Păstraţi-vă calmul când vă pierdeţi bagajele!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Timp liber, Transport pe data 7 aprilie 2016

luggage

Of… acel moment straniu când ceilalţi pasageri şi-au ridicat bagajele iar dumneavoastră aţi rămas să priviţi banda goală. Probabil că mulţi dintre noi am avut probleme cu acest lucru. Aşa că, în continuare, ce ar fi de făcut într-o asemenea situaţie?

 

Împachetaţi ca şi cum ar urma să vă pierdeţi bagajul

Nu e chiar un lucru pesimist, ci mai degrabă inteligent să vă faceţi bagajul ca şi cum ar urma să vă despărţiţi de el pentru câteva zile. Ce vă trebuie neapărat pentru 48 de ore? Documentele, harta zonei de destinaţie, orice medicamente esenţiale (cu reţetă din partea doctorului dacă urmează să treceţi frontiera), un schimb de haine, minimum necesar igienei. Toate acestea intră într-un bagaj de mână. Atenţie însă la restricţiile legate de lichide, iar pasta de dinţi să aibă sub 100 ml.

Luaţi act de conţinutul bagajului dumneavoastră la check-in, în caz că vi se cere să verificaţi că acesta vă aparţine, pentru că uneori se mai pot întâmpla probleme când etichetele se dezlipesc de bagaj. O fotografie rapidă înainte de a închide geanta şi una de exterior au nevoie de doar câteva secunde, dar se pot dovedi salutare când trebuie să dovediţi că bagajul s-a deteriorat pe parcursul călătoriei, sau dacă aveţi nevoie să cereţi daune pentru unele din lucrurile respective.

Cei mai paranoici vor dori probabil să investească într-un sistem suplimentar de identificare a bagajelor, aşa că pot alege Super Smart Tag (http://supersmarttag.com/) sau Global Bag Tag (http://globalbagtag.com/).

 

Etichetaţi bagajul

Puneţi-vă numele şi adresa completă pe etichetă. Dacă vacanţa vă va purta prin mai multe locuri, luaţi în considerare adăugarea unei note referitoare la datele principale ale itinerariului şi ale hotelurilor în care veţi urma să staţi. Nu vă va folosi foarte mult ca valiza să ajungă la Cairo, dacă deja sunteţi în croazieră pe Nil.

Deşi nu este foarte inteligent să aveţi un bagaj care a fost realizat de către un designer (pentru că sunt foarte tentate pentru hoţi), încercaţi să-l personalizaţi pentru a nu se amesteca alături de celelalte bagaje care arată la fel. O curea mai aparte vă poate face bagajul mult mai notabil, fără ca acesta să devină, totuşi, ţinta hoţilor.

 

La aeroport

Înainte de a decola există timp pentru a cumpăra o poliţă de asigurare. Asiguraţi-vă că aceasta acoperă pierderea bagajelor, astfel încât veţi fi despăgubit pentru pierdere, dacă bagajul nu va mai fi găsit. Şi aveţi grijă să nu pierdeţi chitanţa de asigurare, puneţi-o bine, alături de paşaport sau bilet.

 

Unde este bagajul meu?

Aţi supravieţuit zborului, aţi făcut verificarea paşaportului, dar bagajul dumneavoastră se pare că a ales o altă rută pentru vacanţă.

În primul rând, există şi alţi călători care se uită după bagaje? Cum multe rucsacuri arată la fel, e posibil ca un alt pasager să-l fi luat pe al dumneavoastră şi poate aranjaţi să schimbaţi bagajele chiar acolo. Dar dacă nu doriţi să riscaţi acest lucru, atunci apelaţi la compania respectivă pentru a rezolva ea lucrurile.

Dacă nu există bagaje identice, încercaţi să vedeţi dacă nu aţi ales o bandă de bagaje care aparţine unui alt zbor. Priviţi colţurile camerei de bagaje, poate cineva s-a dispensat de al dumneavoastră, realizând că nu-i aparţine. Încă nu l-aţi găsit? E timpul să vă îndreptaţi către biroul companiei aviatice.

