Patru candidaţi români pentru alegerile locale din Londra

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 2 mai 2014

Londra_Iolanda Costide, Costel Cam, Mihai Ghertan, Andrei Mihai Ilies1

Românii din Londra îşi pot vota pentru prima oară conaţionalii la alegerile locale programate a avea loc în Marea Britanie, în 22 mai.

Patru români se află pe listele de candidaţi propuşi pentru un post de consilier local în capitala Marii Britanii de Partidul Liberal Democrat (LibDem), aflat în prezent în coaliţia de guvernământ.

Numele lor sunt: Iolanda Costide, Costel Cam, Mihai Gherţan şi Andrei Mihai Ilieş. Aceştia vor putea fi votaţi de alegătorii care locuiesc într-unul dintre următoarele districte metropolitane londoneze: Islington, Brent, Haringey sau Waltham Forest.

 

 

De 40 de ani în Islington…

 

Londra_Iolanda Costide

Iolanda Costide este o arhitectă româncă, liber profesionistă, acţionar principal şi partener fondator al atelierului de arhitectură NTA16 Architects Ltd înfiinţat la Londra din 1977. Ea s-a născut la Bucureşti, dar a părăsit România încă din 1972 şi s-a stabilit ca refugiat politic în capitala Regatului Unit în anul 1974. Este divorţată şi are trei copii. 

Experienţa arhitectului Iolanda Costide acoperă întreaga gamă a practicii arhitecturale. A lucrat la proiecte atât în Regatul Unit, cât şi pe plan internaţional. În plus, aceasta a lucrat şi ca manager de contracte, în project management sau ca antreprenor imobiliar.

Costide este, de asemenea, unul dintre moştenitorii proprietăţii artistice „Paul Neagu”. A fost director al companiei de interes caritabil „Generative Art Trust” fondată de marele sculptor român care a trăit la Londra şi membru al consiliului de  administraţie al „Relief Fund for Romania” (1990-1991). Ea a mai deţinut calitatea de membru al Comitetului Executiv al British-Romanian Association (Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia – ACARDA) începând din 1977, devenind preşedintele asociaţiei pentru 10 ani, din 1985 până în 1996, anul desfiinţării acesteia. Din Arcada au făcut parte sute de români care s-au stabilit la Londra în perioada comunismului. Asociaţia a funcţionat între 1965-1995, Ion Raţiu fiind preşedintele organizaţiei în primii 20 de ani de activitate a acesteia. 

Iolanda Costide a mai reprezentat comunitatea română  în organizaţia European Liaison Group din Londra şi a fost vicepreşedinte al ei între 1991-1992. Ea a participat la acţiuni de anchetare a evenimentelor 13-15 iunie 1990 din Bucureşti, ca membru al unor comisii OSCE. 

Arhitectul român din Londra a devenit membru PNL în 1990. În acelaşi an, Iolanda Costide a fost delegată de Radu Câmpeanu, preşedintele de atunci al formaţiunii politice, să reprezinte PNL în Marea Britanie ca lider al PNL Marea Britanie. Costide a fost observator străin cu ocazia primelor alegeri naţionale române din 20 mai 1990, în echipa „Liberal International” şi a reprezentat, din nou, interesele Partidului Naţional Liberal în Regatul Unit între 1995-1999. Iar din 2012, ea este unul dintre membrii fondatori ai Clubului Liberal Londra şi preşedinte al Comitetului de Iniţiativă PNL Londra. În acelaşi an, Iolanda Costide a fondat Uniunea Liberală Româno-Britanică, o asociaţie de sine stătătoare, de orientare liberală, care promovează dezbateri pe teme politice, sociale, culturale de actualitate române şi engleze.

Iar în 5 decembrie 2013, Ambasadorul României la Londra dr. Ion Jinga îi acorda Iolandei Costide „Diploma Ambasadorului”, pentru recunoașterea angajamentului civic al acesteia.

Iolanda Costide a devenit şi membru al Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie acum doi ani. Ea face parte din organizaţia locală a partidului ce funcţionează în zona londoneză Islington, în care românca locuieşte, lucrează şi unde a participat la acţiuni voluntare pentru comunitatea locală şi centre de diversitate etnică. Tot aici, arhitecta româncă alături de alţi liberali români a ajutat în campania candidatului LibDem pentru postul de primar al Londrei şi a participat la dezbaterile politice organizate de Islington Liberal Democrats (ILD).

