Papp va sta în Italia

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 7 august 2014

546 paul pappDe-acum este stabilit, Paul Papp va rămâne în Italia. Chievo a acceptat să-l împrumute la Spezia pe fundaşul român în vârstă de 24 de ani, anunţă Sky Sport.

Revenit în Serie A după împrumutul din returul sezonului trecut, când a îmbrăcat tricoul Astrei Giurgiu, Paul Papp nu l-a convins pe antrenorul Eugenio Corini că merită să facă parte din lotul veronezilor pentru stagiunea viitoare. Deşi s-a aflat şi în atenţia Stelei, care îl considera ca o soluţie de backup în condiţiile în care transferul lui Luchin nu s-ar materializa, viitorul lui Paul Papp se leagă tot de Italia.

Conform sursei deja amintite, fundașul va fi împrumutat pentru un sezon la Spezia, formaţie la care a evoluat în sezonul 2012-2013 şi Dorin Goian şi care a ocupat locul 8 în sezonul trecut din Serie B. Spezia vrea să atace în viitoarea stagiune promovarea şi în consecinţă, caută întăriri pe posturile principale descoperite, alături de fundaşul român urmând să ajungă în curtea clubului şi un alt fotbalist al lui Chievo, mijlocaşul polonez Tomasz Kupisz.

Vestea împrumutului lui Papp la Spezia este total neaşteptată, sau a surprins puțin, în condiţiile în care presa din Italia vorbea săptămâna trecută despre iminentul împrumut al românului la Ternana.

24 de ani are Paul Papp, iar în sezonul trecut din Liga I a jucat pentru Astra, sub formă de împrumut. În România a marcat șapte goluri pentru FC Vaslui și Astra Giurgiu, iar în Italia a jucat doar 14 meciuri pentru echipa de care aparține, Chievo.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!