În paşi de dans românesc

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Cultură, Educaţie şi învăţământ, Poveşti româneşti pe data 23 iunie 2013

Londra_Mihai Dascalescu_Dans Popular

Mihai Dăscălescu, un român pasionat de dans popular de mai bine de 20 de ani, şi doi englezi înnebuniţi după tot ce înseamnă România, dar mai ales după paşii, horele, suitele şi învârtitele noastre tradiţionale, au în plan să redeschidă Şcoala de Dans Românesc de la Londra. Un proiect în care au fost implicaţi împreună aproape două decenii. Ei îi invită pe toţi, de la adulţi, adolescenţi şi copii, la cursuri de dans 100% româneşti.

 

Diaspora Românească: De unde pasiunea pentru dansul popular?

Mihai Dăscălescu: Din studenţie, când eram în Bucureşti. A fost o revelaţie. M-am dus la Casa de Cultură interesat să mă înscriu la cursuri de dansuri moderne. Aşa a fost să fie… în momentul în care am ajuns, am recunoscut un coleg de şcoală care era înscris la dansuri populare. Şi am vrut să asist, să văd practic ce se întâmplă, care sunt paşii, cum se dansează. Şi în ora aceea, cât am asistat, „m-a prins” şi nu m-am mai înscris la dansuri moderne, ci la populare. Pe lângă plăcerea dansului, mai era şi un plus. Dansurile populare erau căutate pentru turnee internaţionale. Era un mod, pe acea vreme, de a ieşi din ţară, de a vizita străinătatea, pe care nu aveai ocazia să o vezi decât prin dansuri. Pe vremea comunismului, rari erau românii care reuşeau să plece. Iar dansurile moderne nu îţi ofereau această posibilitate.

 

D.R.: Când s-au pus bazele Şcolii de Dans Românesc din Londra?

M.D.: Iniţial, a fost organizată în anul 1992 ca un fel de şcoală de învăţat dansuri populare, în principal erau predate coregrafii. În acea vreme, eu făceam parte dintr-un grup de dansuri studenţeşti din Bucureşti. Unii dintre noi, din acest grup, ne-am stabilit în Anglia şi astfel am aflat că erau englezi interesaţi să înveţe dansuri tradiţionale româneşti. Prima dată am auzit de o societate de dansuri din UK. Se numea „Societatea de dansuri folclorice internaţionale”, din care făceau parte foarte multe grupuri dornice să înveţe tot felul de dansuri populare din toată lumea. Odată ce am aflat de această societate, fiind pasionaţi de dans, ne-am afiliat lor. La început eram doar trei. Eu şi doi colegi de-ai mei. În anul următor, au mai venit şi alţi colegi; fiind mai mulţi, am luat legătura cu un englez care făcea parte din societate şi care mai avusese legătură cu grupuri româneşti pe vremea comunismului. Prin intermediul lui, pentru că ştia cum merg lucrurile, a anunţat că se deschide grupul nostru de dans românesc… iar oamenii, toţi străini, au venit buluc. Erau toţi interesaţi să înveţe dans popular românesc.

 

D.R.: Cât timp a continuat Şcoala?

M.D.: Grupul a continuat timp de 20 de ani. Între timp, eu am început o altă facultate în Londra, la University of London, şi în 1995, s-a întâmplat să plece din membrii şcolii, care erau practic colegi de-ai mei din România. Dacă ei au renunţat, eu am preluat conducerea. Grupul a tot continuat. Se stabilise un nucleu de nouă perechi cu care lucram tot timpul, săptămânal. Învăţam coregrafii pe care le ştiam de la grupul studenţesc din Bucureşti şi pentru a mai învăţa noutăţi, invitam deseori coregrafi români, care ne arătau diferiţi paşi. Dansurile acestea le foloseam în diferite spectacole, pentru ambasadă sau diferite evenimente unde eram invitaţi.

 

D.R.: I-aţi întrebat vreodată pe englezii care veneau la cursuri de ce erau atraşi de dansul românesc?

Londra_Mihai Dascalescu_Dans Popular1

M.D.: Le plăcea, pur şi simplu. Îi atrăgea dinamismul dansului românesc. Coregrafiile erau complicate, astfel prezentând interes, iar ei erau ambiţioşi să înveţe şi mai bine. Era un mod de a face mişcare, dar și de a te simţi bine.