Urmare a tuturor acestor activităţi, românca a fost propusă şi acceptată să candideze pe lista acestui partid pentru poziţia de consilier local. Iolanda Costide este, în consecinţă, unul dintre cei trei candidaţi LibDem care, dacă sunt aleşi, vor reprezenta locuitorii din Caledonian Ward în London Borough of Islington.

Sistemul de vot în alegerile locale din Marea Britanie este  uninominal.

„Este important să se înţeleagă că Partidul Liberal Democrat din Marea Britanie este singurul dintre partidele majore engleze care are curajul să fie pro-european şi pro-imigraţie. Politicienii LibDem cu care am colaborat sunt adevăraţi avocaţi pentru drepturile românilor şi ale minorităţilor din Marea Britanie. Iar sloganul LibDem în aceste alegeri este «In Europe, in Work» – o politică în apărarea drepturilor şi intereselor tuturor cetăţenilor europeni care locuiesc în această ţară.  Recomand cu insistenţă tuturor românilor, în primul rând şi cât mai este timp, să se înregistreze în Registrul Electoral (Electoral Roll) din zona în care locuiesc; şi în al doilea rând, să voteze pe 22 mai în alegerile locale pentru candidaţii Partidului Liberal-Democrat”, ne-a declarat Iolanda Costide.

Aceasta i-a sfătuit pe români să voteze pentru candidaţii români sau ceilalţi candidaţi LibDem. „Un vot pentru partide noi, mici, fără un program politic, este un vot pentru UKIP!”, a accentuat politicianul Iolanda Costide.

——————————————

„În calitate de consilieri locali, vom avea în primul rând datoria de a munci pentru rezolvarea problemelor locale, iar agenda politică a organizaţiei noastre locale Islington Liberal Democrats este construită în jurul a cinci puncte strategice: stabilizarea taxelor locale pentru patru ani; crearea a 1.000 de locuri de ucenicie; crearea de rute sigure de circulaţie pentru biciclete; construirea a 2.500 de locuinţe şi creşterea numărului de mese gratuite oferite şcolarilor. Ceea ce vrem să realizăm este o economie locală mai puternică şi un sistem echitabil pentru toţi locuitorii din Islington. Locuiesc destul de puţini români în Islington, dar, în general, mulţi cetăţeni din restul UE. Le voi reprezenta tuturor interesele fără greş!”

Iolanda Costide, AADipl RIBA FACC, candidată din partea Partidului Liberal Democrat în Caledonian Ward, Islington

——————————————

 

 

Din Constanţa în Brent

 

Londra_Costel Cam

Costel Cam este un român care va împlini 35 de ani exact în data de 22 mai a alegerilor locale şi europarlamentare din Marea Britanie. În aceeaşi zi, el va candida pentru poziţia de consilier local în Brent, din nord-vestul capitalei Regatului Unit, regiune care găzduieşte una dintre cele mai numeroase comunităţi româneşti din această ţară.

„Sunt căsătorit de mai mulţi ani şi în curând voi avea un băieţel”, a fost prima mărturisire pe care ne-a făcut-o Costel Cam. Acesta s-a născut şi a crescut la Constanţa, unde a şi absolvit studiile superioare la Facultatea de Management  (Business Administration).

Costel Cam spune că are o experienţă politică bogată şi o carieră îndelungată în domeniul politicii. „Cea mai importantă diplomă din viaţa mea este cea de voluntar ARAS (Asociaţia Română Anti SIDA), pe care am căpătat-o cu multă trudă la 14 ani. De atunci a început, într-un fel, cariera mea politică! Din momentul când am vrut să schimb ceva în jurul meu!”, susţine acum bărbatul de 35 de ani, ajuns în Regatul Unit. „După o lungă şi intensă perioadă plină de învăţăminte despre ONG-uri şi societate şi după o lungă vacanţă, m-am înscris la «cercetaşii patriei», unde principalele activităţi erau pentru mine să ajutăm câteva orfelinate de copii din Constanţa şi să ne jucăm cu acei copii, pe timpul iernii. Vara, toamna şi primăvara făceam curat prin parcuri şi pe plajă. 

Iar în 2008, am început adevărata activitate politică. M-am înscris în PNL şi am candidat pentru postul de consilier local la consiliul oraşului Pantelimon. În această perioadă am învăţat foarte multe despre politică şi în special despre politica din România”, precizează Costel.