 

Timpul pentru acte

Dacă  în călătoria dumneavoastră aţi făcut mai multe opriri şi aţi folosit mai multe companii aeriene, atunci verificaţi cine poartă responsabilitatea bagajului: majoritatea companiilor îşi asumă responsabilitatea pentru transferul de bagaje, dar unele dintre ele o lasă în sarcina companiei cu care aţi pornit la drum. Vi se va da un formular (Property Irregularity Report) pe care trebuie să-l completaţi, aşa că oferiţi cât mai multe amănunte referitoare la forma, dimensiunea şi, mai ales, la modul în care se poate deosebi acesta de celelalte care ar putea arăta la fel. Oferiţi câteva numere de contact – cel de la hotel sau mobilul, în aşa fel încât să nu existe vreo scuză pentru care să nu fiţi sunat. Vă vor oferi un număr pentru reclamaţie şi poate vă vor spune să urmăriţi stadiul reclamaţiei pe SITA Aero World Tracer. De asemenea, v-ar putea oferi anumite sume de bani sau vouchere pentru a cumpăra lucrurile de bază, dar atenţionaţi-i dacă nu fac acest lucru (mai ales dacă bagajul nu apare într-o perioadă scurtă de timp).

Apoi sunaţi asiguratorul şi explicaţi-i detaliile problemei. Dacă respectiva companie aviatică refuză să-şi asume responsabilitatea (trist, dar se întâmplă), obţineţi dovezi scrise despre acest lucru pentru a le putea oferi asiguratorului.

Dacă totuşi nu aţi făcut asigurare, verificaţi-vă factura, dacă aţi rezervat zborul printr-un card de credit, s-ar putea ca asigurarea bagajelor să fi fost deja inclusă.

 

Nu aşteptaţi la telefon

Relaxaţi-vă, ştiind că majoritatea bagajelor pierdute apar în câteva zile de la eveniment (deşi pentru cei mai nenorocoşi a durat chiar şi 4 ani). Înştiinţaţi hotelul sau hostelul că bagajul dumneavoastră s-a pierdut, pentru a permite companiei să nu sune degeaba sau să nu lase bagajul la uşa hotelului. Sunaţi la compania cu care aţi zburat, înregistraţi-vă pe World Tracer, dar dacă acest lucru vă costă, atunci păstraţi facturile de la cafenea sau numărul de telefoane date, pentru ca ele să fie evidenţiate pe factură. S-ar putea ca aceste costuri să poate fi returnate de către asigurator, dar veţi avea nevoie de dovezile aferente.

La fel merg lucrurile şi pentru ceea ce este esenţial: luaţi săpun, haine noi, ciorapi şi tot ceea ce vă trebuie pentru a trece de probleme principale, sau folosind voucherele din partea companiei pentru a-l face pe asigurator să vă returneze toate aceste sume. Dar abţineţi-vă de la cheltuielile majore: nu trebuie să cumpăraţi un snowboard scump doar pentru că al dumneavoastră va mai întârzia o zi până să ajungă.

 

Încă nu am bagajul!

V-aţi chinuit să cumpăraţi lucrurile principale, aţi cumpărat aproape o nouă garderobă din Bangkok, călătoria se apropie de sfârşit, dar bagajul dumneavoastră încă nu este de găsit. La acest punct, compania cu care aţi zburat ar putea să schimbe statutul bagajului de la “lipseşte” (adică ar mai exista o speranţă) la “pierdut” (nu vă mai ajută nici măcar o rugăciune). Liniile aeriene aplică politici diferite când vine vorba de aşa ceva; când se întâmplă, va trebui să completaţi un formular Baggage Inventory Form şi de acolo va trebui să porniţi tot mecanismul de despăgubire pentru lucrurile pierdute.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!