 

D.R.: Care au fost motivele care au dus, oarecum, la desfiinţarea şcolii?

M.D.: Ne-am oprit în urmă cu doi ani. Grupul s-a desfiinţat, impropriu spus, pentru că noi am ţinut legătura şi ne-am dorit mereu să continuăm. Însă, motivele au fost mai multe. Timpul a trecut, oamenii cu care am început şi care au venit la dansuri ani de-a rândul au îmbătrânit. Am avut şi câteva probleme cu sala pe care am închiriat-o. Principalul motiv a fost financiar. Strângeam câte 5 lire pentru sesiunea de două ore şi nu erau suficienţi oameni. Am luat legătura şi cu Institutul Cultural Român şi am ţinut orele acolo pentru o perioadă. Din păcate, grupul a fost dezmembrat din cauza acestor piedici.

 

D.R.: Acum vreţi să reporniţi din nou Şcoala de Dans Românesc?

M.D.: Anul trecut, în toamnă, m-am întâlnit cu un cuplu de englezi, cei doi au fost înscrişi la şcoală timp de 20 de ani, dar şi cu câţiva români care au făcut parte din grup de-a lungul timpului şi am vorbit despre cum putem să repornim şcoala de dans. Am început să facem demersuri, să ne facem publicitate. Din întâlnirea respectivă, am hotărât să ne adresăm doar românilor care sunt interesaţi de dansuri populare. Noi vrem să mergem mai departe. Avem idei noi. Ne adresăm românilor care vor să facă dansuri populare, din toate zonele ţării: din Oaş, din Dobrogea, Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia.

 

D.R.: Ați spus că acum vă ocupaţi de Şcoala de Dans împreună cu un cuplu englez. Nu este ciudat pentru români să fie învăţaţi de doi englezi dansuri populare?

M.D.: Ba da. E foarte ciudat. Dacă nu ştii povestea lor, chiar este ciudat. Ei sunt fanatici: mănâncă, visează şi trăiesc româneşte. Au prins o iubire de România fanatică. Au făcut parte din Societatea de dansuri şi de atunci le-a plăcut dansul românesc. S-au specializat şi au studiat despre România. Au început să înveţe româneşte. Şi-au luat apartament în Timişoara şi au ajuns să meargă mai des în România decât merg eu. Nu ştiu cum şi când a început iubirea aceasta. Au colecţii impresionante de lucruri româneşti. Discuri cu muzică populară. Ei au făcut parte din grupul de dans din 1993 şi acum au în jur de 55 de ani.

 

D.R.: Care este cel mai greu dans?

M.D.: Depinde. Sunt grele toate, dar din diferite puncte. Greu de exemplu, ca viteză, este cel din Oltenia, sunt foarte rapizi şi încrucişaţi paşii. Sunt grei şi paşii din Transilvania, cu bătăi la picior. Dansurile din Oaş sunt mai simple, dar trebuie să urmezi linia dansului. Am predat toate genurile, iar oamenii au reuşit să le înveţe… depinde de nivelul fiecăruia. Unii au prins foarte repede, alţii mai greu.

————————————–

Mihai Dăscălescu a emigrat în Anglia în 1991, are 47 de ani, este din Bacău şi doreşte să îi înveţe din nou pe români, şi nu numai, dansuri populare. Alături de cei doi englezi care sunt specialişti în dansurile noastre, îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi. La şcoală se poate înscrie oricine, de la adulţi, adolescenţi şi până la copii. În special copiii care sunt născuţi aici sau copiii care au fost aduşi de mici în Londra şi au pierdut legătura cu tradiţiile noastre pot fi aduşi de către părinţi la Şcoala de Dans Românesc. Pentru o sesiune de două ore, preţul este de 5 lire. Mai multe informaţii primiţi chiar de la Mihai Dăscălescu la numărul de telefon: 077 5162 9313.

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

3 pareri la “În paşi de dans românesc”

  1. Luiza Riza Spune:

    Unde pot practica dansul popular romanesc în croydon?

  2. Alina Spune:

    Unde pot lua lectii de dans popular in Watford???

  3. Florentina Spune:

    Unde se pot face cursuri de dans popular la Roma italia?multumesc

Spune-ti si tu parerea!