ONU: „Interzis să-ţi altoieşti copilul în UK”

Articol publicat in sectiunea Diaspora, UK la bani mărunţi, UK la zi pe data 28 mai 2016

uk-bataie-copii

Cu toate că în Marea Britanie bătăiţa aplicată copilului nu mai este demult considerată ca fiind „ruptă din rai”, permiţându-se actualmente doar o altoire minimală a odraslei, care să nu producă vreo vânătaie, tăietură sau zgârietură, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) insistă ca orice formă de violenţă fizică asupra copiilor din UK să fie interzisă.

Astăzi, în Anglia şi Ţara Galilor părinţii pot să-şi diciplineze copiii cu palme şi lovituri doar dacă acestea nu lasă urme. În caz contrar, aceştia pot fi sancţionaţi de lege. În schimb, profesorii şi îngrijitorii nu au nici un drept de a atinge copilul altcuiva. Şi chiar şi părinţii nu au voie să folosească o curea sau un băţ atunci când îşi disciplinează copiii. Însă ONU vrea să ia orice drept al părintelui de a-şi altoi copilul, anunţă Daily Express.

O dezbatere ONU care are loc zilele acesta în Elveţia a pus în discuţie subiectul „bătăiţei copilului” în Marea Britanie. Întrebarea ONU adresată reprezentaţilor UK a fost:

—————————————

„Cum intenţionează Marea Britanie să-şi îndeplinească obligaţia de a îndepărta orice posibilitate de apărare legală a pedepselor corporale aplicate copiilor acasă şi în alte împrejurări?”

Un comisar al Marii Britanii a spus în cadrul dezbaterii ONU:

„Orice formă de pedeapsă corporală în cadrul familei sau al oricărei alte instituţii de îngrijire trebuie interzisă, inclusiv prin retragerea oricărei posibilităţi de apărare legală”, subliniind că guvernul britanic „alocă fonduri substanţiale pentru a sprijini abordări pozitive şi alternativele la bătăi”.

—————————————

Bătăile uşoare aplicate copiilor sunt deja interzise în mai multe ţări europene, printre care Germania, Spania, Olanda şi Suedia. În cadrul aceleiaşi dezbateri ONU se vorbeşte şi despre posibilitatea de a da dreptul de votare tinerilor cu vârste începând de la 16 ani.

De remarcat că la finalul articolului publicat pe portalul Daily Express, TOATE comentariile dezaprobă propunerea ONU.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!