O viaţă de nota 10

Articol publicat in sectiunea Educaţie şi învăţământ, Muncă, Poveşti româneşti pe data 7 iulie 2013

studenta

Are 21 de ani şi o mie de planuri. A avut întotdeauna numai note şi medii de 10. A avut în plan să studieze la una dintre cele mai bune universităţi din lume, şi anume UCL – University College London, şi să fie apreciată de profesori. Şi a reuşit! Îşi doreşte să înveţe, dar și să îşi lase amprenta şi peste ocean.

Visează să organizeze evenimente mari, precum un campionat mondial de fotbal sau o olimpiadă. Numele ei este Adelina Nicolescu şi crede cu tărie în visele, dar mai ales în planurile ei de viaţă la care lucrează în fiecare secundă.

 

Diaspora Românească: Când şi cum a pornit drumul tău spre Londra?

Adelina Nicolescu: Am venit în Londra în septembrie 2011. Am venit aici să învăţ. Acasă, în România, am terminat mate-info la unul dintre cele mai bune licee din Craiova şi am avut visul acesta dintotdeauna… să merg la o universitate bună din străinătate. Şi astfel mi-am făcut un plan. Toată perioada liceului am căutat pe internet şi la un moment dat, îmi făcusem şi o listă cu cele mai bune facultăţi din lume. Pe primul loc era Harvard, care este în America, şi din păcate, părinţii mei s-au împotrivit, pentru că este mult prea departe, peste ocean, şi a trebuit să renunţ. Următoarele două pe listă erau Oxford şi Cambridge, la care am făcut un calcul şi am ajuns la concluzia că taxele sunt mult prea mari, iar pe locul patru era USL (University College London), care s-a potrivit cu dorinţele mele, dar şi ale părinţilor. Nu era nici departe de România, taxele nu erau mari şi este una dintre cele mai bune universităţi din lume. Şi astfel am ajuns la Londra la UCL, unde studiez IT şi business.

 

D.R.: Cum a fost acomodarea?

A.N.: În clasa a XI-a şi a XII-a am căutat încontinuu pe google maps, iar în momentul în care am ajuns la Londra, ştiam deja fiecare stradă şi fiecare magazin în parte. Era destul de înspăimântător din exterior, pentru că pot spune că ştiam absolut totul aici. M-am acomodat foarte repede şi mi-a fost uşor cu tot. Am visat doi ani de zile şi mi-am făcut planul pentru tot ce înseamnă Londra. Sunt foarte mulţi studenţi internaţionali la USL şi au foarte multe programe în ceea ce priveşte acomodarea. Este câte un mentor, adică un student din anul II care se ocupă de un grup de patru-cinci studenţi din anul I, care te ajută. Îţi arată facultatea, îşi explică cum funcţionează sistemul, îţi explică totul despre şcoală, cum să te adaptezi la cursuri, la sistemul de predare. Fac tot posibilul să te ajute să te adaptezi.

 

D.R.: Cum te-ai acomodat cu sistemul lor de învăţământ?

A.N.: Mi-a luat mult timp să mă adaptez cu sistemul lor de notare. Pentru ei peste 70% înseamnă First Class, între 60 şi 70% este Upper Second Class, între 50 şi 60% Lower Second Class, iar între 40 şi 50% Third Class şi sub 40%, picat. Din ce cunosc eu, 11% din studenţii din Anglia reuşesc să obţină First Class. Deci, este mare realizare să obţii acest calificativ de First Class. Şi în acest aspect, legat de notare, primul meu eseu a fost la Management. Am fost destul de stresată şi implicată. Am căutat informaţii, am scris, am lucrat la eseu câteva săptămâni bune. După ce l-am terminat, l-am trimis profesorului pe mail şi răspunsul lui a fost: „Excelentă lucrare! Fantastic!” Şi am primit 66%… pe moment am avut o criză urgentă de plâns, o depresie scurtă de câteva ore, după care m-am dus la facultate şi l-am întrebat pe profesor de ce am luat nota 66. Mi-a spus că îşi aduce aminte de eseul meu, mi-a spus că a fost o lucrare foarte bună şi că nota este foarte bună, pentru că nu avusese nicio notă de First Class, adică peste 70% în seria mea. Şi m-am calmat… Eram obişnuită cu sistemul de notare din România, mai ales că toată viaţa mea am avut numai note de 10. Pentru mine era o ruşine să am o medie sub 10. În timp, m-am obişnuit şi am terminat primul an cu First. Acum sper ca anul doi să îl termin tot cu First.