Tânărul a venit în Marea Britanie în 2009, stabilindu-se împreună cu „noua sa familie” la Plymouth, în sud-vestul Angliei. A lucrat mai întâi ca şofer de taxi sau Private Hire Driver.

„Am ajuns acolo, printr-o firmă de recrutare, în decurs de câteva luni, o comunitate de aproximativ 200 de români. În scurt timp, am început să ne lovim de o societate cu o cultură diferită de a noastră, care nu ne accepta şi care cu greu ne lăsa să ne integrăm. În urma acestor dificultăţi, m-am hotărât să înfiinţez prima organizaţie sau ONG românesc din sud-estul Marii Britanii. Tot acolo am devenit membru de sindicat pentru prima dată în viaţa mea. Iar peste încă un an de zile, am decis să mă mut la Londra, pentru că nu mai aveam loc de muncă”, îşi povesteşte Costel Cam experienţa britanică.

În capitală, el a încercat să se integreze în societatea multiculturală specifică metropolei de pe Tamisa şi a desfăşurat mai multe activităţi ca voluntar. 

„Am fost voluntar în cadrul Societăţii Românca, unde am ajuns director. Mai târziu am fost implicat în mai multe proiecte, prin care am ajutat oamenii străzii, mulţi dintre aceştia fiind români.”

Ulterior, Costel Cam şi-a continuat studiile cu „o diplomă post universitară tot în management”. „În prezent, studiez la un colegiu unde mă specializez în domeniul «energiei verzi» sau ecologice şi sunt voluntar şi vicepreşedinte la organizaţia My Romania Group”, adaugă acesta.

Din februarie 2013, Costel Cam s-a înscris în Clubul Liberal Londra, unde, „după multă muncă”, a ajuns în Consiliul Coordonator, iar în acest moment ocupă poziţia de secretar general.

„La scurt timp, m-am înscris şi la Liberal Democrats Party, unde mi-am dorit să candidez la Consiliul Local. După analizarea CV-ului meu şi un interviu foarte greu, mi s-a aprobat o perioadă de probă, în care eu a trebuit să demonstrez, în fiecare săptămână, că pot să fac ceea ce am promis pentru oamenii care locuiesc într-o anumită zonă ce mi-a fost alocată. În toată această perioadă, pot să spun că am făcut deja mai mult de jumătate din munca pe care o face un consilier ales”, susţine românul.

Costel Cam a ales să candideze pentru zona Dudden Hill, care se află în administrarea Consiliului Local din Brent. El spune că respectivul cartier este unul dintre cele mai diverse din punct de vedere etnic şi religios din întreaga Mare Britanie. Regiunea este locuită şi de foarte mulţi români.

„Pentru a deveni un consilier cât mai bun, am participat la mai multe instruiri în cadrul partidului. Încerc să fiu prezent la toate întâlnirile importante ale formaţiunii politice, de la cele de strategie economică şi politici sociale până la acelea care tratează integrarea şi cooperarea cu Uniunea Europeană”, precizează Costel.

Tânărul spune că a învăţat foarte multe lucruri noi direct de la oamenii cărora le bate la uşă. „Mergem la casele oamenilor şi îi întrebăm ce probleme au sau cum văd ei că am putea transforma mai bine strada, zona, cartierul, pentru a avea împreună o viaţă mai bună. Şi, de multe ori, eu şi echipa mea reuşim să convingem oameni importanţi din partid să meargă cu noi pe la casele alegătorilor. Aşa s-a întâmplat zilele trecute, când ne-a însoţit Sarah Ladford, membru al Parlamentului European.”

Costel Cam a început, la sfârşitul lunii aprilie, propria sa campanie electorală. El a identificat principalele probleme ale locuitorilor zonei Dudden Hill, în care va candida. Acestea sunt:

  • mărirea taxelor de parcare şi eliminarea unui sistem de plată foarte accesibil pentru toate categoriile de vârstă, de către actualii consilieri laburişti;
  • străzile proaste şi murdare;
  • proasta gestionare a resurselor financiare;
  • lipsa siguranţei pe străzi;
  • închiderea a şase biblioteci.

