Patru zile prin Londra

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 27 ianuarie 2014

uk_romani in fata Wickes1

Are 54 de ani si a venit pentru intaia oara in Marea Britanie in 15 ianuarie, dar a plecat inapoi, in Romania natala, dupa numai patru zile. Momentul in care s-a vazut in autocarul ce urma sa il duca din nou acasa a fost unul dintre cele mai fericite clipe pe care le-a trait de foarte multi ani; pentru ca scurta sa experienta britanica a fost un adevarat cosmar…

V.M. a fost unul dintre putinii romani care au venit in Regatul Unit inca din primele zile ale lui 2014, atrasi de „mirajul” libertatii de miscare recent castigate de romani si bulgari pe pietele muncii din statele cele mai dezvoltate ale Uniunii Europene. Barbatul a plecat spre Londra tocmai din sud-estul Romaniei, dintr-un sat situat nu departe de curbura Carpatilor. Si, cu toate ca nu mai este tanar, a crezut cu convingere ca metropola ii va schimba viata si il va scapa de saracie. Dar s-a inselat…

 

Visul britanic

V.M. a lucrat in constructii timp de aproape 40 de ani. Este zidar de meserie si spune ca, pana la cei 54 de ani ai sai, a muncit la ridicarea multor case si cladiri, pe care le-a predat proprietarilor „la cheie”. Doar ca in tara unde s-a nascut si a trait o viata „nu prea se mai gaseste de lucru…”

„Este foarte greu in Romania in prezent. De doi ani nu am mai avut un loc de munca serios. Am mai avut doar lucrari ocazionale sau am mai muncit cu ziua, la particulari”, povesteste barbatul imbatranit, stirb si cu ochelari, dar plin de energie si cu o voce puternica, baritonala.

In ultimele luni, V.M. a adus tot mai putini banuti acasa, la familia sa, si a inceput sa asculte tot mai atent ce povestesc baietii mai tineri, care desi nu stiu meserie cat el, castiga bani buni muncind prin strainatate. „Asa am ajuns sa vorbesc cu niste romani care au mai lucrat pe aici, prin Anglia, si apoi s-au intors. Imi spuneau ca, in cel mai rau caz, se duc la un depozit de prin nord-estul Londrei si vin niste englezi si le ofera lucrari. Si in felul acesta se pot castiga 50-60 de lire sterline pe zi”, a aflat V.M. El a socotit cat ar veni asta in leii romanesti si, la un calcul simplu, i-a iesit ca ar fi vorba de „o groaza de bani”. Si, increzator in experienta si priceperea sa, barbatul a uitat ca nu mai este chiar tanar si a omis sa ia in calcul riscurile unei astfel de „aventuri”. Fara sa stea prea mult pe ganduri, si-a luat bilet de avion si si-a facut bagajul pentru Marea Britanie.

 

Realitatea dura

Miercuri, 15 ianuarie, dis-de-dimineata, V.M. cobora dintr-un avion care a aterizat pe aeroportul din Luton, exact acolo unde doi parlamentari britanici au asteptat degeaba „valul” de invadatori romani, mai devreme cu doua saptamani. Pe el nu l-a asteptat nimeni. A trebuit sa se descurce singur, pentru ca nu vorbeste deloc limba engleza. Avea la el doar un bagaj mic in care cel mai mult loc il ocupau cateva scule necesare pentru munca pe santier si 80 de lire sterline, ultimii bani care i-au ramas dupa ce a achitat costul calatoriei spre necunoscut…

„Ma gandeam ca o sa stau la Londra vreo cinci-sase luni. Aveam de la baietii de la mine din sat adresa depozitului unde trebuie sa ma duc sa imi caut de munca, undeva in zona «Sapte Surori» (Seven Sisters). Eram incurajat si de vestile ca s-a dat liber la munca…”, recunoaste constructorul roman.