 

D.R.: Îţi doreşti să lucrezi în acest domeniu?

A.N.: În prezent, după mai multe încercări, ca profesoară şi ca agent pentru o fundaţie de caritate, am găsit un job la o firmă (Opportunity Network) care ajută oamenii ce vor să aplice la universităţi. Agenţia noastră are contracte cu mai multe universităţi din Londra. Studenţii nu vin direct la noi. Firma are mai mulţi agenţi care ies pe stradă şi împart fluturaşi şi pliante, iar oamenii ne lasă un nume şi un număr de telefon. O altă echipă merge din uşă în uşă şi face acelaşi lucru. După care îi contactăm pe cei interesaţi şi îi invităm la o Open Day (prezentare), pe care le organizăm zilnic, de două ori pe zi. Oamenii asistă la această prezentare, colegii mei le oferă foarte multe informaţii despre cursuri, despre suportul financiar, despre modalităţile de aplicare, cum îşi pot finanţa cursul, ce acte sunt necesare şi multe altele. După această prezentare, cei care sunt 100% hotărâţi să studieze completează un formular, avem un interviu împreună cu ei şi apoi ne ocupăm de aplicaţia fiecăruia în parte. Important este că nu trebuie să achite firmei noastre nimic. Totul este gratuit. Aveam în trecut un comision de înregistrare, dar am renunţat, pentru că practic veniturile noastre vin din contractele cu universităţiile. Noi le oferim studenţi, iar studenţii plătesc taxa de universitate. Este o firmă cu peste 200 de angajaţi numai în Londra.

 

D.R.: Au fost sau sunt români interesaţi să studieze?

A.N.: Da, foarte mulţi. Sunt români care vin aici să lucreze fără niciun fel de calificare şi își dau seama că le este greu să obţină un loc de muncă bine plătit fără o diplomă. Cei mai mulți care se înscriu la cursuri aleg business. Sunt mai mult interesaţi să obţină o diplomă care să îi ajute pe viitor. Pentru că foarte mulţi ajung în Anglia doar cu o diplomă de bacalaureat şi având un curs aici sau o diplomă reuşesc mult mai uşor.

 

D.R.: Unde te vezi peste cinci ani?

A.N.: Peste cinci ani… am un plan şi mă văd lucrând în acelaşi domeniu. Poate să conduc o afacere sau o firmă. Însă după ce voi termina studiile la UCL şi voi face şi un master, îmi doresc să fac un MBA (Master of Business Administration este un program academic concentrat pe teoria şi practica administrării afacerilor. Cursurile sunt construite astfel încât să ofere cunoştinţe şi instrumente de bază în principalele departamente ale unei companii, pentru ca să poţi conduce orice tip de afacere după absolvirea lor) la Columbia University din New York, care este o universitate foarte, foarte bună. Singura problemă… este şi foarte, foarte scump. Aici, în Anglia, primesc împrumutul de la Guvern, acolo nu o să pot primi nimic. Este în jur de 40.000 de lire pe an, numai taxa. Aşa că trebuie să mai rămân câţiva ani aici, să muncesc, să îmi strâng nişte bani. Plus că, pentru cursul la care vreau eu să aplic, este nevoie şi de foarte multe diplome, proiecte, experienţă, pentru că profilul studentului lor are între 3 şi 7 ani experienţă managerială. Adică să fi lucrat undeva ca manager. Deocamdată, îmi este bine unde lucrez acum, pentru că m-au promovat, şi sunt Administration Manager pe un departament nou, sunt şi Project Coordinator pe alt departament.

 

D.R.: În România vrei să te mai întorci?

A.N.: DA, vreau să mă întorc acasă. Dar nu acum. Mi se pare că toată „plimbăreala” prin lume este doar ca să construiesc ceva pentru mine. O carieră, experienţă, reputaţie, bani. O să mă întorc în România, dar foarte târziu. Peste foarte mulţi ani. Deocamdată am 21 de ani. Vreau să ajung în America şi să lucrez la Google, la Apple. Am o mulţime de idei. Visez să fac organizare de evenimente. Evenimente mari. Un campionat modial de fotbal, olimpiade. Nu să le organizez, dar să fiu implicată în organizarea lor. În România, mă voi întoarce probabil să îmi fac o familie.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!