Pacienţii cer noi terapii pentru hepatita C

Articol publicat in sectiunea Social pe data 12 iunie 2015

medicamenteMai mulţi pacienţi au protestat luni, la sediul Guvernului, unde au cerut acces la noile terapii pentru hepatita C şi au atenţionat că vor „fapte, şi nu vorbe”, dar şi un program de screening pentru depistarea bolii. În același timp, CNAS spune că 5.000 de bolnavi vor primi în iulie medicamentele noi. 

„Am ieşit în stradă pentru că suntem nemulţumiți întrucât autorităţile tergiversează accesul nostru la noile terapii. Vrem fapte, nu vorbe. Noi ne-am ţinut de cuvânt. Am reprogramat protestul anunţat în 18 mai, le-am lăsat trei săptămâni să găsească soluţii. Este doar un semnal, cu siguranţă acţiunile noastre vor continua”, a spus Marilena Debu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, potrivit Mediafax.

Pacienţii au mai cerut un program naţional pentru depistarea bolii, spunând că insistă să fie introdus din 2009, de când a fost înfiinţată asociaţia.

„Nu este normal ca pacienţii să-şi plătească anumite analize sau să stea la mâna unui voucher. Apoi, un screening în rândul populaţiei trebuie făcut atât pentru hepatita C, cât şi pentru hepatita B”, a mai spus Marilena Debu.

 

Memoriu

Câţiva reprezentanţi ai asociaţiei au fost primiţi la Guvern, unde au lăsat un memoriu, nu înainte de a explica faptul că amânarea introducerii noilor terapii înseamnă costuri mai mari pentru stat.

Tot luni, pacienţii au fost primiţi de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

„Sunt deschis dialogului cu asociaţiile de pacienţi. Până în prezent, au fost stabilite criteriile medicale pentru obţinerea tratamentului fără interferon. Conform estimărilor, este vorba de aproximativ 5.000 de pacienţi cu hepatită C care ar putea primi din iulie aceste noi terapii. Până la sfârşitul lunii iunie vom încheia contractele cost-volum. În funcţie de preţul pe care îl vom obţine, ar putea fi incluşi pe listă un număr mai mare de pacienţi. Pentru început, potrivit criteriilor, estimăm că vor fi 5.000 de bolnavi, apoi restul”, a spus preşedintele CNAS.

Potrivit calculelor CNAS, în prezent sunt 5.000 de pacienţi care au nevoie de aceste terapii noi şi care vor intra în primul val de tratament, pentru că nu au altă alternativă terapeutică, dar apoi va fi o altă grupă. În bugetul CNAS există fonduri pentru cei 5.000 de pacienţi.

 

Incidența infecției a crescut

Incidenţa infecţiei cu virus hepatitic C a crescut cu două procente în ultimii zece ani, de la 3,24 în 2003, la 5,3 în 2015, a declarat managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel.

„Dacă nu se intervine în forţă, putem asista la o dublare sau chiar o triplare a numărului de cazuri până în 2030”, a declarat el.

Infecţiile hepatitice au fost recunoscute ca probleme de sănătate publică, iar în 2014 s-a înfiinţat Registrul Hepatitelor Virale, a mai spus Streinu Cercel. El a precizat că acest registru este operaţional la Institutul „Matei Balş”, iar în el figurează 35.000 de persoane care au fost testate, dintre care peste 1.900 au fost găsite cu virus hepatitic C.

Adrian Streinu Cercel a adăugat că rămân încă două probleme, respectiv importul de noi pacienţi cu HCV, din state în care nu există un program sustenabil, şi consumatorii de droguri injectabile, în cazul cărora incidenţa infecţiei cu hepatită C este de sută la sută.

Pe de altă parte, pacienţii cu hepatită C care nu respectă schema de tratament sau nu îşi iau medicamentele ar putea fi obligaţi ca la următorul tratament să contribuie cu un procent important din cost, a declarat, marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

Preşedintele CNAS a precizat că pacienţii cu hepatită C primesc degeaba medicamente foarte scumpe, dacă nu le administrează corect.

El a explicat că dacă nu se respectă întocmai schema de tratament stabilită de medic, atunci pacientului nu i se face niciun serviciu prin faptul că i s-a prescris un medicament de ultimă generaţie.

În acest context, Vasile Ciurchea a precizat că ia în calcul introducerea unei clauze care să oblige pacientul să suporte o parte importantă din costul medicamentelor, dacă nu ia tratamentul atunci când îi prescrie medicul şi conform indicaţiilor acestuia.

Managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Străinu Cercel, a mai explicat că administrarea tratamentului pentru hepatita C este foarte strictă şi trebuie să se facă cu foarte mare atenţie, pentru că, în caz contrar, virusul ar putea deveni mutant, iar acest lucru ar duce, într-un timp mult mai scurt, la ciroză hepatică.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

O parere la “Pacienţii cer noi terapii pentru hepatita C”

  1. sara Spune:

    tratamentul nou al infecției cu hepatită c
    https://millionpharma.ro/

Spune-ti si tu parerea!