„Am promis oamenilor că, dacă voi avea ajutorul lor, voi face tot posibilul ca acele şase biblioteci să fie redeschise (…) Pe lângă aceste spaţii, doresc să ajut la înfiinţarea de asociaţii ale rezidenţilor acolo unde ele lipsesc şi să depun eforturi pentru redeschiderea unui centru artistic şi cultural pentru seniori.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante probleme ale rezidenţilor din Dudden Hill, dar eu mai am şi alte proiecte care au rezultat din comunicarea directă cu locuitorii din zonă”, atrage atenţia românul de 35 de ani, care îşi doreşte să devină consilier local liberal democrat în districtul metropolitan londonez Brent.

——————————————

„Mi-aş dori implicarea a cât mai mulţi români în viaţa comunităţii şi în viaţa politică. Ei trebuie să înveţe că viaţa lor nu se poate îmbunătăţi decât printr-un efort comun, care nu este imposibil. Nu putem să schimbăm nimic în bine dacă nu încercăm să ne schimbăm mai întâi, pe noi înşine!”

Costel Cam, candidat la alegerile locale din 22 mai pe listele Partidului Liberal Democrat, cartierul Dudden Hill, districtul metropolitan Brent, Londra

——————————————

 

 

Un candidat pentru românii din Haringey

 

Londra_Mihai Ghertan

Mihai Gherţan s-a născut în Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, şi a crescut în casa părintească din comuna Racşa. Acolo a absolvit primele opt clase, după care a studiat la Liceul Doamna Stanca din Satu Mare. În 2007, acesta a devenit student la Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca. A absolvit două facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi Facultatea de Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.

Mihai Gherţan s-a stabilit  în Marea Britanie în vara anului  2010. A trăit mai întâi în oraşul Leicester din centrul Angliei. Acolo şi-a continuat studiile în cadrul De Montfort University din aceeaşi localitate. A studiat contabilitate pentru obţinerea unei calificări britanice în acest domeniu, cunoscută  sub acronimul ACCA. Mihai a continuat şi finalizat acest parcurs, deşi în 2011 s-a mutat la Londra şi s-a transferat la universitatea londoneză Westminster University.

„În tot acest timp, am lucrat în diferite birouri de contabilitate şi am obţinut şi calificarea acordată de ICB (Institute of Chartered Bookkeepers).

Momentan ofer servicii de contabilitate si consultanţă în parteneriat cu Sterling Services (Mortgages, Protection, Wills & Trusts) şi OAS Accounting (servicii contabile pentru firme şi persoane fizice)”, ne-a precizat românul.

Mihai Gherţan mai este membru al organizaţiei PNL Londra, în cadrul căreia ocupă şi funcţia de  trezorier.

„Fiind direct implicat în viaţa de zi cu zi a multor români stabiliţi în această ţară, care au diferite probleme, am considerat că aş putea ajuta şi mai mult comunitatea din Haringey (district metropolitan din nordul Londrei – n.r.), dacă aş obţine un loc ca şi consilier în structura Haringey Council”, ne-a mărturisit acesta.

El s-a înscris şi în Partidul Liberal Democrat  din Marea Britanie (LibDem).

Mihai Gherţan şi-a depus candidatura pe listele Partidului Liberal Democrat britanic pentru a obţine, în urma alegerilor din 22 mai, un loc de consilier local în  cartierul St Ann’s Ward, parte din Haringey Council. Demersul său este susţinut de familie şi de prietenii lui din această zonă.

„Dacă o să ajung consilier local, o să stabilesc mai întâi relaţii directe cu cetăţenii şi o să  introduc problemele acestora pe agenda locală. Acest lucru ar însemna un sprijin şi pentru comunitatea românească din această zonă. Am constatat ca lipseşte un loc de socializare pentru comunitatea românească şi un loc de joacă pentru copii, iar eu consider că aș fi mult apreciat dacă aş reuşi să le obţin”, declară Gherţan.

„Planurile se fac, însă, în funcţie de situaţie. Mai întâi, trebuie să fiu susţinut şi votat de către localnici. Apoi o să construiesc o imagine mai bună pentru comunitatea noastră”, mai apreciază acesta.

——————————————

„Vă îndemn să participaţi la vot pe data de 22 mai 2014, iar pentru cei care locuiesc în St Ann’s Road, Haringey N15, fiţi siguri că eu vă voi reprezenta! Numai bine!”

