un an de zile in Londra, iar dupa ce voi ajunge in Romania, ma voi intoarce la meseria mea. Asa ca nu pierd nimic, dimpotriva, castig. La varsta mea, nu mai am nevoie de CV, nu mai conteaza ca am lucrat la o firma mare din Europa sau din lume. Clientele mele din Romania imi duc dorul. Ele stiu ca sunt buna si in final, pentru mine asta conteaza cel mai mult.”

Luminita C., croitoreasa

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “O viata „croita” altfel”

  1. CLAUDIA Spune:

    faceti angajari in domeniu?

  2. Nadia jarcu Spune:

    .faceți angajări an domeniu?

Spune-ti si tu parerea!