Pe 14 septembrie aveţi întâlnire cu FLORIN PIERSIC! (interviu)

Articol publicat in sectiunea Cultură, Evenimente românești pe data 11 septembrie 2014

Florin Piersic... Pur si simplu

Pe 14 septembrie, Florin Piersic vine în premieră la Londra. Celebrul actor va fi prezent în faţa românilorcu un recital extraordinar intitulat „Florin Piersic… Pur şi simplu!”. Spectacolul va avea două reprezentaţii, la Leicester Square Theatre, prima de la ora 13.00, iar cea de-a doua de la ora 15.30.

Duminică, 14 septembrie, timp de o oră şi jumătate, pe scena de la Leicester Square Theatre, unul dintre cei mai iubiţi actori români va recita poezii, va depăna amintiri din cariera sa impresionantă, va spune glume şi va interpreta melodii compuse special pentru el într-un spectacol de excepţie.

Mi s-a spus, nu o dată, că aş fi unul din urmaşii marelui povestitor Creangă. Sincer să fiu, m-a amuzat aprecierea auzită chiar din gura lingvistului George Pruteanu, sau a directorului Bojdeucii lui Creangă, prof. Parascan. Sigur, poveştile lui m-au fermecat încă din copilărie, când aş fi putut visa la orice, dar nu că eu voi fi cel care într-o zi voi sări din paginile cărţilor lui direct în pelicula lui Ion Popescu Gopo, întruchipându-l chiar pe Harap Alb. Asta da magie! Aş adăuga: şansă fulminantă. Deci, haideţi să trăim magia împreună!”,a declarat Florin Piersic despre spectacolul de la Londra într-un interviu pentru Diaspora Românească.

 

Diaspora Românească: Ce simţiţi atunci când vă aflaţi în faţa românilor din străinătate? Sunt românii din diaspora mai „apropiaţi” de artiştii români?

Florin Piersic: Dacă vreţi să vă spun adevărul, acest început blând de toamnă mă găseşte emoţionat, în aşteptarea întâlnirii cu publicul român din Anglia şi Irlanda. Oriunde am fost cu spectacole, acasă sau în lumea largă, am simţit întotdeauna afecţiunea spectatorilor, am simţit din plin dragostea românilor, dincolo de aplauze, de îmbrăţișările de după spectacol. Nu cred că există un secret al acestei iubiri împărtăşite, dar în orice caz, oamenii simt şi au simţit că le aparţin şi că tot ceea ce povestesc, vine din lumea lor, nu sunt rodul fanteziei, al imaginaţiei. Eu respir şi trăiesc prin spectatori şi atâta timp cât vor dori, voi fi al lor, al românilor de acasă şi din toate celelalte părţi ale lumii. Un filozof englez spunea: „Fă-ţi timp să iubeşti şi să te laşi iubit – acesta e un privilegiu dat de Dumnezeu.”

Şi ca să vă răspund la întrebare, fie că m-am aflat în Canada, Franţa, Austria, Israel, Germania, America sau mai ştiu eu în ce colţ de lume, am simţit la românii din diaspora, aproape dureros, dorul de ţară, dorul de limba română, şi cred că asta va aduce un plus de comunicare afectivă şi artistică între mine şi public, şi mă refer de data aceasta la cel din Anglia şi Irlanda.

 

D.R.: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre spectacolul „Florin Piersic… Pur şi Simplu!”

F.P.: „Florin Piersic… pur si simplu!” ar putea fi încadrat în tiparul unui „One man show”. Aş zice, însă, că asta nu mă reprezintă. Mai degrabă voi spune că este o „întâlnire de dragoste” între mine şi cei ce se vor afla în faţa mea, o întâlnire în care mi-am propus şi dorit ca cei ce mă văd şi ascultă să hoinărească împreună cu mine prin câteva cămăruţe ale sufletului meu, să poată astfel cunoaşte un altfel de Florin Piersic, nu doar cel de pe scenă, ci şi din afara ei. De data aceasta, publicul va fi o parte din poveste, pentru că este cel ce m-a însoţit în această călătorie minunată care este viaţa mea artistică şi îmi este încă alături.