Mesajul lui Mihai Gherţan pentru alegătorii românii care vor vota la alegerile locale din 22 mai în St Ann’s Ward din Haringey

——————————————

 

 

Românul din Waltham Forest

 

Londra_Andrei Mihai Ilies

Andrei Mihai Ilieş a ajuns în Marea Britanie din Baia Mare destul de recent, în anul 2012, şi în prezent studiază „Airport si Airline Management” la University of West London. „Parte din timp, lucrez ca security steward pentru Rugby Football Union şi ca grădinar pentru o companie de horticultură. Sunt şi voluntar în cadrul organizaţiei studenţești RoNUS, unde mă ocup de partea de logistică”, declară tânărul care este şi vicepreşedinte al Comitetului de Iniţiativă PNL Londra.

„Începând cu vârsta de 15 ani, timp de 8 ani, am făcut parte din executivul Asociaţiei Cercetaşii Munţilor, pentru care am condus tabere şi evenimente majore pentru tineri, unele din ele fiind internaţionale. Acest lucru m-a ajutat în timp în dobândirea unor calităţi de leadership şi la formarea unui tabel de valori umane bine definite.

În România am studiat Relaţii Internaţionale şi Studii Europene în cadrul Universităţii Babeș Bolyai din Cluj Napoca şi tot în acea perioadă, am reuşit să plec de mai multe ori în Franţa, unde am lucrat cu oameni ce aveau probleme sociale, de genul alcool sau droguri, şi care trebuiau integraţi în societate.

Am fost, de asemenea, membru al Tineretului Naţional Liberal (TNL) Baia Mare, unde am desfăşurat activităţi cu caracter civic si politic şi m-am implicat în organizaţia liberală”, se autocaracterizează Ilieş.

„În Marea Britanie, pe lângă scopul de a mă realiza profesional, doresc să îndeplinesc şi o datorie civică faţă de comunitatea şi ţara care mă găzduieşte”, mai spune Andrei Ilieş.

El adaugă că s-a înscris în Partidul Liberal Democrat din Marea Britanie la sfatul colegilor din PNL Londra, Iolanda Costide (preşedinte) și Costel Cam (secretar).

„Fac parte din biroul executiv al Liberal Democrats Waltham Forest şi sunt membru al LibDem Focus Team. Waltham Forest este unul din districtele metropolitane londoneze în care populația din estul Europei este în creştere”, precizează Ilieş.

El a reuşit să devină unul dintre candidaţii pentru consilieri locali din partea LibDem în cartierul Grove Green din nord-estul Londrei, unde principalii adversari sunt laburiştii. „Acest lucru nu mă sperie: am muncit din greu un an întreg, sondajele arată că suntem la paritate. Se aplică votul uninominal şi candidaţii obţin voturile în funcţie de cum şi cât de bine au muncit pe teren”, afirmă cu încredere Andrei Mihai Ilieş.

Candidatul român spune că a identificat un număr important de conaţionali cărora le-a explicat proiectul pe care vrea să-l abordeze, dacă va fi ales  consilier local. El promite crearea de centre în care se vor putea oferi informaţii românilor din zonă şi găsirea de soluţii la problemele pe care aceștia le întâmpină. „Prin diverse activităţi culturale şi informale, vreau să prezentăm celorlalţi rezidenţi ai zonei o imagine pozitivă a României. Ne vom integra şi vom fi acceptaţi de societatea britanică doar dacă ne facem cunoscuţi prin ce avem mai bun”, este convingerea lui Andrei Mihai Ilieş.

——————————————

„Apelez la toţi  românii din Marea Britanie ca pe 22 mai să voteze Liberal Democrats – singurul partid care susţine Uniunea Europeană şi care luptă pentru dreptul lor şi al familiei lor de a trăi şi munci aici, în timp ce alte partide promovează campanii populiste ce duc la denigrarea românilor. Atâta timp cât avem drepturi, avem şi responsabilităţi, iar responsabilitatea şi dreptul nostru este de a merge la vot pe 22 mai şi de a vota partidul cu cea mai mare şansă de a ne reprezenta interesele.”

Andrei Mihai Ilieş – candidat liberal democrat pentru un post de consilier local în cartierul londonez Grove Green din districtul metropolitan Waltham Forest

——————————————

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

2 pareri la “Patru candidaţi români pentru alegerile locale din Londra”

  1. I. Vrancianu Spune:

    Mai suntem cativa, „cu acte’n regula”, dar poate n-am stiut cum sa ne facem auziti!

  2. Vasile Cseh Spune:

    Eu unde pot sa votez. Multumesc anticipat.

Spune-ti si tu parerea!