Parlamentul aprobă structuri NATO în România

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 26 iunie 2015

Nato_forte armatePlenul reunit al Parlamentului a aprobat, marți, solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind înființarea Unității de integrare a Forțelor NATO și a Comandamentului multinațional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana București. Solicitarea lui Klaus Iohannis, care a fost transmisă Parlamentului pe 18 mai, a fost aprobată în unanimitate, cu 283 de voturi pentru, relatează Mediafax.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat marți, cu 282 voturi „pentru”, o abținere și un vot „împotrivă”, Strategia Națională de Apărare a Țării.

Titlul documentului, adoptat de Parlament, este: „O Românie puternică în Europa și în lume.” Votul de marți din Parlament este unul formal, care permite aliaților noștri din NATO mai multă putere de manevră și de acțiune.

Gabriel Oprea, prim-ministru interimar, a mărturisit că „ședința de astăzi reprezintă un moment deosebit de important pentru ceea ce înseamnă prezentul și viitorul României din punct de vedere al securității naționale”. Înseamnă predictibilitate pentru următorii 10 ani, pentru liniștea copiilor noștri.”

„România este o țară sigură, o țară care generează stabilitate și securitate în regiune. Acest lucru face ca România să aibă astăzi cele mai credibile garanții de securitate pe care le-a avut vreodată, plus apartenența în NATO și UE. Am convingerea că prin această abordare de tip european a conceptului de securitate extinsă, care depășește dimensiunea strict militară, Strategia Națională de Apărare a țării are rolul de a contura profilul strategic al României pe termen mediu și lung, prin valorile, principiile și obiectivele de acțiune fixate. Acest document strategic poate contura profilul unui stat inteligent, credibil și capabil, cu o economie viabilă, care să performeze mai mult și mai bine atât pentru cetățeni, cât și pentru aliații noștri strategici”, a arătat Gabriel Oprea.

În plus, aleșii au votat și solicitarea președintelui prin care, pe teritoriul țării noastre, se înființează cele două comandamente NATO, ambele în zona Capitalei. Într-unul dintre aceste centre de comandă, oficialii NATO vor putea gestiona forța de reacție rapidă a alianței, în cazul unei situații de criză. Primul comandament reprezintă celula de control, iar al doilea gestionează o intervenție militară propriu-zisă.

Șeful statului a semnat, pe 16 aprilie, decretul prin care Ministerul Apărării Naționale primește undă verde pentru „constituirea unor structuri de conducere și de forțe care să fie puse la dispoziția NATO pentru îndeplinirea misiunilor specifice”. Propunerea legislativă aparține ministrului apărării, Mircea Dușa, și presupune modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Măsura vine pe fondul amenințărilor tot mai directe ale Rusiei și eforturilor NATO de a le contracara.

Potrivit președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la această ședință și-au înregistrat prezența 320 de parlamentari, relatează Agerpres. Dezbaterile privind Strategia Națională de Apărare a Țării au început după ce a fost prezentată scrisoarea președintelui Klaus Iohannis privind aprobarea înființării Unității de Integrare a Forțelor NATO, sub denumirea NATO Force Integration Unit (NFIU), și a Comandamentului Multinațional de Divizie, sub denumirea Multinational Division South-East Headquarters (MND-SE HQ), cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana București.

 

Boicotul majorității

Liderul deputaților liberali, Ludovic Orban, a declarat, marți, că la dezbaterea Strategiei de Apărare a existat un boicot al majorității guvernamentale, în special din partea Senatului și din partea PSD, PC, PLR, în schimb au fost prezenți în plen mai mulți parlamentari UNPR.

„Încă de la ședința Birourilor reunite am atras atenția că avizul Comisiilor reunite de politică externă este neregulamentar și ne-necesar. După ce Comisiile sesizate în fond, respectiv Comisiile de apărare, au dat raportul în unanimitate, sesizarea unei alte comisii pentru aviz este neregulamentară și oricum, ne-necesară și nerelevantă pentru adoptarea strategiei. Astăzi, trebuie să se dezbată strategia de apărare și să se voteze. În mod evident, am văzut în plen că asistăm la un boicot al majorității guvernamentale, în special din partea Senatului și din partea PSD, PC, PLR. Am văzut că sunt mulți parlamentari UNPR care sunt prezenți. Sperăm că o să se asigure cvorumul necesar pentru votul final”, a declarat Orban, marți, la Parlament.

El a adăugat că PNL a mobilizat toți parlamentarii pentru a asigura cvorumul și pentru a putea adopta Strategia de Apărare. „Mi se pare meschin, jenant că, pe un document atât de important cum este Strategia de Apărare, PSD, mai ales partea din Senat a PSD, să se comporte ca niște copii supărați că li s-au luat jucăriile. E o tergiversare ca să își arate mușchii niște copii supărați în fața președintelui Iohannis”, a punctat Orban.

 

Armament american în România

SUA vor pre-poziționa tancuri, artilerie și alte echipamente militare în estul și centrul Europei, inclusiv în România, a anunțat, marți, secretarul american al Apărării. Ash Carter, aflat într-o vizită la Tallinn, în Estonia, a încercat astfel să dea asigurări aliaților NATO, tulburați de intervenția rusească în Ucraina, scrie Reuters. Carter a afirmat că țările baltice – Estonia, Lituania, Letonia, Bulgaria, România și Polonia au fost de acord să găzduiască elemente ale acestor echipamente. O parte din echipamente vor fi mutate în Germania. Cantitatea de echipamente stocată în fiecare țară va fi suficientă pentru o companie sau un batalion – 150 sau 750 de soldați. Mare parte a echipamentelor se află deja în Europa.

După ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, anul trecut, liderii NATO au fost de acord să accelereze exercițiile și rotația de forțe în estul Europei și să depoziteze în această regiune echipamente, pentru a fi folosite în caz de urgență. SUA nu au dezvăluit oficial unde anume va fi depozitat echipamentul în Europa, însă Rusia a reacționat violent înainte de deplasarea lui Carter în Europa, săptămâna aceasta. Un oficial din Apărarea rusă a arătat că staționarea de tancuri și armament greu în statele NATO de la granița cu Rusia este cel mai agresiv act al americanilor de la sfârșitul Războiului Rece încoace. Președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia va mai adăuga încă 40 de rachete intercontinentale balistice arsenalului său nuclear anul acesta, Carter condamnând „retorica” nucleară a Rusiei.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!