 

D.R.: Ce se va întâmpla în timpul în care veţi fi pe scenă? La ce să se aştepte cei care vor fi prezenţi?

F.P.: Nu m-aş grăbi să fac un rezumat a ceea ce se va petrece. N-am spus nimănui, niciodată: „Veniţi să vedeţi ce n-aţi mai văzut! Un spectacol EXTRAORDINAR! Nu.” Aş spune atât: vom fi laolaltă şi dacă la sfârşit, vă voi vedea zâmbetul pe faţă sau lacrima în colţul ochilor, înseamnă că voi fi fericit să vă fi fost alături.

 

D.R.: Care este personajul, dar şi replica în care vă regăsiţi cel mai mult?

F.P.: Cu mai toate rolurile interpretate, aş răspunde eu, în măsura în care publicul m-a „cumpărat”, m-a crezut, m-a acceptat. Dar, de ce să n-o spun, unele am simţit că au avut biografia pe care le-am propus-o, altele mai puţin. Eu încerc să mă identific încă de la prima pagină a unei piese sau a unui scenariu cu personajul pe care-l am de interpretat. Da, dar asta dacă-l consider plauzibil, viu, pentru că această legătură de identitate şi identificare face neapărat parte din regula jocului. Nu poţi interpreta un personaj privindu-l de la distanţă! Trebuie să încerci a fi el, să-i îmbraci hainele, să vorbeşti ca el şi ceea ce este cel mai important, este să simţi ca el. Şi în consecinţă, să reacţionezi firesc, normal, în logica poveştii piesei sau a scenariului.

Haina din piele de şarpe, o chitară – tovarăşa lui de viaţă – şi tristeţea îl însoţesc pe Val Xavier, un vagabond serafic, „colindător” din loc în loc, în speranţa că undeva, cândva, lângă cineva, se va regăsi în toată bunătatea sufletului său, pe care stricăciunea n-ar vrea să-l atingă. M-am ataşat de acest personaj care îşi duce existenţa asemeni unei păsări lipsită de picioare; aceea care coboară pe pământ doar o singură dată, când îi vine sfârşitul.

Mai târziu, am jucat alt personaj care, deşi era la polul opus, ca fire şi sensibilitate, îi semăna acestui Val Xavier. Mă refer la Lev Nicolaevici Mîşkin din „Idiotul”, după romanul lui Dostoievski. Poate că greşesc, dar nu cred. Socotesc că ăsta a fost rolul care m-a marcat cel mai tare – o reuşită a profesiei mele. Dar de ce să nu-l pun la aceeaşi înălţime pe Lennie al lui Steinbeck, pe care, jucându-l, am putut da alte dimensiuni partiturilor ce au urmat. A fost o schimbare majoră de registru, un rol de compoziţie, construit cu precizie de filigram, în care interpretam rolul unui uriaş cu o forţă formidabilă, dar cu o minte de copil. „Oameni şi şoareci” s-a jucat peste o mie trei sute de reprezentaţii. După un spectacol la Viena, în cea mai prestigioasă publicaţie a lor, a apărut o cronică ce purta titlul: „Este o mândrie pentru un teatru să aibă asemenea actor: Florin Piersic în «Oameni şi Șoareci».” Dar, cum adică?! Să-l uit pe Ioviţă al lui Paul Everac? Un om cu „O” mare, cinstit şi drept până la sacrificiu, un caracter fără egal, o forţă interioară de neînduplecat. Rolul acesta m-a maturizat. Mi-am dat seama că sunt responsabil de tot ce este şi va urma în viaţa mea. El este, poate, singurul personaj care m-a făcut să înţeleg că, de multe ori, în viaţă pierzi pentru a câştiga. Şi tot el mi-a dat şi replica ce – de altfel – a devenit leit motivul existenţei mele: „ŞI DEASUPRA MEA… SPERANŢA!”

 

D.R.: Există un rol pe care nu l-aţi interpretat, dar pe care vă doriţi să îl jucaţi într-o bună zi?

