Observator economic

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 12 decembrie 2014

PE SCURT:

  • Bilete de avion mai ieftine
  • Prețul benzinei arde la buzunare
  • Acciza, calculată în lei din 2015

Bilete de avion mai ieftine

Preţurile biletelor de avion pentru mai mult de 30 de destinaţii din Europa scad chiar şi de trei ori din luna ianuarie, ajungând la mai puţin de 50 de euro pentru o călătorie dus-întors în oraşe precum Roma, Paris, Londra sau Barcelona, potrivit unei analize Vola.ro, cel mai mare portal de turism.

În Londra, una dintre capitalele europene preferate de români, un zbor în luna decembrie costă peste 200 euro şi poate depăşi chiar 350 euro pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Din a doua jumătate a lunii ianuarie, însă, se pot găsi bilete către capitala Marii Britanii la aproximativ 35 euro, se arată într-un comunicat al Vola.ro, citat de Mediafax

 

Prețul benzinei arde la buzunare

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare. Țara noastră se situează pe locul 11 după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potrivit unui studiu Bloomberg pentru 61 de ţări. Un galon de benzină premium, adică circa patru litri, costă 4,92 de euro, în timp ce venitul mediu zilnic este de 28 de dolari (22,5 euro). Astfel, pentru cumpărarea a aproape patru litri de benzină, un român trebuie să plătească 22% din venitul mediu pe zi. Calculat pentru un litru de combustibil, ponderea este de 5,82% din venitul mediu zilnic. În ceea ce priveşte preţul litrului de benzină, acesta se situează la 1,3 euro, scăzând cu 17% în ultimele şase luni în România, potrivit datelor Bloomberg, citate de Mediafax.

Astfel, România se clasează pe locul 29 în rândul ţărilor luate în considerare de analiza Bloomberg, după preţul litrului de benzină. Ţinând cont, însă, şi de salarii, România se plasează în clasamentul denumit „suferinţă la pompă” pe locul 11 în rândul celor 61 de state analizate. Topul ţărilor cu cele mai mari preţuri la benzină este condus de Norvegia, unde un litru de benzină costă 1,96 de euro.

 

Acciza, calculată în lei din 2015

Nivelul accizelor va fi exprimat în lei, începând de anul viitor, iar din 2016 va fi actualizat, anual, cu rata inflaţiei, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, prezentat de Ministerul de Finanțe.

Modificarea este propusă pentru prevenirea fluctuaţiei veniturilor din accize la bugetul de stat în funcţie de variaţiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Central Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an, precum şi pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri şi a predictibilităţii atât pentru bugetul de stat, cât şi pentru mediul de afaceri, arată instituţia.

La finele lunii noiembrie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu va creşte taxe şi impozite, făcând referire şi la accize şi spunând că acestea vor rămâne „exact cum au fost în 2014, niciun leu în plus”, în condiţiile în care sistemul aplicat până acum la calculul accizelor ar trebui să conducă la o scădere.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!