O zi

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 4 decembrie 2011

1 Decembrie are, in fiecare an, alta culoare. Nu fiindca ziua si-ar schimba semnificatia in functie de vreun regim politic, ci fiindca ea trece, mereu, prin starile noastre sufletesti. Traim aceasta zi in cele mai diferite moduri. Intr-un an suntem nervosi fiindca parada politicianista ne-a ajuns pana peste cap, in altul suntem nostalgici, in altul aproape ca uitam sarbatoarea, luati cu treburi, in altul o asteptam, surprinsi de noi insine, suspectandu-ne de patriotism. Ne e teama de patriotism. Ne e teama sa nu parem ridicoli, sa nu cadem in demagogia comunista, sa nu golim de sens un cuvant care pastreaza, totusi, un substrat de sinceritate. Odata plecati din tara, am devenit cinici. Sarbatorim cu zambetul sociabil necesar ziua nationala a tarii in care ne aflam, dar ezitam cand e vorba sa investim timp si suflet in ziua noastra nationala. Fireste, evitam orice formalism.

Ziua Romaniei poate fi orice, dar nu o obligatie. A fost destul o obligatie pe vremea cand se sarbatorea la 23 august si programul de defilare era urmarit atent de sefii de servici, orice absenta fiind sanctionata aspru, administrativ si politic. Generatiile care au prins aceste momente au oroare de manifestari publice in care de la national la nationalism nu e decat un pas, si acela facut cu voiosie. In schimb, generatiile care citesc despre aceste aniversari doar prin paginile de istorie pot gasi in 1 Decembrie un motiv de paranghelie. In rest, „afara”, ziua nu e decretata libera, asa ca hazul unui chef pana dimineata dispare total, iar gandul ca maine suntem la serviciu ne atenueaza serios orice tentativa de a juca hora unirii. Si totusi, printre atatea obstacole venite din framantata noastra istorie interioara, din cenusiul cotidianului nostru profan, ziua tarii noastre se strecoara aproape imperceptibil, instalandu-se undeva in trairea noastra, modest, dar insistent. Daca stingem toate luminile ca sa ne culcam mai devreme, un beculet de avarie palpaie discret, amintindu-ne ca e, o singura data intr-un an, ziua noastra. Daca ne lungim ziua de lucru fiindca mai avem destule probleme de rezolvat, o frantura de cantec sau o sclipire de gand ne blocheaza brusc, avertizandu-ne ca riscam sa trecem intr-un mod banal peste o zi care conteaza. Orice am face, in 1 Decembrie suntem rascoliti cel putin de o intrebare: cum trece prin sufletul nostru simbolul tarii adunat intr-un pumn de secunde? Este, sau nu este, cu adevarat, ziua noastra? Raspunsul depinde doar de noi. Ne raportam, fiecare, in felul lui, la universul de sensuri ale acestei zile. O traim fabulos sau incolor, e treaba noastra. Dar un lucru e sigur. N-o putem ignora.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!