Păcală și Tândală se apucă de terorism

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 23 noiembrie 2015

În plină tragedie franco-europeană, iată că s-au trezit și moldovenii să facă o boacănă. Nu toți, ci doar doi. Dar de la doi năuci periculoși la o posibilă epidemie de năuceală nu e drum lung.

Cei doi tineri, din care unul deja condamnat pentru omor, s-au hotărât să pedepsească și ei Franța despre care nu știau nimic și pe care n-o văzuseră niciodată. Au trecut voinicește Prutul înot, ajungând în brațele poliției române de frontieră, după cuvenitele focuri de avertisment. Această ispravă nu este, din păcate, chiar atât de anecdotică, dar există aici și o nuanță de Păcală și Tândală. Ea ilustrează, însă, o stare de spirit pe care n-o întâlnisem pe meridianul româno-moldovenesc. Se știe că tineri din statele Europei Occidentale, dezolați, dezabuzați, dezrădăcinați, a căror ignoranță permite orice, se duc spre taberele Jihadului islamic ca să-și găsească, cred ei, adevărata vocație. Nu și-o găsesc într-o lume închisă, debilă și profund criminală și, fie se întorc și mai dezolați, fie se întorc furioși pe ei înșiși, fie nu se mai întorc. E o imensă dramă a cărei soluție nu este plonjarea în terorism, ci recuperarea propriului destin într-un spațiu al normalității.

Pentru noi, însă, români și moldoveni deopotrivă, fanatismul islamic nu a fost niciodată ademenitor. Noi avem chiar o repulsie istorică față de această parte a lumii, cu care ne-am luptat câteva secole, nu tocmai din motive religioase, ci mai degrabă geopolitice. În ultimă instanță, suntem popoare tolerante, deschise, am zice chiar profund ecumenice. Ne enervează diversele secte apărute peste noapte, dar respectăm cel puțin cele trei mari religii ale Cărții, fie ea Biblia, Talmudul sau Coranul. Dar de la respect la căderea în tenebrele fanatismului e un drum pe care nu l-am parcurs niciodată. Spaimele noastre sunt moderate, iar furiile noastre sunt spectaculoase, dar benigne. Principala problemă religioasă a Republicii Moldova este apartenența la Patriarhia Rusiei sau a celei din România. Și, mai departe, este dificila diferențiere între religie ca legătură a profunzimilor (re-ligare) și superstiția văzută ca număr record de mătănii. Cum pot să apară, din acest spațiu în care islamismul este în egală măsură acceptat ca idee și respins ca realitate, potențiali luptători neînfricați ai Jihadului?? Iată că pot. Absolut neînfricați, precum modelele lor, cei care au pus pistolul la tâmplă desenatorului Cabu, care avea 76 de ani și nu putea fi adversarul nimănui, sau a lui Wolinski, de 80 de ani, un  monument al artei satirice, cei care au pus mitralierele grele pe cei doi români care își beau cafeaua la o terasă, lăsându-și copilul în grija bunicii, și pe sutele de francezi care se relaxau în muzică, sport sau pur și simplu în convivialitate. Sunt marii viteji ai Jihadului, care o iau la fugă sau se aruncă în aer imediat ce se apropie vreun adversar care le-ar putea pricinui necazuri. Măcar, din fericire, moldovenii au putut fi opriți la Prut.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!