Obreja, probleme la DNA

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 17 martie 2014

526 rudel obrejaRudel Obreja, fostul preşedinte al FRB, a declarat la intrarea în sediul DNA că a venit să aducă mai multe documente în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă.

“Vîntu îmi spunea «Ia banii. Vrei să ţi-i pun în braţe, ţi-i dau». În câteva rânduri. Nu toate convorbirile mele cu Vîntu au fost înregistrate.

Din câte înţeleg, Vântu anunţa momentul când eu ajung acolo. Nu exista întâlniri în trei, exista doar întâlniri între mine şi Vîntu. Martorul spune că eu îl convingeam pe Vântu să-mi dea un milion, dar eu lui Vîntu îi spuneam «Nu». Şi vine martorul şi spune că eu îi spuneam lui. Banii erau în discuţie pentru procentul de la drepturi litigioase. E o afacere de multe milioane”, a declarat Obreja.

În ceea ce privește arestul la domiciliu, Obreja a recunoscut că se bucură să nu mai fie închis, pentru că aşa poate să fie alături de familie.

“E plăcut pe de o parte, pentru că sunt aproape de copiii mei. Am trecut printr-o experienţă pe care nu o doresc nimănui. Chiar pentru un om puternic ca mine e foarte dificil să treci prin aşa ceva. Vă mărturisesc că nu aş vrea să mai ajung acolo niciodată. Nu arăt eu ca un om care trebuie păzit. Poliţia vine la mine, îşi face datoria. Vine la mine la uşă şi facem procese verbale. E o procedură. Şi aici, la DNA, am venit pe un traseu stabilit. Eu anunţ când plec, când mă întorc. Aşa e regulamentul, aşa trebuie să fac. Nu pot merge în altă parte decât la solicitarea organelor judiciare. Am doar două interdicţii: de a părăsi domiciliul, în condiţiile menţionate, şi să nu iau legătura cu cei doi martori. Cu unul nu am cum, iar cu celălalt nu iau nici dacă ar vrea el”, a spus el.

Din 5 martie Rudel Obreja este în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a înlocuit măsura arestului preventiv.

În următoarele 30 de zile Obreja nu poate părăsi locuinţa fără permisiunea instanţei şi este obligat să se prezinte în faţa procurorilor sau judecătorilor ori de câte ori este chemat.

Potrivit DNA, Obreja a pretins de la un denunţător 1 milion de euro. În schimbul banilor, spun anchetatorii, fostul preşedinte al FRB “a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”. Denunțătorul este Sorin Ovidiu Vântu.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!