F.P.: Aş răspunde printr-un singur cuvant: Hamlet. Cu câteva ore înainte de a mă prezenta la examenul de admitere în Institut, am intrat într-un cinematograf. Ce film rula? Hamlet. Cu cine? Cu regele artiştilor, marele Sir Laurence Olivier. Îţi dai seama ce impact major a avut asupra mea, să-l văd pe acest uriaş actor într-o asemenea partitură!? Peste ani, după ce avusesem deja formidabila experienţă de a lucra cu maestrul Finţi pentru rolul din „Idiotul”, acesta mi-a propus să-l joc pe prinţul Danemarcei, în regia domniei sale. Ce şansă pe mine! Am învăţat textul, am început repetiţiile, care continuau şi dincolo de scândura scenei, în lungile plimbări în care îl conduceam pe maestru până acasă, lângă Biserica Alba, pe Calea Victoriei. Într-o zi, în timpul repetiţiei, într-un moment în care mă emoţionasem, mi-a întins o batistă. Imediat după aceea mi-a cerut-o înapoi. Am spus atunci că i-o înapoiez a doua zi, după ce avea să o spele mama. Totuşi, a insistat să i-o înapoiez, spunându-mi că batista înseamnă despărţire. Am zâmbit. În dimineaţa următoare, am primit un telefon care m-a împietrit. Soţia lui mă suna să-mi spună că părintele meu artistic, în noaptea aceea, plecase într-o stea…

Fireşte, repetiţiile s-au oprit, iar eu am rămas cu un mare gol în suflet. O dată pentru dispariţia acestui mare regizor şi om de artă, şi a doua oară, pentru acest rol pe care începuserăm să-l creăm împreună.

Acum nu multă vreme în urmă, directorul Teatrului Naţional din acel moment mi-a propus să joc „Regele Lear”. Întrebându-l atunci pe Maestru Beligan ce părere are, mi-a răspuns: „Eşti prea tânăr pentru rolul asta!”… M-am amuzat, fireşte, dar cine ştie… poate peste câţiva ani….

 

D.R.: Ce le transmiteţi românilor din Londra?

F.P.: Am mai spus-o de câteva ori: îmi place să îi ascult pe oameni, îi şi aud, îi privesc, îi văd, dar mă sfiesc să intru mare şi important în viaţa lor. În fragila lor construcţie (ca şi a mea de altfel), ameninţată de timpurile pe care le trăim, de cinismul ridicat la rangul de principiu, solidaritatea de sentimente, dragostea de semeni şi mâna întinsă într-o clipă potrivită, pot să răstoarne munţi, să readucă zâmbetul şi pofta de viaţă. Nimeni nu este profet în ţara lui! Cu atât mai puţin eu. Dar ştiu un singur lucru: mă regăsesc în oameni în măsura în care şi ei se regăsesc în mine.

Nu vă zgârciţi să iubiţi, să dăruiţi şi nu uitaţi unde vreţi să ajungeţi şi mai ales… CUM!

Aştept cu mare nerăbdare să ne întâlnim!

Al dumneavoastră, acum şi întotdeauna,

Florin Piersic

 

Florin Piersic deschide pe 14 septembrie stagiunea 2014 „Poveşti spuse-n româneşte”, o iniţiativă privată care aparţine Claudiei Cîrlig şi care îşi propune să promoveze în Marea Britanie şi Irlanda teatrul românesc prin prezentarea unora dintre cele incitante spectacole din România.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “Pe 14 septembrie aveţi întâlnire cu FLORIN PIERSIC! (interviu)”

  1. Eugenia Alexandru Spune:

    Sunt cam de aceeasi varsta cu tine,Florine,am fost invatatoare.Locuiesc in Tara Galilor impreuna cu familia fiicei mele.Intotdeauna mi-ai placut,nu m-am saturat niciodata de povestirile tale ,intotdeauna mi-au mers la suflet.Sa traiesti intru multi ani!Cu drag.

  2. Eugenia Alexandru Spune:

    Simt lipsa cartilor in limba mea materna.E foarte bine ca s-au adus carti romanesti si pe aceste maleaguri straine

Spune-ti si tu parerea!