Parinte in UK

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 22 mai 2011

„Meseria” de parinte pare aceeasi pretutindeni. Ce se poate intampla diferit in UK fata de Romania, in Franta fata de Spania etc.? Locul in care te afli nu reduce si nu mareste dragostea pentru copil. De obicei, uitam ca in relatia parinte-copil nu suntem singuri. Exista intotdeauna un stat, oricare ar fi el, care are prevazute, in mecanismele sale, masuri de protejare a copilului. Cu cat societatea in care ne integram e mai avansata, cu atat aceste masuri devin mai drastice. Uneori devin atat de drastice incat ating limite destul de discutabile. O familie de romani risca sa-si vada copilul luat de serviciile sociale fiindca are restante la plata chiriei. Intre drama despartirii de parinti si neplata chiriei este, de fapt, o prapastie existentiala. Nimic nu ar putea lega, in vreo logica afectiva, cele doua realitati. Sa recunoastem, conflictul este aproape halucinant. Nu exista, cred, vreo tragedie mai mare pentru un copil decat aceea de a fi despartit de parinti. Iar daca motivul este intarzierea la plata chiriei, atunci avem de-a face cu un roman in cel mai clasic stil englezesc. Charles Dickens in stare pura. Dar poate ca perspectiva afectiva deformeaza imaginea de ansamblu. Poate ca drama iminenta ne copleseste si nu vedem care ar fi sensul… european al unei astfel de masuri. Nu vedem umanitatea ei, intelepciunea ei, frumusetea ei. In sens legal, adica profan in raport cu imensitatea dragostei de parinte, o atare masura poate fi explicabila. Un copil nu poate fi crescut oriunde, are nevoie de un camin. Nu ai camin, nu ai dreptul sa-ti cresti copilul. Pusa in acest fel, situatia nu mai e desprinsa din Charles Dickens, ci din Eugen Ionescu. Legile isi contin propria doza de absurditate. Lasate sa circule fara inteligenta umana prin lume, ele ajung la robotizare si deviaza total de la sensul lor initial. O lege generoasa, protectoare, ajunge la efecte catastrofale daca e aplicata de un cetatean care accepta cu seninatate ineptiile. Iar asemenea cetateni se gasesc intotdeauna. Dincolo de aberatie, ramane, totusi, o frantura de adevar. Nu putem tari dupa noi un copil, daca nu putem sa-i oferim siguranta. Nu ne putem arunca in aventura imigrarii daca nu avem o minima garantie ca vom rezista ca familie. Fiindca, totusi, exista si alte variante de a supravietui, iar una dintre ele este chiar intoarcerea in tara. Amenintarea functionarului de la servicii sociale emite, in absurditatea ei, un mic semnal de alarma. Undeva in framantarile familiei trebuie sa existe intotdeauna o cale de salvare a copilului, oricand, oriunde. Chiar si in UK.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!