Oratoria ar putea fi studiată la școală

Articol publicat in sectiunea Social pe data 31 iulie 2015

Oratoria ar putea fi introdusă ca disciplină opțională în gimnaziu și liceu, din anul școlar 2016-2017, după tipărirea primului manual de public speaking, în luna iulie.

Primul manual de public speaking din România pentru gimnaziu și liceu are la bază curricula creată de Amalia Sterescu. Aceasta a început deja demersurile pentru introducerea oratoriei ca materie opțională în școli și va cere sprijinul ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, se arată într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Comitetul de redactare a curriculei opționalului de public speaking, format din șase cadre didactice și un psiholog, a finalizat procesul de creare a curriculei, pasul următor fiind redactarea manualului adresat elevilor de gimnaziu și liceu.

Astfel, în luna ianuarie, Amalia Sterescu a demarat campania de introducere a oratoriei în școli, fiind susținută de voluntari, majoritatea cadre didactice din toată țara. În plus, a lansat o petiție online privind introducerea public speaking în școli.

În luna martie, Public Speaking School, condusă de Amalia Sterescu, a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu mai multe instituții de învățământ, în care a susținut mai multe conferințe menite să atragă atenția cadrelor didactice, elevilor și părinților asupra importanței studierii oratoriei în școli, în contextul lumii globalizate.

„Îmi doresc ca acest proiect să devină realitate și îmi doresc ca în anul școlar 2016-2017 să se afle pentru prima dată în școli acest manual, iar pentru asta, la începutul lunii iulie, Public Speaking School va căuta susținerea actualului ministru al educației pentru introducerea public speaking ca opțional, precum și în calendarul de opționale din «Săptămâna Altfel»”, a declarat inițiatoarea acestui proiect.

Public Speaking School va instrui voluntar, în 2015, profesorii din provincie care și-au manifestat interesul de a introduce Cluburi de Public Speaking în școlile lor.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!