A ajuns in Londra cerand indicatii „in stanga si in dreapta”. Si primul sau drum prin metropola a fost direct la depozitul Wickes din Tottenham (nord-estul Londrei), unde in fiecare dimineata cateva zeci de oameni fara un loc de munca asteapta in nesiguranta un job de o zi oferit ocazional… Dar ce a gasit acolo nu a facut decat sa sporeasca temerile romanului in varsta, proaspat sosit in Marea Britanie, cu optimism si sperante desarte…

De putinii bani pe care ii mai avea si-a luat o cartela telefonica, un abonament de transport si a platit doua nopti de cazare intr-o casa in care stau ingramaditi mai multi romani ce traiesc de pe o zi pe alta. Apoi, si-a dat seama ca mai are in buzunar doar niste maruntis, atat cat sa-si mai ia ceva „de-ale gurii”…

 

Fara sperante

Incepand de vineri, 17 ianuarie, pe V.M. l-a apucat disperarea. S-a trezit in strada, fara niciun ban in buzunar si fara perspective…

„Nu vin englezii sa te ia la lucru, asa cum crezusem. Vine rar cate o masina si ia cate un om sau doi; restul raman cu «buza umflata»”, ne-a povestit V.M. dupa ce a asteptat doua zile degeaba „la strada”, in preajma depozitului Wickes din zona Seven Sisters.

 „Am ajuns la concluzia ca nu am nicio sansa. M-am inselat… M-am convins ca nici pe aici «nu umbla cainii cu covrigi in coada». As face orice numai sa plec acasa”, ne marturisea cu deznadejde barbatul.

„Nu stiu sa vorbesc limba engleza, nu am bani sa mananc sau sa dorm… Am crezut ca te ia englezul la munca si iti da un pat si ceva de mancare, pentru ca la urma sa iti retina costurile din salariu… Dar imi pare rau ca am plecat pe vorbe… Am gresit. In doar doua zile de stat aici mi-am dat seama ca Marea Britanie nu e pentru mine. Eu sunt in stare sa fac treaba de calitate in orice job din domeniul constructiilor. Daca imi da cineva o camera sa o tencuiesc, gletuiesc si tot ce mai trebuie, ii fac totul ca la carte. Dar, imi dau seama ca aici, nestiind limba engleza, nici nu as fi in stare sa demonstrez ce stiu, fiindca nu pot sa ma exprim. N-as sti nici cum sa cer un ciocan…”, se tanguia barbatul.

 

De la disperare la extaz

V.M. a mai petrecut doua nopti cumplite la Londra… A stat prin statiile de autobuz, adapostindu-se de ploaie, dar macinat de frig si oboseala. In timpul zilei, a batut fara succes pe la usile bisericilor romanesti din capitala Marii Britanii. Si-a marturisit vina de a fi fost naiv, dar nimeni nu l-a ajutat.

El a mancat cate ceva doar prin bunavointa unui roman pe care l-a cunoscut prin intermediul redactiei Diaspora Romaneasca. Si tot datorita acestuia, duminica dimineata, V.M. a urcat intr-un autocar care pleca din nordul Londrei pana in Romania natala. Binefacatorul sau i-a dat 100 de lire sterline, bani suficienti pentru costul transportului si pentru a se hrani pe parcursul calatoriei.

Romanul de 54 de ani era atat de bucuros, incat ii venea sa o ia la fuga… Aproape ca nu mai simtea oboseala acumulata in doua nopti de ianuarie, petrecute sub cerul liber pe strazile Londrei.

Cand s-a vazut in autocar ii venea sa planga si barbia a inceput sa ii tremure. Si-a amintit brusc ca are o varsta; iar aventura strainatatii il istovise…

————————————

„Intentionam sa stau cateva luni sa castig cateva mii de lire sterline; ca in Romania nu iei atatia bani intr-un an de munca. Si imi faceam planuri ca o sa apuc sa trimit acasa un 3-400 de lire pe luna, sa imi ajut si familia. Dar imi dau seama ca, pentru a te integra aici, trebuie sa ai un loc de munca stabil si sa fii in stare sa comunici. Poate daca eram mai tanar ma adaptam. Dar imi dau seama ca nu am ce cauta aici.”

V.M., un roman ingenuncheat de experienta britanica

————————————

 

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

O parere la “Patru zile prin Londra”

  1. anonim Spune:

    Bietul om…
    Sper sa aiba curajul si sa se intoarca. Merita sa reuseasca si este nevoie de oameni ca el aici.

    Multumim persoanelor care inca mai au bun simt si ii ajuta pe cei disperati

Spune-ti si tu parerea!