Pantilimon, păreri împărțite

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 20 martie 2015

574 pantilimon

Până de curând cel mai eficient portar din Premier League, impresionând presa şi fanii cu paradele formidabile, Pantilimon a avut și un joc mai slab. Povestea s-a rupt şi, o dată cu Sunderland, s-a prăbuşit şi Pantilimon. Iar meciul cu Aston Villa din weekend (0-4) a atins punctele sensibile care se pare că nu au fost făcute uitate. Pantilimon nu mai primise patru goluri de mai bine de 3 luni, dar când a făcut asta, măcar Manchester City era campioana. Acum jucătorul de 2,03 nu mai este iertat de nimic.

În ciuda acestor lucruri, presa britanică a făcut tot ce a putut ca să-i ia apărarea. „Deşi a scos de patru ori mingea din plasă, nici nu a fost protejat deloc de apărare. N-a avut prea multe de făcut”, a scris Sunderland Echo. „Nu a avut nicio şansă reală la vreunul dintre goluri. A trebuit să respingă şutul lui N’Zogbia din repriza secundă ca să evite golul cinci”, a remarcat cotidianul britanic. Goal.com i-a găsit și punctele slabe: „Putea face mai mult la unele goluri, jocul său de picior suferind cînd a vrut să pornească atacul.”

Suporterii echipei sale nu l-au cruţat pe reţelele de socializare, căci acolo se pot exprima toți necunoscătorii. „Îngrozitoare prestaţia lui Pantilimon! Evoluţie şocantă pentru Sunderland de la un capăt la altul”, l-a criticat un suporter pe Twitter. „Putem să-l schimbăm pe Pantilimon la pauză? Este inutil”, a completat un altul, la fel de bine pregătit, probabil.

Sunderland stă pe un butoi cu pulbere. Tensiunea este mare, fitilul e aprins şi Gus Poyet este în aer. Managerul care a sărit să-l bată etapa trecută pe Steve Bruce (Hull) a ajuns ţinta celorlalți. Uruguayanul i-a scos din sărite pe fani şi nu a lipsit mult să ia el însuși bătaie sâmbătă şi la propriu, pe „Stadium of Fight”, cum a spus Daily Mail!

Imediat după golul de 0-3, în minutul 37, stadionul a început să se golească. Cei care au suportat chinul până la capăt au acceptat asta pentru a căuta o răfuială cu antrenorul. Şi a fost nevoie ca stewarzii să facă scut viu în jurul băncii de rezerve pentru ca Poyet să ajungă nevătămat la vestiare în pauză. „Sunt şocat şi dezamăgit, n-am explicaţii pentru prima repriză. Dar îmi asum vina”, s-a apărat ulterior Gus.

Foarte interesantă este concluzia celor de la Daily Mail („Expus la trei dintre goluri, Pantilimon a fost păcălit de Agbonlahor la cea de-a doua reuşită, care a schimbat atmosfera pe stadion”), dar și declarația pe care a dat-o Pantelimon după meci („Avem nevoie de timp să ne adaptăm, pentru antrenor e abia al doilea an aici. Acum e important să luptăm pentru a evita retrogradarea”).

În ultimele șase etape, românul a încasat 10 goluri, etape în care Sunderland a făcut 3 puncte. În primele 14 runde ale sezonului, el primise 16 goluri.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!