Ordine în atletism

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 6 februarie 2015

568 sanduPreşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sandu Ion, a vorbit despre aşteptările pe care le are în 2015 de la membrii loturilor naţionale.

“Avem cel puţin trei obiective majore. Campionatele Balcanice, Europenele de la Praga şi mai ales Mondialele de la Beijing, ultimele fiind un criteriu decisiv pe undeva pentru a fixa lotul olimpic”, spune fostul alergător, transminţând atleţilor şi un mesaj nu numai pentru JO de la Rio, dar şi pentru celelalte mari competiţii la care vor participa: “Nu mai accceptăm prezenţe turistice, ci accesul în finale şi obţinerea unor medalii”.

Arădeanul crede că FRA a oferit toate condiţiile pentru a se realiza performanţă: “Să vorbim mai puţin şi să trecem la fapte! Să dovedim că merităm să fim reprezentanţi de frunte ai atletismului românesc şi nu simpli voiajori. Sublinierea vizează nu numai sportivii, atleţii, ci şi antrenorii. Personal, m-am străduit să asigur condiţii pe măsură, astfel ca să nu mai aud reproşuri legate de dificultăţile în pregătire sau de participarea la concursuri şi competiţii. Atleţii de lot se pot pregăti fără nici o oprelişte nu numai în ţară, ci unii chiar şi peste hotare, în pofida unor costuri care nu sunt uşoare”, a continuat el.s

Sandu Ion a mai precizat că a pus la punct un sistem de premiere care să-i motiveze pe concurenţi: “Va fi o nouă şansă pentru cei care se dedică atletismului, activităţii de performanţă, de a-şi asigura un venit aş zice chiar consistent de pe urma premierilor. Am în vedere pe cei clasaţi pe podium. Seniori, dar şi exponenţi ai tinerei generaţii”.

La etapa a doua a CN de sală (seniori, tineret şi juniori 1) programată la Bucureşti, premiile vor fi de 500 de lei (locul 1), 300 de lei (locul 2) şi 200 de lei (locul al treilea). Cel mai bun rezultat va fi răsplătit cu 4.500 de lei, al doilea rezultat cu 3.000 de lei, iar al treilea cu 1.500 de lei.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!